Puteri mortale

"De acum o să am eu grijă de tine "

Au trecut trei zile de la accidentul cu cei negri, și tot odată s-a împlinit o săptămână de când am aflat că viețile noastre sunt în pericol.

Mâna mea, care a suferit o entorsă minoră atunci când am fost aruncată peste ea, acum e bine și sunt gata să încep să mă antrenez din nou, pentru că nu îmi pot lăsa viată la voia întâmplării.

Zgârieturile de pe faţă au rămas acum doar niște urme roșii acoperire de o scoarţă subțire.

Mulțumită cremei de la Noah ,și eu și Sebastian suntem aproape noi.

-Bree, ești gata? Îl aud pe Noah strigând din faţa uși de la baie unde eram încuiată de mai bine de o oră.

-Da, așteaptă puțin. Încerca să îl dojenesc pentru că nu eram nici măcar aproape de a fi gata.

Am stat mai bine de o ora in baie gândindu-mă și nefăcând altceva.
Plănuisem să fac și un duș dar se pare că poate fi amânat.

Mi-am tras pe mine o pereche de pantaloni de sport trei sferturi, un tricou culoare piersici și m-am încălțat cu teneși mei înălți gri.

M-am spălat o dată pe faţă că să nu pară că am stat tocmai de geaba atâta timp încuiată aici, după care mi-am prins părul în clasicul meu coc dezordonat.

Am ieșit din baie și am dat nas în nas cu Noah. Acesta ma studiat odată din cap pana în picioare, după care și-a arcuit buzele într-un zâmbet.

De când cu accidentul, se comportă total diferit faţă de mine.
Mai exact ori unde mă duc eu, vine și el. Când l-am întrebat pe Sebastian ce s-a întâmplat cu el și mi-a spus că probabil se învinovățește pentru că am fost rănită. Nu prea cred ce mi-a spus deoarece nu am văzut în privirea lui Noah nici o urmă de regret sau compasiune . În ochii lui albastri am văzut doar o sclipire care nu îmi spune nimic.

-Haide odată ! Se răstește Noah cu o urmă de amuzament în glas, și abea apoi mi-am dat seama că stăteam și mă holbam la el de când am ieșit din baie.

Am simțit cum obrajii mi se înroșesc ,așa că mi-am aplecat capul și am început să mă joc cu degetele, așteptând să coboare înaintea mea.

Acesta a chicotit ușor și spre surprinderea mea, m-a prins de mână trăgându-mă după el.

Și-a împletit degetele cu ale mele, și m-a strâns puternic de mână dându-mi de înţeles că nu avea să îmi dea drumul prea curând.

Am ajuns jos în sufragerie, unde ceilalţi stăteau pe canapea și mâncau niște bezele.
Când ne-au văzut s-au ridicat și ne-au privit zâmbind.

-În sfârșit,L-am auzit pe Sebastian murmurând.

Am ieșit din casă, și am pornit înspre mijlocul pădurii, eu și Noah ţinându-ne înca de mână.
Părea atât de relaxat mergând alături de mine, de parcă făceam asta zilnic. Pentru el poate nu era nimic prea special fiindcă nu ţine la mine în felul ăla, dar eu sunt în al nouălea cer.

Am rămas cu privirea înspre pământ, bucurându-mă de moment. Nimeni nu știe care va fi ultimul moment.

Mâna mea care mai devreme era captivă într-o strânsoare fermă, acum a fost eliberată. Mi-am ridicat privirea spre Noah și când acesta mi-a observat roșiaţa din obraji mi-a zâmbit .

Eram în același loc, unde am stat data trecută cu Noah în faţa mea la o distanță considerabilă dar de data asta fără niște obiecte.
M-am uitat confuză prin jur ,mai apoi observând sacul din mână lui Noah.

-Ei bine, antrenamentul de data asta va fi un pic mai dificil. Deja ai învățat să muti lucruri . O să arunci cu lucrurile din sacul asta în ţine și tu va trebui să le prinzi cu ajutorul telechineziei. Mă lămurește Noah, îndesânduși mâna în sac.Gata ?