Umbre....Vol.1

♥ PROLOG ♥

- Iubito, trebuie să facem asta! este singurul lucru care ne mai poate salva!

E cu spatele la mine, dar o cunosc prea bine, știu că mintea ei se chinuie cu mii și mii de întrebări și ochii ei sunt în lacrimi. Mă apropii de ea și o cuprind în brațe, are mâinile pe lângă corp în resemnare, dar un fior o cuprinde când îmi simte atingerea. Încă am efectul ăsta asupra ei. Între noi încă există această pasiune nestavilită, această foame pentru celălalt, deși au trecut zece ani de când ne-am întâlnit prima oară.

O simt cum se foiește în brațele mele, doar ca să se cuibărească mai bine, să își găsească locul, și își lasă capul pe spate, pe pieptul meu.

O strâng puternic în brațe, să o asigur că sentimentele mele sunt aceleași, că nu s-au schimbat în vâltoarea timpului, deși multe provocări au apărut în calea noastră, provocări care ne-au pus la încercare pe noi, ca persoane, dar și iubirea dintre noi. 

Este singura care vede în sufletul meu. Alături de ea mă simt dorit, prețuit, necesar și, mai presus de toate, iubit. NECONDIȚIONAT! Este singura care îmi poate face inima să se oprească, dar și să bată mai tare, mai repede, sălbatic și incontrolabil. Dar știu că, în mâinile ei, inima mea este protejată și sunt fericit că sunt al ei și ea este a mea, până la final...

Corpul ei micuț mi se mulează perfect, e ca o papușă de porțelan și, uneori mi-e teamă să nu spargă în brațele mele musculoase. Deși natura m-a înzestrat cu un corp sculptat, orele la gym și-au pus amprenta asupra abdomenului meu tonifiat și asupra bicepsilor mei bine definiți.

Îmi cobor capul și o sărut ușor pe păr, inspirând adanc în plămâni, în fiecare fibră a organismului, mireasma ei, esența ei, întreaga ei ființă ce a fost ca un drog pentru mine....un drog pentru care încă nu s-a găsit antidot. Dar, totodată, mi-a fost ca un balsam pentru rănile din sufletul meu. Fără ea, habar nu am ce ar fi fost viata mea acum.

- Știu...răspunde într-un final, nemișcându-se, de parcă i-ar fi fost frică că orice mișcare ar fi adus cu ea, realitatea că timpul nu stă în loc...de parcă ar fi vrut să imortalizeze în mintea ei acest moment atât de intim dintre noi. 

- Știu că este singura soluție ca Ava să crească fără nici o grijă! adaugă încet, expirând, într-un final, fărâma de aer pe care, inconștient, o reținea în ea. Dar imi este atât de frică! Dacă planul nostru nu decurge așa cum am stabilit? Dacă cineva descoperă adevărul și.....

Nelăsând-o să termine fraza, o întorc brusc cu fața spre mine. O privesc în ochii ei căprui-aurii, acum înlăcrimați și îi cuprind obrajii cu mâinile, obligând-o ușor să mă privească. Mă pierd în adâncul ochilor ei, așa cum m-am pierdut mereu. M-am pierdut și m-am regăsit, pentru că doar lângă ea, am descoperit adevăratul sens al cuvântului ACASĂ. Ea este my safe heaven, paradisul meu!

O sărut ușor, abia atingându-i buzele, dar acest gest este suficient ca să treazească în mine furtuna. Dorința pe care o simt pentru această femeie este la fel de puternică; întotdeauna a fost chimie între noi și corpurile noastre s-au potrivit întotdeauna ca o lege nescrisă a Universului...la fel și sufletele noastre. Suntem făcuți unul pentru celălalt...fiecare, jumătate dintr-un întreg. Împreună suntem un cutremur, dar despărtiți suntem pericol public.

Elena își apropie corpul de mine și îmi dau seama că și ea simte aceeași dorință aprinsă. O mână o așează pe pieptul meu și începe să o miște senzual deasupra cămășii. Doamne, ce senzații poate stârni această femeie în mine printr-un simplu contact!

Închid ochii, savurând fiecare atingere. Cealaltă mână o poziționează la ceafa mea și îmi trage capul cu toată forța de care dispune, lipindu-și buzele de ale mele.

E de la sine înțeles lupta care a început pentru supremație și se simte disperarea în acest sărut. Buzele ei zburdau ca o furtună...iar si iar si iar. I-am prins părul în pumn, ținându-i-l strâns, de parcă mă înecam și ea era singura mea salvare.

Eram amândoi conștienți că era ultima dată când ne permiteam să simțim raiul, înainte să cădem în focul etern al iadului.

Acea disperare din sărut s-a transmis și în modul în care am făcut dragoste atunci.

Ne susțineam unul pe celălalt, de parcă era o chestiune de supraviețuire. Ne-am divinizat fiecare centimetru din corpurile noastre și am încercat să memorăm fiecare sărut. Unghiile ei s-au implantat adânc în umerii mei, până la sânge. Corpurile noastre s-au sincronizat, mișcându-se furioase împreună, acea senzație de oțel a corpului meu contra fineții de mătase a pielii ei.

Și pentru ultima oară, am aprins o vâlvătaie... și am absorbit fiecare moment de euforie.... ca o ploaie în deșert.

Nici unul din noi nu a scos un cuvânt, în afara suspinelor de plăcere, ce răsunau în întreaga casă. Noroc că Ava era la părinții mei în seara asta.

Dar acea tăcere însemna mai mult decât o mie de cuvinte. Era ca și cum duceam o bătălie chiar acolo pe covor, în living. Duceam un război mut și amândoi știam, în adâncul sufletelor, că se apropia sfârșitul. Privirile noastre se întrepătrundeau și din ochii noștri răzbeau fulgere.

Corpurile noastre au fuzionat și nu a fost nimic tandru. Nu a fost nimic ușor și încet. A fost exact ca dragostea noastră: rapidă, furioasă și atot-distrugătoare, atot-consumatoare. A fost un ADIO dulce-amar!

Într-un final, cutremurul orgasmului i-a zguduit corpul atât de puternic, încât părea că se frânge în brațele mele. Sărutând-o, i-am absorbit gemetele, încercând să prind ecoul lor și să-l păstrez cu mine pentru eternitate.

**********************************************************************************************

Bună tuturor! E prima mea încercare de a scrie, sper să fiți indulgenți și să lăsați mesaje dacă aveți sugestii și observații.

Și nu uitați să lăsați steluțe, dacă vă place! Mă ajută foarte mult să fie vizualizată de cât mai multe persoane!

Multumesc! Va pup!!!