Umbre....Vol.1

♥ CAPITOLUL 13 ♥

În acel moment ura mea se transformă în dorință. Dorință de răzbunare. O poftă nebună de răzbunare.

Cu patru ani în urmă

*ELENA

Țipam de durere din cauza rănii pe care monstrul din fața mea mi-o făcuse pe gât. Și el râdea de parcă era ceva amuzant.

- Shhhh....

M-a apucat de partea din față a rochiei, m-a tras spre el și m-a privit în ochii mei umflați și roșii de plâns și de durere.

- Cât de frumoasă ești! și întinde botul să mă sărute.

- Du-te dracului!

Și-a dat capul pe spate și a început să râdă, batjocoritor. Am simțit un fior pe șira spinării, din cauza vocii lui, care umplea camera.

- O să plătești cu viața, îți jur! îl ameninț eu.

A râs în continuare, pentru câteva secunde, dar când s-a oprit, m-a privit cu o față criminală. Nările lui parcă scoteau flăcări și respira greu.

- Vom vedea! Până atunci, tu și cu mine ne vom distra puțin!

M-a prins de păr și m-a târât, de parcă nu eram o ființă umană, de parcă eram un sac de cartofi, spre o altă cameră, mai întunecată decât prima, spre un pat murdar. Panica m-a învăluit și m-am șocat pe mine însămi de propria mea acțiune, dar am reușit să-l împing și, pierzându-și echilibrul, a căzut pe podea. Am încercat să mă îndepărtez cât mai repede și să fug. Eram cuprinsă de frică și de durere și eram din ce în ce mai slabită.

- Scumpo, n-ai unde să fugi de mine...

Mi-am întors capul pentru o secundă și l-am privit peste umăr și l-am văzut cum se apropie. Respirația mi se accentuase, gâtul mi se uscase, dar nu voiam să mă opresc. Nu trebuia să mă opresc! Voiam să ies de acolo. NU voiam să-l mai văd niciodată și nici acest loc, dar prin întuneric și cu privirea încețoșată, nu reușeam să găsesc ieșirea.

Dintr-o dată i-am simțit mâna înfigându-se strâns în părul meu și trăgându-mă înapoi. Am urlat de durere. M-am dezechilibrat și eram pe punctul să lovesc podeaua, dar m-a prins de mijloc și m-a tras spre el, înainte să apuc să cad.

- Ahh, scumpo! Credeai că scapi atât de ușor de mine? Credeai că poți fugi?

M-a tras în direcția din care fugisem. Mergea atât de repede și cu părul meu strâns în pumnul lui, că aveam senzația că o să mi-l rupă pe tot și că o să mă lase cheală. Lacrimile îmi curgeau și picioarele îmi tremurau. Am încercat să-l prind de încheietură, ca să îmi pot păstra echilibrul, să nu cad, dar nu mai aveam forță. Am căzut în genunchi și m-am julit. Nici măcar nu mai aveam putere să mă ridic.

- Ridică-te! Mă faci să îmi pierd timpul! a urlat el și întreaga cameră a răsunat de vocea lui.

- Te...Te rog.... oprește-te!

Înainte să îmi dau seama, m-a apucat zdravăn de gât, înfigându-și degetele în rana mea, m-a ridicat de pe podea și m-a aruncat pe umărul lui.. Plângeam și țipam din răsputeri, dar eram prea slăbită și el era prea puternic ca să mă lupt cu el, dar făceam tot posibilul.

Ajunsesem din nou în camera aceea. În camera aceea întunecată și înspăimântătoare cu un singur pat în ea. M-a aruncat pe pat și s-a asezat deasupra mea. Am încercat să mă ridic, dar era inutil, se așezase pe picioarele mele și mă bloca cu toată greutatea corpului său și mi-a prins mâinile deasupra capului. Am țipat de durere și de furie....