Puteri mortale

"De ce?"

Toată viața mi s-a spus să prețuiesc fiecare clipă deoarece poate fi ultima.
Asta am încercat să fac pe cât posibil mai ales după moartea părinților mei. Aceștia mi-au spus să prețuiesc clipa chiar înainte să plece cu mașina și să fie implicați în acel accident în care au murit. Sau mai bine spus in care au fost uciși de cei negri.

Am trăit fiecare clipă. Am râs de fiecare dată ca și cum ar fi fost ultima dată, am plâns ca și cum ar fi fost ultima data.
Am luat lecții de echitaţie, am mers cu o gondolă în Italia, am făcut surf în Hawaii, am escaladat pana și un munte ,și de fiecare dată am trăit clipa ca și cum ar fi fost ultima.

Pe lângă aceste lucruri pe care le-am făcut bucurându-mă de fiecare în parte, mai am și o grămadă de lucruri pe care nu am apucat să le fac.
Mereu mi-am dorit să zbor cu un balon cu aer cald sau să fiu sărutată la un apus de soare , dar mai important nu le-am spus persoanelor de lângă mine cat de mult le apreciez.

Nu i-am spus mătuși că îi multumesc că deșii era în floarea vârstei a avut atâta grijă de mine și s-a asigurat să nu duc lipsă de nimic niciodată .

Nu i-am spus lui Steph că a fost singura prietenă adevărată pe care am avut-o vreodată și cât de mult îi mulțumesc că a rămas lângă mine deșii știu că nu ia fost ușor să mă suporte .

Pe lângă toate astea niciodată nu am vrut să îi arăt lui Noah cât de mult am ajuns să ţin la el într-un timp atât de scurt.
Nu i-am spus cum îmi transpiră palmele , cum inima mea bate mereu mai repede ,sau cum fluturi din mine cresc când acesta se află prin preajmă .

Nu am reușit să trăiesc clipa de fiecare dată și de aceea nu pot să mor acum.

***

-Bree! Te rog trezește-te! Aud o voce dar nu reușesc să îmi dau seama cine mă strigă. Bree, te rog,te rog ! Continuă acea voce, o voce de fată.
Mă chinui să îmi deschid ochii dar nu reușesc așa că rămân pur și simplu cu ei închiși.

Aud niște suspine și simt cum mi se pune un nod în gât .

Câteva picături de apă s-au așternut pe faţa mea și am tresărit vizibil.

-Haide scumpete, trezește-te odată! O altă voce de data asta una masculină mă îndeamnă să mă trezesc .

Scumpete.. Singura persoană care îmi spune așa este un băiat. Cu niște ochi albaștri ca și cerul de vară .

-Noah? Se aude o alta voce stinsă și lipsită de viață, care după puțin timp mi-am dat seama că este a mea.

Pleoapele mi s-au deschis și ele, iar în faţa mea erau ei.
Eram întinsă într-un pat și după ce mi-am mutat privirea prin cameră am realizat că sunt în camera pe care o împart cu Steph în Chicago.

Steph... frumoasa blondă stătea pe marginea patului și mă privea cu o expresie tristă. Din ochii albaștri închis îi curgeau lacrimi amare și atunci mi-am dat seama că acei stropi de apă de pe faţa mea, erau defapt lacrimile ei.

Sprijinit de ușă stătea Mikael cu brațele încrucișate la piept și cu o privire plină de teamă și compătimire. Mi-a zâmbit făcându-mă să îi întorc cu greu gestul .

În spatele blondei dar în picioare era Noah. Cel care ma făcut să îmi deschid ochii, cel pentru care am sentimente atât de puternice.

Am simțit o mână că îmi cuprinde mâna dreaptă și mi-o îndreaptă in partea dreaptă, ţinându-mă strâns.
Mi-am întors privirea și am încremenit .
Sebastian era așezat pe un scaun, cu faţa plină de vânătăi, cu arcada spartă la fel și buza de jos și puteam vedea că avea câteva zgârieturi și pe mâini și alte câteva pe gât.