Alice P.O.V.
Cu ultimii mei dolari in buzunar am intrat in cel mai apropiat magazin. Mi-am luat un pachet de tigari si o bricheta. Nu fumez. Cel putin nu fumam. Am inceput sa ma plimb singura pe stazile L.A-ului. La o cafenea din apropiere se auzea o melodie anosta si trista. Mi-am continuat plimbarea pana la unul din blocurile inalte din centrul orasului. Am intrat in cel mai inalt dintre ele, si continuam sa urc scarile in timp ce ma gandeam la pachetul de tigari din buzunarul drept al blugilor mei mulati. Am ajuns la ultimul etaj si mi-am dat seama ca usa spre acoperis era blocata.M-am apropiat mai mult de ea si cu cateva imbrâncituri si cateva şuturi am reusit sa o dobor, fiind o usa veche de lemn. Acum eram pe acoperis si stiam ce aveam sa fac. Mi-am gasit o bordura la marginea acoperisului si m-am asezat pe ea. Mi-am scos usor tigarile din pachet fiind pregatita sa fumez una. Fiind pe acoperis vantul sufla puternic, iar asta imi provoca probleme. In final am reusit sa o aprind. Am tras cateva fumuri imediat inecandu-ma si incepand sa tusesc. Rapid gatul meu se obisnuise cu fumul asa ca am continuat sa fumez.
Terminasem prima tigara. Nu eram sigura daca mai voiam alta dar totusi am aprins-o. Picioarele mele atarnau in van, le leganam usor uitandu-ma la ele. Eram pe acoperisul unui bloc din centru si fumam, nu credeam ca o sa fac asta vreodata. Mereu am urat tigarile. Tata era fumator de ceva ani pana s-a imbolnavit de cancer la plamani, iar dupa 7 luni a murit. Cred ca asta e motivul. Totusi sunt aici cu tigara in gura. Nu poti sa sti niciodata unde te aduce destinul. Daca Jeff nu mi-ar fi frant inima nu as fi ajuns aici. Poate nu trebuia sa plec din Londra. Poate nu ar fi trebuit sa ii dau numarul meu lui Joe. Poate nu ar fi trebuit sa intru in organizatie. Poate nu ar fi trebuit sa o salvez pe Emily. Dar totusi am facut toate astea, iar acum eram pe acoperisul unui bloc doar cu tigarile mele. Eram singura intr-un oras asa mare. Fara bani. Fara prieteni. Fara un loc in care sa dorm. Nu aveam nimic. Toti m-au parasit. Pana si Emily. Unde o sa dorm? Ce o sa mananc? Cred ca o sa raman pe acoperisul asta pe veci.
Fara sa imi dau seama ramasesem cu inca 5 tigari. Ochii imi erau rosii de la fum, buzele erau uscate iar stomacul incepea sa ceara mancare. Stateam pe spate cu ochii inchisi si mainele pe fata. Am inceput sa plang fara sa ma pot controla. Totul se prabusise in asa scurt timp incat nu apucasem sa realizez. In scurt timp se va intuneca, dar incetase de mult sa imi pese. Stateam acolo ca o leguma asteptand parca o salvare care nu avea sa soseasca niciodata. Voiam sa plec dar nu puteam.Ceva ma tinea acolo. Ma simt mai bine aici. Era deja intuneric. Nu aveam de ales, m-am asezat langa o teava de ventilatie si asteptam sa adorm si sa nu ma mai trezesc niciodata.
Zgomotul masinilor m-au trezit din somn.Soarele rasarea ,semn ca era dimineata. M-am decis sa cobor de pe acoperis si sa imi cumpar mai multe tigari, dar nu aveam bani asa ca trebuia sa improvizez. Am intrat intr-un magazin si am cautat tigarile. am luat 3 pachete si le-am strecurat in geanta. Mai aveam un dolar. Am luat un kilogram de rosii si am pornit spre casa de marcat. Era una manuala, ceea ce imi usura munca. Am scanat rosiile si am iesit din magazin. Bineinteles, minciuna are picioare scurte, am iesit din magazin si aparatele de la iesire au inceput sa scoata beep-uri in semn ca furasem ceva. Cum de nu ma gandisem la asta? Dar stai, m-am gandit. Paznicii au inceput sa alerge dupa mine. Am deschis punga de rosii si am inceput sa le arunc in urma mea. Aruncasem cateva pe jos si cateva in paznici asta facandu-i sa incetineasca. Ramasesem fara rosii dar eram aproape de blocul "meu". Am intrat repede in bloc si m-am indreptat spre acoperit grabita. Blocasem usa spre acoperis ca sa ma asigur ca paznicii nu imi vor tulbura linistea.
Eram din nou singura pe acoperisul blocului, dar aveam mai multe tigari. Sunt sigura ca paznicii ma cauta, dar au slabe sanse sa ma gaseasca. Imi luasem o noua tigara. O aprinsesem si ma asezasem pe bordura de la marginea acoperisului. Priveam oamenii. Niciodata nu mi-am dat seama cat de grabiti sunt. Nu au timp pentru detaliile mici si importante din viata lor. Poate daca dadeam mai multa atentie detaliilor din viata mea nu as fi ajuns aici. Imi parerea rau. Voiam sa dau timpul inapoi. Voiam sa raman in Londra. Sa ii cer scuze lui Jeff si lui Joe. Voiam sa o fac pe Emily sa imi povesteasca tot ce se intamplase si de ce ma uraste. As vrea sa incep o viata noua. Imi pare rau pentru ce am facut. M-am ridicat cu greu de pe acoperis si ma apropiam cu pasi mici spre marginea acestuia. Era aproape seara. Timpul trecuse fara sa imi dau seama, la fel su tigarile. Luminile orasului se vedeau perfect in intunericul noptii. Eram pe bordura acoperisului. Un pas. Un pas face diferenta intre viata si moarte. Un pas imi mai definea viata. Trebuia sa aleg.
Am inchis ochii si incepusem sa plang. Nu imi place sa plang. Plansul e pentru cei slabi, dar uneori si cele mai tari stanci cedeaza. Facusem decizia. Piciorul meu drept facuse un pas in fata, asteptand sa gaseasca o suprafata de sprijin, acesta fiind aerul. Simteam caderea. Cadeam si tot ce faceam era sa plang cu ochii inchisi. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc sunt ultimele cuvinte pe care le spusesem intr-un tipat inainte de impactul cu pamantul :"Imi pare rau".
Nu pot sa cred ca am terminat cartea. Sper ca v-a placut epilogul chiar daca e putin cam tragic. Multumesc extrem de mult pentru cele 1,57 K citiri , 281 voturi si 35 comentarii. Nu credeam vreodata ca voi ajunge la aceste numere care pentru mine sunt extrem de mari. O sa corectez cartea inainte de a o finaliza oficial. 19.12.2014-"Another life...Another love" locul #4 in proza scurta.
