Umbre....Vol.1

♥ CAPITOLUL 6 ♥

Dar întunericul era cel care mă speria cel mai tare. Locul era atât de negru, singura lumina era luna, dar insuficientă să lumineze acest loc abandonat. Și singurul sunet era urletul vântului și mă înfiora.

*ELENA

Cu patru ani în urmă

-Unde sunt? șoptesc mai mult pentru mine, încercând să deslușesc prin întunericul țipător.

Observ două siluete în celălalt colț al camerei

-Cine sunteți? țip înspăimântată, încercând să mă zbat, dar am mâinile legate la spate de scaunul pe care sunt așezată, la fel și picioarele.

Îmi simt ochii grei și capul mă doare. Realizarea mă lovește instant și frica mă cuprinde. Respirația mi se îngreunează. Mirosul puternic dimprejur îmi rănește nările și întunecimea și frigul mă sperie ca naiba.

-Bună din nou! aud o voce foarte aproape de urechea mea și îmi dau seama că una dintre siluete e lângă mine, în fața mea. Te-ai trezit, scumpo, într-un final!

Are vocea groasă și miroase puternic a alcool.

-Unde sunt? încerc eu să leg câteva cuvinte, cu o voce gâtuită.

Nu spune nimic, doar rânjește, trecându-și limba lui scârboasă peste obrazul meu...și mă cutremur dezgustată.

-Te rog, dă-mi drumul! De ce faceți asta?

Mă simt ca un copil, sub controlul lui. Mă chinui să îi deslușesc trăsăturile, dar întunericul îmi joacă feste, nu reușesc să-i văd decât ochii sticloși, probabil de la alcool, dar răutatea din ei mă sperie, îmi dă fiori reci pe spinare.

-O să ne distrăm de minune! Și dacă ești fată cuminte, poate că o să te facem să îți placă și ție! Așa-i că o să fii fetiță cuminte și o să faci exact ce îți spunem?

Își duce mâna murdară aproape de fața mea și îmi cuprinde obrajii, făcându-ma să mă strâmb de durere. Inima îmi bătea foarte tare în piept, de frică. Simt un nod în gât și încerc să înghit, dar degeaba. Îmi mut capul într-o parte, ceea ce îi face mâna să alunece de pe fața mea. Îl bufnește râsul, sunet atât de înspăimântător, în timp ce răsuna prin toată camera.

-Să nu îndrăznești să mă mai atingi!

-Ooo, ești bătăioasă! Îmi place!

Îmi cuprinde fața cu ambele mâini, forțându-mă să-l privesc. Un mic scâncet îmi scapă printre buze, dar nu am îndrăznit să mai scot un cuvânt.

- Nu te zbate, scumpo! O să te rănești!

Începe să râdă, în timp ce își aprinde o țigară, inhalează și, aplecându-se spre mine, eliberează fumul direct spre fața mea, făcându-mă să tușesc.

-Te rog.... șoptesc eu, încercând să nu-l provoc.

-Ești speriată, scumpo?

Lacrimi încep să se formeze în colțul ochilor mei și corpul meu începe să tremure.

-Ce-i, scumpo, ți-a păpat pisica limba? Ți-e frică de mine? Credeam că ești mai bătăioasă, nu o mică fricoasă! La club erai mai fâșneață! scuipă el cuvintele, în timp ce scoate un mic șis din buzunarul gecii sale și îl freacă de obrazul meu, coborând încet spre gât.

-Te rog....

Lacrimile deja îmi șiroiesc pe față și nu le mai pot opri

-TACI! urlă el și împinge vârful lamei în gâtul meu și îl simt cum îmi desparte pielea....sau poate este doar imaginația mea, dar... durerea este insuportabilă. 

În acel moment, creierul meu începe să funcționeze și îmi dau seama că știu cine sunt, îi cunoscusem cu câteva ore înainte, în club, când ieșisem cu o colegă de liceu, să dansăm. Cei doi s-au dat la noi toată seara și ne-am certat cu ei, să ne lase în pace că numai de avansurile lor nu aveam noi chef. Eram minore și nu vroiam decât să ne distrăm...prea puțin îmi imaginam că era ultima seară când mă mai puteam bucura de inocență. 

Îmi amintesc vag fețele lor. Erau atât de diferiți între ei, nu cred că erau frați. Unul blond, celălalt brunet. Ochi negri vs. ochi albaștri. Erau frumoși amândoi, dar frumusețea lor diferea. Unul era glacial, celălalt avea trăsături calde și părea mai rezervat, mai calm. 

Îi văzusem la bar, în momentul în care am intrat și îmi amintesc că mă mirasem că există baieți atât de frumoși, dar brunetul chiar mi-a atras atenția mai mult decât trebuia. L-am observat făcându-i semn către prietenul lui și arătând spre noi... și.....

- T...Te...Te rog, oprește-te!

Rânjetul îi apare din nou pe buze și îl văd pregătit să facă aceeași mișcare, când cealaltă siluetă se apropie și îi oprește mâna.

-Gata, las-o, nu cred că vrei să moară de frică! Nu cred că vrei un cadavru pe mână! În plus, avem treabă în seara asta, așa ca hai să mergem, ne întoarcem pentru ea mai târziu.

Primul își îndreaptă capul rapid, îmi aruncă o privire criminală și se ridică.

-Ești norocoasă! Se pare că ai un înger păzitor! Dar ne vedem mai târziu, scumpo!

Și ambii ies, lăsându-mă singură cu frica asta nesimțită, care nu mă părăsise nici măcar un moment. Am început să plâng pentru că m-am simțit singură pe lumea asta. Și m-am simțit atât de speriată...atât de lipsită de ajutor...slabă...Atât de lipsită de speranța de a scăpa din situația asta, din iadul ăsta...din mâinile acestor monștri.

M-am chinuit să mă eliberez din legături, dar încheieturile mă dureau și simțeam că oasele umerilor mei parcă îmi ieșeau prin piele.

Dar întunericul era cel care mă speria cel mai tare. Locul era atât de negru, singura lumină era luna, dar insuficientă să lumineze acest loc abandonat. Și singurul sunet era urletul vântului și mă înfiora.

******************************************************************************************

- Elena! ELENA! ELENA, TREZEȘTE-TE! țipă Christina și deschid ochii, speriată. O văd pe Chris lângă mine și îi simt palma pe fața mea, mângâindu-mă. Gata, liniștește-te!

- Ce dracu?! Ce s-a întâmplat?? mă foiesc eu în pat.

-Cred că ai avut un coșmar. Ai început să țipi în somn și m-am trezit și am venit lângă tine. Vrei un pahar cu apă?

O iubesc pe fata asta, așa zvăpăiată cum e, și zăpăcită, dar e singura mea prietenă pe aici și ne-am apropiat foarte mult de când suntem colege. De multe ori prefer să dorm la ea în cameră, decât cu Irina. În camera mea e atât de aglomerat. Irina are prieteni adunați în fiecare seară și fac atâta zgomot că nu reușesc să mă concentrez asupra cursurilor și cu atât mai puțin - să dorm.

După evenimentele din club, l-am întâlnit de câteva ori și pe Jasper la mine în cameră, în vizită, evident la Irina, dar am păstrat întâlnirile scurte, fără schimburi de cuvinte și încercam să-l evit pe cât posibil.

Aveam în suflet senzația ciudată că băiatul ăla emana PRIMEJDIE prin toți porii. Și, mai mult aveam impresia că și el mă evita.

Îi simțeam privirea urmărindu-mă prin campus și la cursurile pe care le aveam împreună, dar, de câte ori îmi îndreptam ochii spre el, lăsa capul în jos, măcinat de vinovăție... sau își îndrepta capul în altă direcție... dar, de cele mai multe ori, avea o căutătură pierdută, încătușată în gânduri și privirea lui trecea prin mine, de parcă eram de sticlă, spre un punct fix, într-un spațiu mult prea îndepărtat.

Am dat din cap afirmativ către Christina și am primit apa necesară. Christina mă privește îngrijorată, așteptând să îi povestesc visul acela urât. 

Îmi apropii mâna de gât și pipăi inobservabil cicatricea...singura dovadă că totul a fost real, că nu a fost aievea... Singura dovadă a jurământului pe care mi l-am făcut mie însămi că acel MONSTRU va plăti pentru faptele lui.

-A fost doar un vis, Chris! Doar un vis! Hai să dormim, că mâine avem cursuri grele!