Umbre....Vol.1

♥ CAPITOLUL 4 ♥

*ELENA

Ies din Biblioteca Universală și aerul rece de octombrie mă izbește. Îl simt cum îmi pătrunde în oase și îmi strâng haina mai bine în jurul meu.

Mă uit la ceas. E târziu pentru o plimbare nocturnă, de una singură, dar la ora asta un taxi sigur nu aș fi găsit.

Așa că pornesc încet spre cămin, întorcând capul în stânga și în dreapta, precum o obsedată. Liniștea de gheață era tulburată doar de foșnetul frunzelor în bătaia vântului și fiecare sunet mi se părea nelalocul lui. Mă simțeam că într-un film horror și cu fiecare pas, așteptam să apară vreun serial killer după vreun colț. Străzile erau pustii, luminate slab de felinarele amplasate la distanțe suficient de mari încât să domine în toată puterea sa, un întuneric înspăimântător.

Și blestem în gând momentul în care hotărâsem să plec singură, pe jos. Pașii îmi sunt din ce în ce mai grei și toate amintirile mă împresoară. Amintiri pe care prea mult am luptat să le alung.

Îmi scutur capul. Nu le dau voie să revină. Nu le dau voie să mă controleze din nou. Abia începusem să mă simt din nou normală și să îmi pun ordine în viață.

*

-Ce cauți aici, Jasper?

Sunt surprinsă de prezența lui la intrarea în cămin. Nu pot spune că nu mă bucur, dar apariția sa este ciudată și nu pot să nu mă întreb circumspectă ce urmărește. Poziția sa, așezat nepăsător pe trepte, cu cămașa descheiată la gât, mi se înfățișa savuros de captivantă. Era delicios!

-Ce vrei? Nu trebuia să fii la vreo petrecere?

Nu trebuia să fii înfipt în vreuna?

Nu-mi răspunde, se mulțumește doar să ridice din umeri și să mă privească fix, de parcă am o țintă exact în mijlocul frunții. Îmi urmărește pașii ca un animal de pradă, gata să sară la atac, plănuind în detaliu următoarea mișcare.

Nu, în seara asta n-o să te joci cu nervii mei!

-Baby, nu știi că nu e sigur să umbli singurică la ora asta prin oraș? îmi răspunde într-un final. Sunt multi obsedati pe strazile astea!

Din privirea sa tulbure aruncă flăcări și încerc să îmi dau seama dacă de nervi sau de dorință. Din păcate, oboseala își spune cuvântul și o durere ascuțită îmi săgetează creierul. Mă las păgubașă și oftez adânc.

-Zici că aș fi mai sigură în compania ta?

Un zâmbet jucăuș i se ivește pe buze și pot să jur că prin minte, îi trec doar gânduri ilegal de obscene. 

-Nu, baby, zic doar că ai fi atât de ocupată că nu ai mai avea timp nici să ieși din cameră!

-Casanova, nu știi că lauda de sine nu miroase a bine! Știi ce cred eu? Că de fapt ești doar un frustrat și bârfele despre prestațiile tale sunt doar atât...niște bârfe!

Tonul meu este nervos și obosit și, pentru o secundă pare afectat, dar se redresează repede, schimbându-și poziția, ca să mă poată privi mai bine.

- Putem afla, dacă ești atât de curioasă! Ar fi plăcerea mea!

Tonul lui mieros și tentant, nu face decât să mă exaspereze mai tare. Nu-l mai văzusem din seara petrecerii. Și gestul său mă afectase mai mult decât mi-aș fi dorit. Mă tratase ca pe o jucărie și când se plictisise ma aruncase, pur și simplu.