Umbre....Vol.1

♥ CAPITOLUL 2 ♥

Dar jocul asta de-a soarele și pisica îmi intrase, neobservat, în vene. Și aveam senzația ciudata ca era doar începutul. Și asta mă tulbura, pentru ca acest schimb de cuvinte acide dintre noi mă provoca și mă amuza. 

*ELENA

-Te aștept de jumătate de oră în fața facultății!

Christina bate din picior în fața mea. Privesc cu amuzament roșcata din fața mea. Cu părul prins într-o coadă de cal și ochii mari albaștri și buzele rozalii, rotunde și cărnoase, arăta ca o adevărată Barbie, o păpușă adevărată. Slăbuță precum un model din revistele de modă și picioarele lungi ca de gazelă, rochița albastră scurtă stătea pe ea, ca turnată

-Așa că m-am plictisit și am intrat. Unde naiba ai întârziat? țipă ea, încercând să pară furioasă, dar veselia se citește în ochii ei și seriozitatea din obraji i se lățește într-un zâmbet larg.

Am întâlnit-o pe Christina Markley în urmă cu câteva zile, când amândouă - boboace - încercam să ne găsim camerele și, mai ales, să nu ne rătăcim prin cotloanele imensului complex studențesc. Ne-am împrietenit instant și între noi s-a format o legătură foarte puternică. Și din acea zi am fost nedespărțite.

- Nicăieri. Un mic accident în curte, dar s-a rezolvat! o mint eu și mă prefac ocupată să mă pregătesc de curs, dar mintea mea zboară la tipul de mai devreme.

Cât tupeu! Câtă încredere pe el! Cum își permite să mă sărute așa, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat???

Cursul începe, dar nu reușesc deloc să mă concentrez asupra lectorului. Aievea il vad gesticuland, dar cuvintele sale se pierd in atmosfera.

Avea gust de țigară, dar atât de masculin. 

Felul în care mă privise cu acei ochii albaștri, un albastru atât de tulbure precum cerul înnorat, înainte de o ploaie rapidă de vară. Și ochii lui erau un uragan și mă prinseseră în vortexul lor.

Ușa se deschide și, foarte nonșalant, Irina își face apariția, urmată de... nu pot să cred! 

El ce dracu' caută aici?

În momentul acela, îmi doresc să mă fac cât mai mică și mă ascund în spatele foilor de curs, dar fără rezultatul scontat, din păcate, pentru că mă onorează cu prezența lui în banca liberă din stânga mea.

- Bună din nou! îl aud șoptind și vocea lui se transmite prin toate sinapsele auditive ale creierului meu.

Mă fac că nu îl aud și că ascult explicațiile lectorului, dar simpla lui prezență îmi distrage atenția, mai ales când este atât de aproape, încât îi simt parfumul. Și miroase atât de bine....atât de puternic... Și mă privește atât de intens și cu atât dorință, de parcă era un vânător și eu devenisem următoarea lui pradă.

- Îmi datorezi o cămașă!?? continuă el, văzând că nu răspund. Oricât de mult îmi place să simt căldura unei femei în brațele mele, crede-mă că nu în ipostaza asta, nu aruncând cafeaua lor pe mine!

Amuzamentul lui este iritant. Nu pot să cred tupeul de care dă dovadă tipul ăsta și îmi îndrept privirea către el. 

-Ce-ti face obrazul? vine replica mea acida.

Dacă ochii ar fi putut ucide, în momentul acela, ar fi fost mort, atâtea săgeți otrăvite de furie aruncam spre el. Îmi vine să îl mai pălmuiesc o dată, doar ca să îi șterg rânjetul îngâmfat de pe chip ce dezvaluie un sirag de un alb perfect.