Nimic de pierdut #1 (Seria Pana la sange)

6. Niagara insangerata

          Josephine

          Durerea crunta m-a făcut sa suier dinainte sa ma dezmeticesc din somn. M-am chircit si am suspinat adanc incercand sa respir. Aveam impresia ca cineva mi-a scos tot aerul din plamani. Dumnezeule, simteam ca o sa ma rup in doua.
          Am deschis ochii buimacă si am bâjbâit după telefon. Am deschis calendarul. N-ar fi trebuit sa-mi vina menstruația decat peste o saptamana, dar durerile acelea n-aveau cum sa fie din alta cauza.
          Mi-au dat lacrimile când m-am ridicat din pat si m-am tarat pana la baie. M-am dezbracat, m-am spalat si m-am tarat pana in dressing. Trebuia neaparat sa-mi amintesc sa-i mulțumesc lui Melanie pentru proviziile de tampoane si absorbante. Am luat pe mine primul lucru pe care l-am gasit: un tricou vechi de-al lui Kheir. Când am ajuns din nou in pat gafaiam si suspinam din nou.
          N-aveam calmantele de care aveam nevoie, n-aveam nici macar o sticla medicinală si nici n-aveam voie sa ies din camera aia blestemata pentru ca as fi făcut exact ce se aștepta Reece sa fac: sa-mi încalc promisiunea. Așa ca am făcut singurul lucru la care m-am putut gândi: m-am ghemuit in pat cu una din perne in brațe si m-am învelit pana la gat, apoi m-am rugat sa lesin sau sa mor, orice numai sa nu mai simt durerile acelea îngrozitoare.
          Fusesem diagnosticata cu endometrioza cu aproape un an in urma, când am lesinat in mijlocul casei din cauza durerilor. Kheir s-a speriat ca naiba si n-a mai tinut cont de comentariile tatei când m-a dus la spital unde am si ramas cateva zile pentru mai multe investigații. Lucrurile nu s-au îmbunătățit după aflarea diagnosticului, dar macar știam cu ce ma confrunt.
          Acum insa, ma simteam din nou ca la doisprezece ani, când nu știam ce am si de ce ma doare, când nu știam ce sa fac ca sa nu mai simt ca mi se rup oasele unul câte unul.

          -Josephine! Il auzeam pe  Weston ca prin vis strigand de pe partea cealalta a usi. Ești imbracata? Intru, sa știi!
          Am gemut drept răspuns. Voiam ca el sa plece si eu sa dorm pentru următoarele trei zile, cel putin. Usa s-a deschid o clipa mai tarziu. M-am forțat sa deschid ochii. Probabil aratam mult mai rau decat crezusem, caci Weston a încremenit in cadrul usi, uitându-se la mine de parca eram scena unui macel.
          -Pleacă, i-am spus cat de tare am putut, caci pana si dacă vorbeam, durerile se intensificau.
          Weston facu un pas in spate si iesi din camera mea, alb ca varul si cu ochii scosi din orbite. Chiar si in starea in care eram m-am forțat sa clipesc spre usa inchisa. Eu ii cerusem sa plece... si el chiar facuse asta? La naiba, trebuia sa notez ziua aia in calendar.
          Am închis ochii si am strans perna mai tare in brațe. Ar fi trebuit sa ii cer o sticla medicinală. Macar o sticla normala in care sa pun apa calda. Sau droguri. As fi făcut-o si pe asta dacă as fi stiut ca ma scapa de durere.
          Usa s-a deschis un minut mai tarziu. Prin s-a deschis vreau sa spun ca aproape a zburat din balamale. Reece a intrat in camera de parca ii violam ursulețul de plus din copilarie. S-a oprit atat de brusc incat s-a clătinat pe picioare. Ma privea incruntat.
          -Tu ce mai vrei? Am mormait deschizand ochii complet.
          -De ce patul tau e plin de sange?
          Plin de sange?
          M-am incruntat si am înhățat telefonul de langa mine. Era opt seara. Zacusem in pat toată ziua, fara sa ma schimb. Am închis ochii rugându-ma sa ma trăznească un fulger chiar atunci, in clipa aceea. Nu s-a intamplat. Am sperat ca Reece nu va mai fi acolo cand o sa deschid ochii. Nici asta nu s-a intamplat.
          -A intrat cineva aici? Vru sa stie, vocea lui sunând straniu de calma.
          M-am uitat urat la ei in timp ce ma chinuiam sa ma ridic. Reușisem sa ma sprijin intr-un cot, dar presiunea pe care o puneam pe abdomen ma făcea sa vreau sa urlu de durere. Mi-am sprijinit capul pe încheietura mainii si mi-am înfipt dintii in buza de jos pana cand spasmul a trecut.
          -Raspunde-mi la intrebare, Josephine!
          -Nu, Reece. Nu a intrat nimeni aici si nici eu nu am ieșit din camera. Totul e in regula. Poți sa pleci? M-am rastit fara sa ma uit la ei.
          Eram plină de sange. Patul arata ca scena unei crime pasionale. Nu voiam ca Reece sa vada așa ceva. Unde mai pui ca văzuse si Weston. Am simtit cum mi s-au încins obrajii si urechile.
          Am rasuflat abia cand m-am ridicat in capul oaselor cu picioarele peste marginea patului. Pielea de pe interiorul coapselor era mânjită de sange pana aproape de genunchi. Mi-am incretit nasul a dezgust.
          -Ce naiba?! Murmura Reece facand un pas in fata.
          -N-am nimic. Iesi afara.
          M-am sprijinit de noptiera ca sa pot sa ma ridic, si am reușit sa o fac in cele din urma cu toate ca durerea a revenit de parca cineva răsucea zece cutite in același timp in abdomentul meu. M-am aplecat in fata si am scancit. Nu-mi doream nimic mai mult decat sa urlu din toate puterile.
          I-am simtit mana lui Reece alunecând pe spatele meu si susținând-mi greutatea si, in ciuda durerii, m-am tras de langa el.
          -Nu ma atinge, i-am cerut gafaind ușor. Doar pleacă.
          Nu mi-a răspuns. Nici macar nu eram sigura ca m-a auzit, caci tot ce a făcut a fost sa se apropie mai mult de mine si sa-si aseze mana din nou pe spatele meu.
          -Ce naiba ti se întâmpla? Ma intreba încă circumspect.
          -Sufăr de endometrioza, i-am spus pasind incet spre baie. E neplăcut, dar n-o sa mor. Nu e nevoie sa vezi toate astea.
          -Nu e ca si cum n-am mai văzut sange pana acum, spuse sec.
          Avea dreptate, dar tot nu voiam sa vada cum ma transform in cascada Niagara însângerată ca după înjunghiere. Nu avea încredere in mine, nu ma respecta si nu ma suporta. Nu voiam sa adauge si faptul ca ii e sila de mine pe lista aceea.
          -Lasa-ma, i-am cerut sasaind si lovindu-l peste mana. Vorbesc serios! Nu ma atinge!
          -Incerc sa te ajut, Josephine. Încetează sa te comporti ca o ticaloasa afurisita!
          -N-am nevoie de ajutor, am spus ca sunt bine!
          -Nu arati de parca ai fi bine, replica imediat, mult prea hotărât ca sa ii pun la indoiala cuvintele.
          Mi-am tinut gura. Bine, fie. Putea sa meargă cu mine pana la baie, dar dacă avea impresia ca o sa-i ofer vreun spectacol la dus planuiam sa il injunghii unde-l doare cel mai tare. La propiu.
          -Bine, mulțumesc, ma descurc singura de aici, l-am asigurat grabita cand am ajuns la usa băii.
          Spre usurarea mea m-a lasat sa intru singura. Si-a proptit piciorul in cadrul usi inainte sa apuc sa o închis.
          -Îți aduc haine de schimb cat îți pregatesti apa, imi spuse inexpresiv ca o statuie. Spune-mi de ce ai nevoie pentru dureri.
          -Analgezice si antispastice, i-am spus renuntand la demnitate. Cele mai puternice pe care poți sa le gasesti. Si o sticla medicinală sau macar una de plastic in care sa pot pune apa calda.
          Dulciuri, un film siropos, șervețele cu care sa-mi șterg lacrimile si o arma cu care sa îți zbor creierii, am adăugat in gând.
          Am ramas in usa întredeschisa cat a intrat in dressing. Nu mai înțelegeam ce se întâmpla. Nu-i cerusem nimic, dar era evident ca n-o sa plece cu una, cu doua. Nu ma suporta si asta era al naibi de limpede, imi spusese tot ce-i venise la gura noaptea trecuta si toată ziua, dar in ciuda acestor lucruri, acum venea spre mine cu un tricou si o pereche de boxeri in maini si nici macar nu a aruncat o privire dezgustata asupra patului.
           Face ce trebuie sa facă. E responsabil. Se simte obligat sa aibă grija de mine.
          Da, despre asta era vorba pana la urma, nu? Despre obligatii si îndatoriri.
          Am luat tricoul si boxeri din mainile lui si am închis usa fara sa-i arunc o privire in plus.
          Tricoul era prea scurt si boxerii prea strâmți, dar macar eram curata si nu mai aratam precum criminalul in serie la sfarsitul filmului după ce a masacrat toate persoanejele. Ma simteam ca un rahat cu ochi din cauza durerii si a faptului ca Reece fusese martor al acelui moment deplorabil. Speram ca n-o sa mai fie acolo când aveam sa deschid usa.
          Insa iată-l in toată splendoarea lui, schimband lenjeria de pe patul meu.
          -Lasa alea, am sarit imediat grăbindu-ma spre el atat cat puteam. Termina! Pot sa fac eu asta.
          N-a fost nevoie decat sa se rasuceasca putin in stanga ca sa nu mai pot ajunge la cearșafurile pe care le ținea in maini. S-a dus la usa, a deschis-o si a aruncat mormanul de alb si roșu pe jos, in hol.
          -Doar n-o sa lasi alea acolo, sa le vada toată lumea! M-am burzuluit socata când a închis usa.
          -Pe birou ai cateva pastile pe care le-am gasit prin casa. Daniel o sa se întoarcă in curand de la farmacie cu altele mai puternice, dar n-am gasit nici o sticla medicinală, imi spuse trecand pe langa mine si apropiindu-se din nou de pat.
          M-am intors spre birou si am văzut trei folii cu medicamente. Nurofen, ibuprofen si un antispastic ușor. Ar fi trebuit sa inghit toate cele trei folii si tot nu mi-ar fi calmat durerile complet. Am oftat resemnata si am luat doua pastile de ibuprofen.
          -Le-am spus la bucătărie sa-ti pregateasca mancare si sa îți aducă aici, imi mai spuse când întindea un cearșaf curat pe pat.
          -De ce? Am întrebat inainte de a putea opri cuvintele sa-mi zboare din gura.
          Reece nu mi-a raspund, dar a continuat sa aseze patul cu o meticulozitate fantastica. La sfârșit nu era nici macar o cuta.
          -Urca in pat, imi spuse facand semn cu barbia.
          Nu m-am opus, pentru ca deja tremuram din toate incheieturile. Când m-am prăbușit pe marginea patului am oftat si suspinat in același timp si am strans atat de tare din dinti incat m-au durut măselele.
          -Cat de rau doare, pe o scara de la unu la zece? Ma intreba fara sa se indeparteze vreun pas.
          -Cincizeci si patru, am scrasnit printre dinti, rugându-ma ca spasmul sa treaca mai repede.
          -Rahat, l-am auzit murmurând exasperat.
          M-am intins si mi-am tras o perna la piept. M-am chircit in jurul pernei. Imi curgeau lacrimi fara sa le pot controla, la naiba! Știam ca Reece se uita la mine așa ca, cu ultimele puteri, m-am rasucit cu spatele la el. Nici macar nu mai conta ca se poate uita in voie la fundul meu. Preferam asta, in loc sa-l las sa ma vada plângând.
          Un nou spasm mi-a cuprins abdomenul si tot corpul mi s-a incordat. Mi-am ascuns fata in perna si am gemut. Voiam sa urlu, dar nu voiam sa-i dau satisfacție.
          -De când ești in starea asta? Ma intreba, vocea auzindu-se foarte aproape de mine.
          -De la doispe' ani, de când mi-a venit menstruația, am murmurat cu capul in perna.
          -Nu, acum vreau sa zic.
          -Cateva ore, nu știu, am spus mișcându-ma incet in cautarea unei pozitii mai confortabile. Poți sa pleci?
          -De ce nu ai spus nimanui ca ai dureri, Josephine? Ma intreba exasperat.
          -Pentru ca nu a venit nimeni pe aici, Reece.
         -Puteai sa vii sa ma cauți! Se burzului din ce in ce mai agitat.
          Am oftat lung si m-am rostogolit pe spate. Mi-am fixat privirea in ochii lui. Știam ca sunt palida si buzele imi sunt aproape vinete. Aratam dezastruos, dar nici ca-mi putea pasa mai putin. Voiam sa ma uit in ochii lui pentru discutia aia.
          -Mi-ai spus de cateva ori sa nu ies din camera mea si ca nu ai încredere in mine ca o sa raman aici, i-am amintit. Dacă ieșeam nu faceam decat sa îți confirm spusele si in ciuda a ceea ce crezi despre mine, Reece, pot sa fiu in multe feluri, dar nu sunt mincinoasa.
          Nici macar un muschi nu i-a tresărit pe chip.
          -Știu, spuse in cele din urma, la fel de inflexiv. Am vorbit cu Serena. A recunoscut ca nu ti-a zis sa ramai in camera ta.
          M-am mirat auzind ca Serena recunoscuse, dar am reușit sa ascund asta. In schimb m-am împins in maini si m-am ridicat mai sus pe perne, apoi in capul oaselor.
          -Ce vrei sa faci? Ma intreba facand in pas in lateral, pregatit sa intervina.
          -Vreau sa iau leptopul, i-am spus tragandu-ma spre marginea patului.
          -Stai acolo, imi spuse si se intoarse spre birou.
          Am ramas incremenita cat el a scos leptopul de la încărcat si mi l-a adus. L-am luat, cu toate ca eram sceptica.
          -Mulțumesc, am murmurat încruntandu-ma la el.
          M-am sprijinit pe perne si am asezat leptopul pe picioare. L-am deschis si am intrat pe primul motor de cautare.
          -Ce faci acolo? Ma intreba trantindu-se pe scaunul de la birou.
          -Nu-i treaba ta, am murmurat concentrata la ecran.
          -Pe naiba, pufni sec. In continuare uiți cine ești,  Josephine.
          -Știu cine sunt, Reece. Sunt logodnica ta, nu-ti face griji, n-am cum sa uit asta nici dacă imi fac lobotomie, l-am asigurat fara sa ma uit spre el. Doar ca, in calitate de logodnică a ta, nu trebuie sa îți dau raportul si când respir.
          S-a ridicat de pe scaun si a venit repede spre mine. Am prins leptopul cu ambele maini exact când el l-a apucat din partea cealalta. Mi-am ridicat ochii si privirile ni s-au intersectat.
          -Ii cumpar lui Alice cartile pe care i le-am promis, am scrasnit printre dinti. Ce-i in neregula cu tine?
          Când a tras leptopul spre el l-am lasat sa il ia. S-a asezat pe marginea patului cu leptopul in brațe. Mi l-a intins inapoi după cateva secunde. A dat sa spună ceva, dar bataia in usa l-a intrerupt.
          -Pot sa intru? Rasuna vocea lui Weston de pe partea cealalta.
          -Nu! Striga Reece inainte ca eu sa apuc sa ma gândesc macar. Pune aia pe tine, imi spuse apoi facand semn spre patura.
          Am lasat leptopul langa mine si am început sa ma întind chinuita spre picioarele patului.
          -Stai, nu, spuse apoi aplecându- se peste saltea. Stai acolo.
          Abdomenul lui s-a frecat de genunchii mei când s-a intins. El nu parea ca isi dăduse seama de contact, dar mie imi ardea pielea de pe picioare. A desfăcut patura si a aruncat-o peste mine.
          -Trage-o mai sus, imi spuse aproape maraind.
          Mi-am lasat ochii in jos. Mi se vedeau sfârcurile prin materialul alb si subtire al tricoului. Obrajii mi s-au încins si am tras de patura imediat, ridicand-o pana sub barbie.
          -Reece! Striga Weston din nou.
          -Intra.
          Usa s-a deschis lent, cu stângăcie. Weston si-a făcut intrarea cu o tava plină in maini.
          -Toată lumea e vie aici? Intreba cercetandu-ma cu atentie, așa infasurata ca o clătită cum eram.
          -Momentan, spuse Reece enigmatic.
          -Bine, pentru ca Val m-a trimis cu mancare pentru Josephine, explica el si intra in camera ceva mai insufletit.
          Nu s-a apropiat prea mult, a lasat tava pe birou si, spre iritarea mea, s-a asezat pe scaunul de pe care se ridicase Reece.
          -Ce faci? L-am întrebat ingustand ochii in directia lui.
          -Nu văd sange pe nicaieri, constata după o cercetare mai amănunțită a patului si ignorand complet intrebarea mea.
          -Daniel nu s-a intors? Vru Reece sa stie.
          Weston clatina din cap.
          Reece înjura dand mărunt din buze.
          -De ce v-ati făcut comozi in camera mea? Am întrebat ridicându-ma in capul oaselor.
          Tot corpul mi-a fost strabatut de durere. Am suspinat si m-am aplecat in fata in același timp in care mi-am ridicat genunchii spre piept si mi-am sprijinit fruntea de ei. Am început sa tremur din toate incheieturile.
          -Sa chem un medic? Intreba Weston agitat.
          -Nu, am reușit sa murmur printre dinti.
          -Ajut-o! Ii spuse Weston lui Reece, vocea lui venind din apropiere.
          -Cu ce? Se burzului Reece agitat la randul lui.
          Tipii astia erau incredibili! Erau in stare sa ucida fara pic de remuscare, sa facă trafic ilegal cu arme letale, droguri si femei, sa calce in picioare pe oricine le sta in cale, dar isi pierdeau capul in fata unei femei la ciclu. Chestia asta mi s-a părut atat de...umana. Durerea incepu sa cedeze pe măsura ce spasmul a trecut.
          -De unde sa știu eu, Reece? Habar n-am, ia-o in brațe! Ii sugera Weston.
          Am rasuflat prelung si tremurat si am început sa ma ridic ușor. Am ridicat capul si am clipit de cateva ori. Aveam privirea impaienjenita de lacrimi. M-am sters pe obraji si mi-am tras nasul.
          -Ești bolnava? Ma intreba Weston când a văzut ca m-am liniștit.
          -Nu tocmai, am spus sprijinindu-ma din nou pe perne. Nu contează.
          -Ba pe naiba! Pufni acesta. Aducem un doctor sau te ducem la spital si rezolvam problema asta.
          -Nici un doctor nu imi poate rezolva problema asta, Weston, i-am explicat oftand lung. Am endometrioza, nu vreo boala mortala in faza terminala si chiar dacă ar fi așa, tot raul spre bine. Reece ar scapa de mine.
          Niciunul dintre ei nu m-a contrazis așa ca nici eu nu m-am obosit sa ma simt prost pentru ca fusesem răutăcioasă. Nu era ca si cum nu știam cu totii ca Reece nu ma vrea.
          -Mănâncă, imi spuse Reece in cele din urma, dregandu-si glasul.
          -Nu pot. O sa vomit dacă mănânc.
          -Macar putina supa, interveni Weston si se intoarse spre birou ca sa ridice bolul. Pot sa îți dau eu sa mananci, adauga apoi ranjind ca un ticălos.
          -Weston, marai Reece sfredelindu-l cu privirea.
          -Sau poate vrei sa ii dai tu sa mănânce?
          -Mănânc singura! Am strigat. Da-mi supa aia.
          Nu ma simteam mai bine după ce m-am forțat sa mănânc jumatate de bol de supa.
          -Gata, am spus la sfârșit când Weston s-a aplecat sa ia bolul. Acum puteti, va rog, sa plecați?
          -Ma duc sa văd dacă s-a intors Daniel, spuse Weston luand cu el si tava de pe birou.
          -Poți sa-l iei cu tine si pe fratele tau? Am strigat, in zadar, caci usa s-a deschis si s-a închis fara sa primesc vreun răspuns.
          Am privit lemnul închis la culoare si am tot sperat ca o sa se deschidă si o mana invizibila o sa il scoată pe Reece din camera mea.
          -Abia aștepți sa scapi de mine, așa-i? Ma intreba după ceva timp.
          -Nu e ca si cum sentimentul nu e reciproc, am spus intorcandu-mi privirea asupra lui.
          Era atat de inexpresiv. Nu puteam citi nimic pe chipul si in ochii lui. Cineva ca el nu poate fi ca o carte deschisă pentru oricine, dar mie mi se parea ca isi fortificase emoțiile si sentimentele cu lacăte grele si ridicase ziduri pana la ceruri in jurul lor. Aveam o banuiala ca nici macar el nu mai reușea sa mai ajungă la ele.
          -Sunt aici, nu-i așa? Pufni ridicand o spranceana.
          -Din obligație, nu pentru ca așa vrei tu, i-am intors-o numaidecat.
          Nu m-a contrazis nici de aceasta data. M-am intors intr-o parte, cu spatele la el si m-am intins. Mi-am tras patura pana deasupra gurii si m-am ghemuit.
          -Vreau sa dorm, i-am spus inchizand ochii de parca așa imi sustineam mai bine cuvintele.
          -Bine.
          -N-ai de gând sa pleci?
          Nu mi-a răspuns. Dacă uram ceva mai mult pe lumea asta atunci acel ceva era sa mi se răspundă selectiv, iar Reece parea maestru la jumătăți de răspunsuri.
          -Bine, n-ai decat sa stai toată noaptea sa ma pazesti, am scrasnit furioasa si mi-am miscat capul pe perna, in cautarea unei pozitii mai comode.
          După ceva timp am inteles ca n-am sa reusesc sa adorm cat timp Reece e atat de aproape de mine, dar macar durerile nu mai erau atat de insuportabile si respirația imi era regulata. Puteam sa ma prefac ca dorm, ca sa nu fiu nevoita sa vorbesc cu el, sa ma uit la el sau sa-i arat cat de constienta sunt de prezenta lui.
          Bataia scurta in usa s-a auzit in același timp in care aceasta s-a deschis.
          -Am adu... incepu Weston, dar s-a oprit brusc. Am adus medicamentele, relua apoi in soapta.
          -Da-le încoace, ii ceru Reece ridicându-se numai putin deasupra patului si așezându-se inapoi. De ce sunt atat de multe?
          -Daniel zice ca farmacista nu avea de unde sa stie la ce medicamente raspunde corpul lui Josephine, așa ca a luat tot ce i-a recomandat femeia.
          -Bine, poți sa pleci, Wes. Cobor si eu imediat.
          -Nu-i nevoie, ii spuse acesta. Jarred vine cu mine si baietii in seara asta, iar tata a spus ca îți tine locul la club.
          -Nu trebuie...
          -Odihnește-te, Reece. O sa ne descurcam cateva ore fara tine, încetează sa te crezi buricul pamantului! Se burzului Weston pasind spre usa.
          -Bine, ceda Reece in cele din urma. Suna-ma dacă se întâmpla ceva.
          -Avem arme dacă se întâmpla ceva, replica Weston putin prea repede. Inchide-ti telefonul, mergi acasă, fa un dus si dormi, Reece.
          Da, aproape ca am țipat. Mergi acasă, Reece. Doar pleacă odată de langa mine.
          Weston a ieșit si a închis usa. Reece a ramas pe loc, pe marginea patului, fara sa se miste macar un centimetru. Am tot așteptat si am tot sperat ca o sa asculte sfatul fratelui sau.
          A trecut mult timp pana când Reece s-a hotărât sa facă ceva, doar ca nu s-a ridicat ca sa plece, ci ca sa isi golească buzunarele pe noptiera mea. S-a asezat apoi pe marginea patului si si-a scos incaltarile. S-a intins pe pat, langa mine. Spatele meu era lipit de mana lui si nici macar nu ma puteam trage mai departe, pentru ca m-as fi dat de gol ca sunt treaza.
          Oricum eram sigura ca poate sa-mi auda inima batand înnebunită in piept.