Puteri mortale

"Am încercat să par calmă dar tremuram ca o curcă "

         Am auzit o bubuitură puternica și am sărit ca arsă din pat.
M-am uitat la ceas și am văzut că este 01:25 .
Bubuitura s-a auzit de undeva din grădină așa că am mers spre geam să văd ce se întâmplă. Noroc ca am cameră cu vedere la grădina.

M-am uitat putin prin curte și apoi am văzut..  o siluetă care stătea putin aplecată .Se mișcă pe sub geamul meu care era îndreptat spre intrarea în curtea institutului.

După cum bătea lumina lunii am putut distinge aceea siluetă.
Era Mikael care arăta devastat. Era transpirat și avea spasme musculare foarte vizibile.
După ce s-a mai învârtit putin pe lângă poartă a reușit să se strecoare afară printr-o gaură.

Nu trebuia să fac asta, știam că nu e bine dar nu mă puteam opri.
M-am îmbrăcat repede și am ieșit pe ușă după ce am luat o lanternă mică pe care am găsit-o la chei.

Am pășit încet pe scări și mă uitam panicată în jur ca să nu mă vadă nimeni.
Am reușit să ies din institut indreptandu-ma spre locul prin care a ieșit și Mikael.
Era o gaura destul de mică și mă mir că a încăput pe acolo .
M-am înghesuit și eu pe acolo și așa am ajuns afară .

Institutul era situat în mijlocul nimicului, fiind înconjurat doar de pădure.

Nu am știut pe unde să o iau pe urmele lui Mikael așa că am stat o vreme în faţa porți.

După înca putin timp am simțit iar o durere de cap de data asta mai mica decât cea de data trecută .Am vazut niște imagini cu Mikael care era în mijlocul pădurii, având niște dureri groaznice.
Imaginile au dispărut repede și la fel durerea de cap. Am pornit exact unde mi-au arătat imaginile că îl voi găsi pe Mikael, adică în mijlocul pădurii, într-un luminiș.

Când am ajuns acolo am rămas ascunsă după niște copacii ,uitandu-mă cu frică la șcena din faţa mea.

Mikael se zvârcolea pe jos de la acele dureri, și avea maxilarul încleștat la maxim. M-am uitat la el cum urlă încercând tot odată să rămână calm. Oasele îi trosneau și se întorceau pe toate părțile, cum nu credeam ca este posibil. Atunci am văzut că se preschimba în ceva, ceva care semăna cu un câine.Nu ,mai bine zis cu un lup.

Când am văzut asta am ţipat cât mă ţineau plămânii, făcând creatura să se uite la mine și să scuture din cap.

Fără să mai stau pe gânduri am luat-o la fugă prin pădure, strecurându-ma prin gard și intrând repede înapoi în institut.
Am intrat în cameră mea și am încuiat ușa după mine.

Tremuram și respiram greu așa că am rămas o vreme trează să mă calmez si după ce am reușit asta m-am culcat la loc.

*********

M-am trezit iar foarte speriată de la niște bătăi care se auzeau de la ușa mea.
M-am ridicat din pat murmurând un "Imediat " și am mers să deschid ușa.
Am înghițit în sec când am văzut ochii căprui ce mă priveau îngrijorați. Era Mikael.

-Bună dimineața. Îmi spune afișând un zâmbet trist, plecându-și capul.

-Bună, intra! Îi spun făcându-i loc să intre pe lângă mine.

M-am rezemat de birou și l-am privit cum se așează pe pat uitându-se în continuare în jos.

Încercăm să par calmă dar tremuram ca o curcă.

-Te ascult. I-am spus într-un final, văzând că acesta încă își caută cuvintele.

-Eu sunt un vârcolac. Îmi spune ridicându-și privirea pentru câteva secunde. Nu vreau să te temi de mine, Bree. Îi auzeam durerea din glas dar nu am fost în stare să îi răspund. Știu că e prea mult pentru moment dar.. vreau să te rog să îmi păstrezi secretul. Adaugă încă cu capul plecat.