Joe P.O.V.
-E într-o stare de tranziție între viață și moarte. Trebuie să fie puternică pentru a revenii.
După ce doctorul ne-a comunicat starea lui Alice s-a îndepărtat ușor de noi și a intrat într-un alt salon. Stăteam lângă Alice și o priveam. Nu arată diferit. Buzele ei erau putin vineții, restul corpului era normal.
Jennifer era de partea cealaltă a patului, privea în gol... cred ca era tristă din cauza lui Alice...
Jennifer P.O.V.
Daca nenorocitul de Kevin nu îmi distrugea planul... Alice era deja la 2 metri sub pământ. Nu înțeleg de ce s-a logodit cu Joe... .
M-am ridicat ușor de pe scaun și am ieșit din salon căutând un automat de cafea. Mi-am luat o cafea firbinte și m-am așezat lângă gean si priveam luna care lumina străzile goale. Era 3 dimineața dar nu vroiam să îl las pe Joe singur aici... vreau să îi câștig încrederea.
Mi-am terminat cafeaua și eram gata să mă întorc în salon dar l-am observat pe Joe care stătea în fața ușii salonului, gândinduse la ceva. Arată oribil, are cearcăne, părul e ciufulit și barba ușor neîngrijită.
-Ai nevoie de odihnă. Îi spun cu o voce blândă.
-Am nevoie de Alice.
Cum poate fi atât de prost? Mă ofer pe tavă aici iar el se gândește tot la Alice.
Am intrat în salon, mi-am luat geanta și cheile de la mașină apoi m-am uitat urât la Alice.
M-am suit în mașină și am gonit spre casă. Sunt obosită.
Joe P.O.V.
Aveam nevoie de odihnă dar nu vreau să o las singură pe Alice. Am intrat înapoi în salon și m-am așezat pe scaunul meu. Am adormit privind-o pe Alice.
Alice P.O.V.
Cred că stau aici de zile întregi. Totul e negru. Singurul lucru care lumina locul era lumina mică a lumânării. Nu se auzea nimic, nu se vedea nimic, nu se simțea nimic. Eram într-un abis din care nu cred că voi mai ieși vreodată.
De nicăieri a apărut în depărtare o ușă albă. Mi-am luat lumânarea și am alergat spre ea. Ajunsă în fața ei, am apasat cu neîncredere pe clanță. Atunci podeaua de sub picioarele mele a căzut, eram într-o cădere liberă. Țipam. Ușor m-am calmat și încercam să mă opresc din a mai cadea dar în zadar. În depărtare se vedea o lumină puternică , alba. Cred că era capătul gropii.
Eram pregătită pentru orice se afla la capatul ei.
Am căzut în acea lumină puternică, strângând puternic din ochi.
Când am deschis ochii eram într-un pat de spital. Salonul era alb și anost. Joe dormea pe un scaun care pare foarte incomod. Respiram greu. Aparatele erau conectate cu mine. Le-am deconetat trăgând cu putere de ele. M-am schimbat de halatul în care eram îmbrăcată și mi-am luat hainele mele.
Am ieșit ușor din salon fără să îl trezesc pe Joe. Am ieșit din spital și mi-am dat seama că am uitat cheile mașinii. M-am întors iar Joe m-a prins strâns de mână și m-a așezat pe pat.
-Unde crezi că pleci în starea în care ești? -Nu vreau să stau aici, Joe.
-Stai aici. Chem un doctor.
M-am așezat pe pat și îl așteptam pe Joe. Era trecut de 5 dimineata. Asta înseamnă că nu am stat decat câteva ore în locul ala, deși păreau zile.
-Îi vom administra vitamine și puteți pleca. O asistentă va veni în curând să le administreze. Apoi puteți pleca. Spune doctorul cu o voce plictisită.
Joe se așază lângă mine pe pat și îmi sărută fruntea. E așa dulce.
-Mi-am făcut griji pentru tine.
Îi zâmbesc ușor și îi dau un pumn jucăuș în umăr. Asistenta a intrat în salon, mi-a administrat vitaminele apoi am plecat. Am ajuns acasă și m-am aruncat în pat. Joe se întinde gentil lângă mine și mă cuprinde cu brațul. Am adormit ușor. Eram obosita.
Azi. 10.01.2015. Another life... Another love - locul #4 în proză-scurtă. Nu mă așteptam la asta =)). Da, da. Știați ca Alice nu va muri... da' nu-i bai. ^^
