Umbre....Vol.1

♥ CAPITOLUL 21 ♥

*ELENA

Două brațe viguroase îmi blochează căderea și mă trezesc cu capul pe pieptul tare al salvatorului meu. Cu o ușurință uimitoare, de parcă cântăream cât un fulg, mă readuce cu picioarele pe pământ, ajutându-mă să mă echilibrez. Chiar și după ce îmi revin și sunt stabilă pe picioarele mele, înlănțuirea nu dispare.

Într-o notă spicy de piper negru și mosc, miroase atât de bine, puternic, masculin și parfumul său mi se impregnează în nări și mă învăluie. Aroma mi se pare atât de cunoscută... și mă amețește, mă învăluie...mă înfioară, culmea!, nu în sensul bun.

Simt o doză mare de primejdie în jurul meu, dar nu mă pot mișca. Instinctul meu îmi spune să fug, să mă ascund din fața pericolului, să mă pun la adăpost, să mă salvez, dar brațele lui puternice mă imobilizează.

- Ești bine, pisicuță?

Vocea lui îmi provoca fiori reci pe șira spinării. Aveam senzația că toate simțurile mele erau în alertă și adrenalina era la maximă încărcătură, pregătind un sprint în viteză, în cazul în care creierul meu ar fi aprins semnul de pericol.

Tonalitatea este arogantă, sigură pe sine și îmi îngheață sângele în vene. Doar ce mă salvase, dar parcă acum mă simțeam cu adevărat în primejdie. Mi se formează un nod, nelăsând să treacă aerul atât de necesar, nu puteam respira și creierul meu încetase să funcționeze.

Îmi ridic timid privirea spre el și rămân blocată. Are privirea fixată spre mine, ochii negri sticloși, reci, par lipsiți de viață, precum o creatură a nopții. În ochii lui citesc răutate, sălbăticie și o stare de neliniște îmi învăluie sufletul. Sau poate că devin paranoică!

Era un bărbat frumos, bine făcut, dovadă mușchii brațelor, care ieșeau în evidență prin țesătura cămășii, întinsă la maxim, gata să crape la orice mișcare, și pe care acum mă sprijineam, oarecum stingherită.

Nu părea să aibă mai mult de 20 de ani, probabil de aceeași vârstă cu Jasper, dar aliura sa și felul în care se comporta îl făceau să pară mai matur.

Avea o statură înaltă, de viking și trăsături bine definite și, deși zâmbește, îmi pare un zâmbet forțat, demonic aș putea spune. Debordează de virilitate și încredere în sine.

Ca să nu mai spun că alintul "pisicuță" îmi provoca dureri în stomac și o senzație usturătoare de greață mi se instalează în stomac. Ritmul cardiac creștea cu fiecare secundă petrecută atât de aproape de el.

Mă privește intens, cu dorință, precum un leu gata să își înfigă colții în prada sa. Mă foiesc inconfortabil și într-un final, mă eliberează din înlănțuire, afișând o grimasă iritată.

-Ești bine? repetă el întrebarea, pe un ton mai moale, mai îndulcit.

-Da, mulțumesc! îi răspund, vizibil afectată de contact, și încerc să pun distanță considerabilă între noi.

-Eu sunt Ares, îmi pare bine! Cu cine am plăcerea?

Și întinde mâna spre mine. Privesc circumspectă și am sentimentul că, dacă îi răspund, voi fi aruncată pe un drum fără întoarcere. Toate simțurile mele sunt în alertă.

-Elena! mă hotărăsc într-un final să duc prezentările la bun sfârșit.

-Ar trebui să fii mai atentă, frumoaso, să nu pățești ceva!

Deși tonalitatea este una prefăcut de dulce, vorbele lui îmi sună, mai degrabă, ca o avertizare. Nu știu de ce, dar omul ăsta mă sperie și decid să mă îndepărtez cât mai repede.

-Îți mulțumesc pentru ajutor, dar trebuie să plec!

Și trec ușor pe lângă el, dar unul din brațele sale mă imobilizează din nou. Simt o durere surdă când degetele sale mi se înfig în carne. Mai mult ca sigur, mâine, voi avea vânătăi!

-Unde te grăbești, scumpo? Hai să bem ceva! îmi propune, zâmbind languros.

Scumpo?!

Cuvântul m-a izbit ca un uragan și toate amintirile se încolăceau în jurul inimii mele precum un șarpe în jurul pradei sale, sufocându-mă, și îmi blocau orice mișcare. Eram din nou prinsă în temnița trecutului haotic. Evadam din nou în nebunie.

De ce dracu toți bărbați simt nevoia să spună asta?

Situația devine sufocantă. Privesc spre mâna mea prinsă în încătușarea lui dură. În fracțiune de secundă decid că e cazul să nu mai las amintirile să îmi hotărască ceea ce ar trebui să zic... să fac... să simt. Nu mai sunt aceeași Elena timidă și fricoasă! Și nu voi mai lăsa pe nimeni să mă trateze așa. Mă îndrept de spate și îl privesc cu îndrăzneală.

-Dacă tu crezi că așa mă convingi, te înșeli amarnic! Scuip eu cuvinte, plină de venin, ridicând mâinile noastre la nivelul ochilor săi și atrăgându-i atenția asupra lor.

Aproape violent, îmi scutur mâna, eliberându-mă și îi întorc mândră spatele, pornind din nou în căutarea iubitului meu.

-Ar trebui să te învăț să cucerești o fată! îl iau eu peste picior, aruncându-i peste umăr, o privire amuzată.

Pentru prima dată de la contact, izbucnește în râs. Un râs sincer și deschis. Este contagios și mă trezesc rânjind cu gura până la urechi.

-E o promisiune?

Ceva ascuns în tonul său îmi zguduie toate ideile. Cuvintele sale îmi sunau a provocare și îmi fac sângele să îmi pulseze în vene. Omul din fața mea mi se pare atât de captivant și sentimentul de vinovăție mă cuprinde, crescând fulgerător în intensitate.

Îl iubesc pe Jasper, necondiționat și indubitabil, n-aș face nimic care să pună în pericol relația noastră, dar...

E ca și cum aș fi legată cu un fir aurit de borangic și atrasă fără voia mea către acest specimen intrigant. Cu fiecare zâmbet pe care mi-l afișează, nodul legăturii se strânge mai tare. Seducția pare a fi jocul său preferat și orice femeie parcă devine dependentă, absorbită într-o călătorie a simțurilor în care intensitatea capătă noi forțe.

Nu-i răspund și comand picioarelor mele să se urnească într-un final. Îi simt privirea cum mă urmărește și îmi simt corpul cum ia foc, după ce, în urmă cu câteva secunde, toate celulele mele erau înghețate. Sunt în Infern și ard în focul veșnic.

-Ești bătăioasă! Îmi place! O să ne revedem, Elena! Curând! îi aud din nou vocea arogantă, în urma mea și inima își oprește din nou cursul.

Unde dracu am mai auzit asta?

Decid că nu e cazul să-i fac jocul și îmi continui drumul spre bar, sperând că nu vor mai fi și alte incidente.

Dar cum destinul, uneori, joacă feste după bunul plac, prea puțin mă gândeam că Universul avea alte planuri pentru mine...

*ARES

De data asta nu-mi scapi, scumpo!

După ani de zile de căutări, după surprinzătoarea ei dispariție în urmă cu patru ani, o regăsisem. Și culmea, în aceeași formulă! Trio-ul perfect...

Privirea ei mi se imprimase pe retină, mult timp după ce dispăruse în mulțime. Ochii ei căprui aveau ceva din razele de soare și, dacă setea de răzbunare nu ar fi fost atât de avidă, aș putea spune că mi-ar fi putut încălzi sufletul.

Mă trezesc rânjind ca prostul de propriile mele gânduri.

Ce dracu, Ares? Când vreodată o gâsculiță o să te pună cu botu' pe labe?

Dar din corpul acela sigur m-aș putea înfrupta cu nesaț. Din nou!

Era a mea!