Umbre....Vol.1

♥ CAPITOLUL 1 ♥

Dar promisiunea ascunsă în spatele acelui cântec, o promisiune a plăcerii și cunoașterii mă îndeamnă să uit de Ithaca mea, de scopul meu până în acel moment și să mă închin posesoarei acelui sunet mitologic.

*JASPER

Începutul ultimului an de facultate.

Ce dracu' caut eu în facultate, nici eu nu știu. Nici măcar nu știu cum am reușit să fiu admis și nici cum am reușit să termin deja 3 ani. Facultatea nu făcea parte din visul meu. Sincer, nici până la momentul ăsta nu știam ce vreau de la viață sau unde voiam să ajung.

New-yorkez get-beget, născut într-o familie înstarită și crescut în cartierul Riverdale, nu cunoscusem niciodată lipsuri materiale. Îmi plăcea viața tumultoasă din oraș. Tatăl meu pusese bazele uneia dintre cele mai mari companii de investiții și averea familiei atingea culmi depravate. Făceam parte din elita orașului. Orașului meu! De ce să nu recunoaștem? Familia Jensen îl conducea după bunul plac. Iar eu și prietenii mei îl învârteam pe degete așa cum voiam.

Elita orașului? O adunătură de snobi obscen de bogați. 

În fiecare an, familia Jensen făcea donații imoral de generoase liceului Riverdale, unde îmi petrecusem patru ani din viață și când făcusem cele mai mari tâmpenii. Eram imaginea familiei perfecte. 

Perfectă! Toate, în aparență erau perfecte. Mama - imaginea perfectă a casnicei, a femeii care își dedică întreaga viață creșterii singurului copil. Tata – imaginea perfectă a afacerii pe care o conducea. 

Realitatea era diferită! Tatăl meu – un curvar notoriu. De prea multe ori, îl prinsesem făcându-și de treabă cu vreo secretară, prin birou, așa că renunțasem prin anul 2 de liceu să mai calc pragul etajului 100 din One World Trade Center sau Turnul Libertății, așa cum îl mai numeau new-yorkezii, mândrii de simbolul orașului lor. De fapt, libertatea lipsea cu desăvârșire. Odată intrat în investiții, erai prizonierul lor. Nu mai aveai casă, nu mai aveai masă, nu mai aveai familie... nu mai aveai nimic... nici măacar pe tine însuți nu te mai aveai. Și la fel se întâmplase si cu al meu "drag" părinte.

Absența lui o afectase extrem de mult pe mama și o bună perioadă de timp, cât fusesem în creștere, se anulase pe sine și toate planuri de a deveni arhitectă și, pentru a acoperi absența unui soț iubitor, își îndreptase toată "dragostea" și atenția spre plodul căruia îi dăduse născare – EU. 

În ultimul an de liceu, intrat într-o clică de prietenii destul de dubioși, începusem să petrec mult timp în Bronx și îmi câștigasem respectul găștii, evident, prin bătăi și scandaluri și devenisem un fel de bad-boy al cartierului și, mai mereu,aveam probleme din cauza bătăilor în care eram implicat. Mă rog, nu mereu le începeam, dar mereu le terminam, asta era clar! 

Eram înconjurat de gagici care îmi cădeau în plasă pentru o noapte sau două, cel mult, înainte să mă plictisesc și să trec la următoarea care își aștepta cuminte rândul să primească atenție din partea mea. Cert e că patul meu nu era niciodată gol și nici viața mea - plictisitoare.

Crescusem cu ideea că pot face orice, îmi permiteam orice și aveam dreptul la orice. Aroganța făcea parte din mine și nu mă puteam compara cu nimeni. Nu-mi sufla nimeni în nas.

Asta până când, sătul de scandaluri, "dragul" meu tată a pus piciorul în prag și m-a expediat să termin studiile economice, sperând, ca într-o zi, să conduc compania. Mda, din păcate pentru el, năzuințele noastre nu se aliniau.

Și uite așa, am ajuns în ultimul an de facultate, știind că va fi ultimul an de petreceri în fiecare săptămână și distracție cât cuprinde.