Umbre....Vol.1

♥ CAPITOLUL 17 ♥

*ELENA

În momentul în care pășeam pragul apartamentului său, încă trăgeam speranța că e nevinovat, că nu știe nimic. Probabil că aș fi sărit în sus de bucurie... mai bine zis, probabil că i-aș fi sărit în brațe...sau pe el (Elena, recunoaște, că ți s-a uscat tare de tot gâtul când a deschis ușa, așa...., hmmm!....îmbrăcat!), dacă mi-ar fi zis că sunt nebună când i-am aruncat acuzațiile în față.

Încremenit în fața mea....Spășit... Sentimentul de vină i se întipărise pe chip, schimbându-i trăsăturile lui frumoase. Creierul meu încetase să mai funcționeze, sistând orice activitate. Inima mi se frânse chiar în acel moment, în acel loc.

Chiar și în fața adevărului, refuzam să cred că Jasper putea fi complice la asemenea mârșăvii. Nu știu ce dracu mă așteptam de la el! Să fie prințul pe cal alb care să mă salveze din întunericul în care mă zbăteam de prea mult timp?

Știam de la primul moment, de când mă înhăitasem în jocul lui, cu cine aveam de-a face! Un Casanova, un derbedeu, un criminal.... Un violator?

Cu toate astea, mă simțeam atrasă către el ca o molie de lumină. Chiar și în acest moment, încă eram înlănțuită de ceea ce Jasper Jensen reprezenta, cu toată ființa lui.

Fiecare încercare de împotrivire mă aducea și mai aproape de el. Eram conștientă de asta și eram dezamăgită de propria mea neputință.

-Ești un monstru! N-ai pic de conștiință! Ești la fel de rău ca și el! Poate chiar mai rău! Ai fi putut să faci ceva, dar ai preferat să fii indiferent!

Nu spune nimic, doar mă privește și asta mă enervează și mai tare.

-Lucrurile nu vor rămâne așa, îți promit! Te sfătuiesc să te hotărăști de ce parte ești! N-aș vrea să pici.....nevinovat!

-Elena, baby, nu te băga! Lucrurile sunt mai complicate decât crezi! Încerc să te protejez cât pot de mult, dar dacă te bagi unde nu-ți fierbe oala, nu mai pot face nimic!

Tonalitatea este aspră și mă sperie. Privirea – rece. Nu-i mai văzusem partea asta. În seara precedentă fusese răutăcios, dar acțiunile lui izvorau din dorință și gelozie. Acum......atitudinea era rece, dură, brutală. 

- Ce dracu vrea să însemne asta? Asta îmi sună a amenințare! Ai impresia că poți să mă sperii?

- Eli, baby, nu e deloc amenințare, e doar un avertisment! Încerc să te protejez, așa că stai dracu în banca ta! Habar nu ai cu cine ai de-a face!

-Nu am nevoie de protecția ta! Nu am nevoie de nimic de la tine! Stai departe de mine! Și te sfătuiesc să stai departe și de scumpul tău prieten, dacă nu vrei să pici o dată cu el!

Țipetele noastre sunt din ce în ce mai intense și atmosfera – mai încărcată. 

Dau să plec, dar realizez că sunt prea dezbrăcată și blestem momentul în care mă făcusem părtașă jocului său. Privesc rochia care zace zdrențe pe podea.

Îmi vine să plâng. De lipsa mea de voință! De nervi! De oboseală! Îi simt mișcările în preajma mea, dar parcă privesc dincolo de ființa lui. Mușchii sunt amorțiți și simțurile mele la fel.

Îi simt atingerea timidă și căldura pe care apropierea sa o emană și, în scurt timp, iau seama de textila albă pe care o am pe umeri. Și mă dezmeticesc în momentul în care degetele sale prind capetele prosopului.