Puteri mortale

"Oare m-am îndrăgostit? "

Următoarele zile au trecut foarte repede și eram în ultima mea zi în institut. Mâine urma să plec acasă.

De la incidentul pe care l-am avut cu Mikael săptămână trecută nu s-a mai întâmplat nimic.
Dar cei de aici, acești copii nu sunt normali. Au ceva special.

Mikael mi-a recunoscut că este vârcolac, Sebastian pare că vede anumite chestii. Steph a declanșat un incendiu pe care tot ea la oprit și mai e și Noah care l-a aruncat pe Mikael în perete doar cu un deget și niște șușoteli ,și mi-a dat floare de nicăieri.

Iar eu....ei bine mie nu îmi găsesc nici o explicație. Vad lucruri care se mișcă și mai vad și imagini cu anumite persoane.

Azi am avut o zi liniștită și nu am interacționat prea mult cu restul. Singura dată când ne-am văzut a fost la micul dejun unde am făcut schimb de numere de telefon.

Mi-am ales niște haine pe care le voi purta mâine la plecare, după care mi-am împachetat restul hainelor și lucrurilor.

M-am așezat pe pat și după câteva secunde am auzit o bătaie în ușă.
M-am dus să o deschis și fără să vreau un zâmbet tâmp mi-a apărut pe faţă.

-Bună,Noah. Îi răspund încercând să fiu relaxata, făcându-i loc să intre pe lângă mine.

-Bună,scumpete .Îmi spune după ce s-a așezat pe pat. Aștepți să ajungi acasă?

Așteptam să ajung acasă doar ca o să îmi fie dor într-un fel ciudat de cei de aici. O să îmi fie dor să fac treburi sau să iau medicamente ciudate care nici măcar nu știu la ce folosesc?

-Ei defapt da, aștept. Îi răspund așezându-mă și eu pe pat ,turcește.

Inima îmi bătea cu putere și palmele îmi erau transpirate.
Nu înţeleg ce se întâmplă sau de ce ma simt așa.

Noah s-a apropiat foarte mult de mine și acum doar câțiva centimetri ne mai desparteau.
Mi-am mutat privirea și apoi l-am întrebat liniștită.

-Ămm tu aștepți să ajungi acasă? Acesta a zâmbit dar fără să se îndepărteze de mine.

-Defapt nu prea. O să îmi fie dor de ce am aici. În următoare secundă aceasta mă trage spre el sărutându-mă apăsat pe bune, eu stând nemișcată.

Acesta se îndepărtat de mine și m-a privit amuzat. Nu am apucat să spun nimic că acesta s-a ridicat și a plecat chicotind.

Mi-am pus mana pe buze apasându-le ușor.
Inima îmi bătea cu putere și am crezut că o să îmi iasă din piept.

Am mai fost sărutată înainte, de baieţi cu care am fost dar nu am sintit nimic din ce simt acum.
Nu am fost niciodată îndrăgostită sau cel puțin nu cred. Eram cu baieţi doar pentru ca ei îmi spuneau că mă plac și nu voiam să le rănesc sentimentele așa că acceptam să fiu iubită lor.

Era deja seară și după ce m-am schimbat în pijamale m-am pus în pat.
Mă gândeam la Noah și la zâmbetul lui.

Oare m-am îndrăgostit?

După înca putin timp pe care l-am petrecut în pat gândindu-mă dacă m-am îndrăgostit sau nu,am adormit.

***
Eram într-un loc întunecat, unde era răcoare și mirosea ușor a iasomie.
Am clipit de mai multe ori ca să mi se obișnuiască ochi cu întunericul.
După ce m-am mai uitat în jur am văzut că sunt în faţa unei porți mari pe care scria cu majuscule -Tărâmul viselor -.

Fără să mai stau pe gânduri am împins poarta ,strecurându-ma înăuntru. Aici era lumină și ei bine eu pluteam.
Eram înconjurată de mai multe uși și după ce m-am uitat mai bine am văzut că sunt uși cu nume ale cunoscuților.

O singura ușa mi-a atras atenția în mod special. Cea pe care scria -Bunica-.
Am apăsat ușor de clanţă ,și un miros foarte familiar m-a invadat. Mirosul fursecurilor făcute de bunica ,le făcea mereu dar parca de fiecare dată aveau alt gust.
După ce m-am uitat mai bine prin cameră am văzut că mă aflam în bucătăria ei. Micuţa bucătărie a bunici, era locul decorat cu lucrurile mele făcute manual sau cu multe poze de familie. Aici a încercat să mă învețe să gătesc iar eu aproape am dat foc la bucătărie.

Apoi am văzut-o, era chiar ea. Bunica stătea la masa din mijlocul bucătăriei aranjand niște fursecuri pe farfurie.

-Bună Bree. Mi-a spus ridicându-și ochii verzi spre mine ,ochii pe care eu îi moștenesc.

-Bună bunica! Îi răspund așezându-mă în faţa ei privind-o cu dragoste și admirație.

-Am venit acum în visul tău că să îţi răspund la anumite întrebări care știu că te apasă de câtva timp. Știu că de curând Katy te-a adus la un anume institut, și mai știu că ti se întâmplă niște lucruri nu tocmai normale. Tu ești un medium-telechinetic. De-asta lucrurile plutesc în jurul tău, și vezi acele imagini care se numesc viziuni.
După ce a terminat de vorbit m-a privit îndurerată. Ochii ei de obicei prea verzi acum erau reci și intunecaţi.

-C-ce sunt? Viziuni? Ce tot vorbești acolo? O întreb pe aceasta foarte repede.

-Huh, un medium-telechinetic.Unul foarte puternic. Acest institut nu este pentru copii cu probleme ci pentru uni mai speciali, la fel ca tine și prietenii tăi. Medicamentele pe care le-ai luat de atâta timp sunt pentru aţi ţine puterile sub control, ca sa nu te găsească -cei negri -. Îmi spune accentuând ultima parte.

O priveam terifiată, tremurând din toate încheieturile.
Ochi îmi erau măriti și eram cu gura intre-deschisa încercând să spun ceva.

Imaginea cu bunica a devenit neclară și ea dispărea încetul cu încetul.

-Nu! Bunico stai! Cine sunt -cei negri -? Ce vor de la noi? Ţip înspre ea ridicându-mă de pe scaun încercând să fug după ea.

-Vor să vă i-a sufletele pentru că sunteti puternici! Luptă să rămâi în viată! Te iubesc enorm de mult Bree! Strigă aceasta, apoi dispărând complet.

M-am trezit cu șiroaie de lacrimi ce îmi acopereau fată. Eram transpirată și tremuram îngrozitor.

Era deja 3:43 și eu nu dormeam din cauza fricii.
Am încercat să adorm în cele din urmă și am reușit spre fericirea mea să alung și toate gândurile care mă învăluiau.

Hei uite și capitolul ăsta :3
În poză sunt Noah și Bree când se sărută.
Sper să vă placă și am făcut câteva modificări fata de cum era pe celalalt cont și sper să vă placă.