Puteri mortale

Adevărul

Mi-am deschis ochii încet și am luat o gura mare de aer.
Mi-am pus mâna pe cap și mi-am dat la o parte parul care mi s-a lipit de frunte din cauza transpirației.

Am scos un geamăt prelung de durere în timp ce m-am ridicat din pat și m-am așezat pe marginea lui.Mi-am plimbat privirea prin încăpere și panica a pus încet, încet stăpânire pe mine. Mi-am adus aminte de atacul celor negri de cum aceștia m-au doborât și am presupus că ne-au răpit.

Oh doamne.
Unde sunt? Unde sunt ceilalți? Ce o să fac acum?
M-am ridicat din pat ignorând durerea de cap și m-am dus înspre geamul de lângă pat.
Era închis și avea gratii. Pe geam singurul lucru care se vedea în orizont erau doar copaci.

Am ocolit masa și scaunul care erau așezate în mijlocul încăperii și m-am oprit în fața ușii masive din lemn.
Am lovit-o cu pumni, dar nici chiar eu nu îmi auzeam loviturile.
Camera este vrăjită?

M-am îndepărtat de ușă și am expirat tot aerul pe care îl tinusem în mine până acum, încercând să mă calmez pentru a găsi o altă cale de ieșire.

Mi-am mutat din nou privirea prin camera și observ că în afară de patul de lângă geam, o masă și două scaune aflate în centrul încăperii, camera este goală.
Am oftat exasperata și m-am trântit pe unul dintre scaune.

-Heii, lăsați-mă să ies, vreau sa îmi văd prietenii! Neavând altă soluție am început să ţip. La naiba!

-Nu o sa reușești să ieși și să iţi salvezi prietenii dacă singurul lucru pe care îl poţi face este să tipi. Aud o voce din spatele și aud mai apoi o ușă trantindu-se. Știu cine este asa ca nu mă întorc.

-Ieși afară și lasă-mă să îmi petrec ultimele ore în liniște! Scuip cuvintele și mă așez turcește pe scaun.

-Nu Bree, tu trebuie sa ieși de aici, i-am promis mamei tale ca vei trăi!  Îmi spune Ecaterina după care se așează pe scaunul din fata mea și mă privește cu dezamăgire.

-Ce legătură ai tu cu mama mea, în afară de faptul ca tu ai ucis-o? O întreb prefăcându-mă ca nu le-am auzit discuția.
Îmi arcuiesc o sprânceană și o privesc tăcută, bătând un ritm alert în masă cu degetele.

-Ea a fost prietena mea cea mai bună. Am împărțit cele mai bune momente din viața mea cu ea, și de asemena cel mai rău moment. Am împărțit secretul meu cu ea și a fost singura din lunga mea viață care nu m-a judecat pentru ce sunt. Într-o zi am aflat ca avea sa aibă un copil, un copil mult așteptat dar cu un destin atât de negru.
I-am spus de nenumărate ori sa renunțe la sarcina, dar de fiecare dată îmi răspundea la fel "știu că nu mai am mult de trăit, și probabil nu o sa îmi văd fiica crescând dar vreau sa îi aud primul ţipat".
Am urât ziua în care te-ai născut atât de mult dar durerea pe care am simțit-o când i-am luat viața prietenei mele nu se compară cu nimic. A expirat și a deschis gura pregătită să continue, dar am intrerupt-o.

-Esti o ipocrită! Cum poti sa spui ca ai tinut la ea, ca a fost prietena ta cea mai buna, ca ati împărțit ceva când tu ești cea care a ucis-o fără măcar să încerce să o salveze? Am ţipat printre lacrimile amare ce se scurgeau pe fața mea.

-Am încercat... dacă ea ar fi renunțat la tine, ea și ceilalți ar fi trăit.
Generația ta e cea mai puternică din ultimii 500 de ani, mama ta s-a sacrificat pentru tine.
Fă ca sacrificiul ei sa nu fie în zadar și evadează împreună cu prietenii tăi de aici. I-am promis Rebeckai ca tu vei supraviețui ! Te rog Bree, crede-mă, nu am vrut sa îti omor mama, prietena mea, dar nu am avut de ales..

-Scuzele nu o vor aduce înapoi și nici nu ma vor face mai puternică ca sa îţi snobesc prietenii în bătaie. I-am spus tăios ștergându-mi lacrimile de pe obraji privind-o cu ură.

-Ăsta este adevărul de care tu ai avut nevoie ca un anumit blocaj mental sa dispară, acum ești mult mai puternica. Azi e seara cea mare, noaptea când trebuie să vă luăm puterile, scoate-ţi prietenii de aici și pleacă cat mai repede și cât mai departe, odată ce soarele răsare noi vom fi morti. Îmi spune și încearcă să își arcuiasca buzele într-un zâmbet.

-Mulțumesc ..ii spun și o privesc ieșind din cameră lăsând ușa deschisă în urma ei.

Asta este șansa mea. O sa trăiesc pentru a onora sacrificiul părinților mei și o să fac tot ce îmi sta în putință să îmi salvez prietenii.

Am ieșit din dormitor odată ce m-am asigurat că îmi fac în minte un plan mai mult sau mai puțin elaborat.
Știam că, camerele în care sunt tinuti ceilalți sunt lângă a mea asa ca nu mi-a fost prea greu sa ii scot.
Acuma după ce ne-am reunit, l-am văzut pe Will mergând pe hol asa ca ne-am ascuns într-o cameră foarte mică așteptând să plece.

-Ce naiba vom face? O aud pe Steph strigând în șoaptă.
- Vom fugi ,îi răspunse Sebastian la fel de calm ca de obicei.

Am expirat ușurată și m-am uitat la Mikael care asculta atent la ușă, cu super auzul lui de vârcolac.

-E liber ? Îl întreabă Noah, uitându-se de asemenea la el.
-Da, tocmai ce au plecat. Ne spune Mikael deschizând încet ușa.

Am ieșit din cameră și am început să căutăm ieșirea, dar fiecare camera ducea altundeva iar geamurile erau înconjurate de gratii.
Seara se apropie iar eu nu mai sunt atât de încrezătoare ca vom reuși să plecăm de aici.

-Pe aici, ne spune Mikael, și aleargă spre o ușă mare din fier masiv. Aici e ieșirea, o simt! Adaugă zâmbind triumfător.

Am intrat într-o cameră cufundată în întuneric în care mirosea puternic a substantele chimice.

-Am găsit un întrerupător! Strigă Steph dintr-o parte a camerei.
Blonda il deschide și camera se luminează în totalitatea.
O cameră mare plină cu nimic.
De ce miroase atunci asa?

-Trebuie sa plecăm. Ne spune Noah făcând câțiva pași în spate uitându-se în față total îngrozit.

Am privit înspre locul unde acesta se uita și nici eu sau ceilalți nu vedeam nimic altceva decât podeaua curata.
L-am privit încruntată și când acesta mi-a aruncat o privire clara, mi-am dat seama.
Cei negri sunt aici.

-Oh, plecați atât de repede? Ne spune o voce de bărbat cel care a vorbit fiind Marcus. Cina abea începe, adaugă acesta ,pielea mea transformându-se în găină .

Iartă-mă mamă, probabil te-ai sacrificat fără nici un folos..

Știu, știu știu că nu am mai postat de o perioadă foarte lunga de timp și îmi pare super super rău, da am avut o perioadă foarte nașpa, cum am început și liceul și primul semestru și note și etc. Stiti voi .
Vreau sa va anunț că povestea celor 5 mari luptători o sa ajungă capitolul viitoar la final .
Mă mai gândesc dacă o să fac și o continuare, am o idee dar nu sunt sigura încă.
Va mulțumesc pentru susținere, pentru voturi și pentru mesajele frumoase, o sa postez curând :* kiss all :*♡