Puteri mortale

"Sunt doar victime colaterale "

Am deschis încet ochii din cauza discomfortului pe care îl simțeam în tot corpul.

Eram în mașină, învelită până la gât, iar mașina era parcată în fața a două porți de fier pe care le cunoașteam prea bine.
Institutul Cross.
Mi-am mutat privirea de la porți ,spre cel din stânga mea.

Noah privea în fața, cu mâinile strânse pe volan și cu o mică încruntătură pe chip.

-Noah... Murmur fără pic de energie fiind aproape sigură că nu m-a auzit, asta pana se întoarce spre mine și încruntătură de pe chip îi este înlocuită de un zâmbet forțat.

-Te-ai trezit în sfârșit! Exclamă fericit după care se apleacă îmi depunde un sărut apăsat pe frunte. Dormi de trei zile, și ești singura cu care nu a funcționat vraja de eliberare. Ești bine?

-Așa cred. Îi răspund răgușit simțindu-mă puțin mai bine.

M-am dezvelit și după ce m-am miscat puțin m-am simțit mai plină de energie ca niciodată.
Steph mi-a întins un sandwich și o sticlă de suc pe care le-am privit mai mult decât bine venite.

Am început să mănânc ,fără să îi mai bag în seamă pe cei din jurul meu și fără să mă gândesc că în următoarele minute vom afla răspunsurile la întrebările care ne macină de atâta timp.

-Sunteți pregătiți? Ne întreabă Mikael, și fără să aștepte vreun răspuns deschide portiera mașinii și pășește afară încrezător.
Sebastian o prinde de mână pe Steph, care bombăne într-una că nu e bine ce facem,si o trage afară din mașină.
Beau o ultimă gură de suc și dupa ce arunc o ultimă privire în mașină, ies din ea alaturanduma celorlalți.

Am început să mergem încet  spre cele două porți ale institutului. Eu eram în mijloc, Noah fiind în dreapta mea iar Steph în stânga, Sebastian era lângă blondă, iar Mikael lângă Noah.
Poarta s-a deschis automat când am ajuns în fața ei, și am pășit în imensa curte.
Mi-am mutat privirea spre leagănul unde Noah mi-a dăruit prima floare, apoi spre cărarea unde mă plimbam cu Steph, și am zărit din întâmplare gaura pe unde m-am strecurat afară că să îl urmăresc pe Mikael, în acea seară cu lună plină.

Am expirat ușurată când am ajuns în fața intrări în institut și fără să mai stau pe gânduri am apăsat pe clanță și am intrat în sufragerie.
Nimic nu se schimbase.

-Hei, e cineva aici? Întreabă Steph apoi continuă să se uite în jur.

Nu se aude nici măcar un zgomot. Ceea ce mă face să cred că după plecarea noastră, locul ăsta este doar o clădire abandonată.

Am deschis gura să le spun și celorlalți că ar trebui să plecăm, dar sunt întreruptă de o voce mierloasa.

-Voi.. Ce căutați aici? Ar trebui să vă ascundeți! Ne spune directoarea Millers în timp ce cobora scările.

Dacă în acele două săptămâni cat timp am stat aici, directoarea ne-a obișnuit cu o prezenţă impecabila, de data aceasta era puțin diferită.
Dacă până acum venea îmbrăcată mereu în costume negre de stofă, acum era îmbrăcată cu o pereche de jeansi albastru deschis, cu o cămașă crem de Olanda și niște tocuri groase maro.
Parul îi era aranjat în bucle mari lăsate liber pe spate, și cu toate astea ea arată impecabil iar directoarea de acum câteva săptămâni a fost înlocuită de o femeie foarte frumoasa.

-Doamnă Millers.. Spun dar vocea mi se stinge când îi văd și pe ceilalți coborând în urmă ei.

Domnul Smith arată exact la fel, doar că era îmbrăcat cu o pereche de blugi negri și un tricou gri care îi punea în valoare silueta.
Miranda era la fel de frumoasă ca de obicei doar cu o tunsoare diferită, avea breton pe frunte iar restul părului îi era strâns într-o coadă de cal. Era îmbrăcata cu niște pantaloni negri, un maiou alb peste care avea o geacă de piele și în picioare niște bocanci maro închis.