Febril în iulie (boy x boy)

ღ Capitolul 19 ღ

*Din perspectiva lui Killian*

Să-i povestesc șatenului despre toată situația de acasă fusese mai stresant decât mă așteptasem. Dădusem atât de mult din picior încât mă incomodase la un moment dat. Parcă fusesem la unul dintre testele din liceu pentru care nu mă pregătisem și speram să treacă timpul mai repede doar ca să pot scăpa de stres. Vinul mă ajutase prea puțin, iar privirea curioasă a șatenului... deloc. 

Mă simțisem oarecum ușurat după ce îi spusesem aproape tot, însă ceva îmi spunea că știa și anumite lucruri pe care încercasem să le omit. Fusesem foarte vag când venise vorba de interesul meu romantic din liceu și nu-l pomenisem pe Niki, dar Neil părea să știe că mai urmează ceva. Că sar peste niște detalii. 

— N-am să mă prefac că nu știu despre cine vorbești, îmi spusese el. E cel mai bun prieten al lui Sarai, rostise și mă privise în ochi, ridicând paharul.

Luase o gură de vin, menținând contactul vizual și făcând situația de două ori mai jenantă, iar pe mine de zece ori mai încordat. Văzându-mi expresia de pe față îi venise să râdă ușor, așa că îmi mutasem privirea în altă parte și mai băusem din vin. 

— Scuză-mă, spusese. Îmi e greu să-mi imaginez doi pasivi într-o relație. 

Fusesem nevoit să-mi acopăr gura, căci înghițisem grăbit și aproape că îmi ajunsese băutura pe bărbie. Reușisem să-i arunc o privire scurtă și îi observasem curiozitatea din ochi. Era bine informat, poate chiar prea bine, așa că nu știam ce să-i mai spun. Probabil voia doar o confirmare. 

Dădusem paharul puțin mai departe și oftasem.

— Ești puțin cam sigur pe tine, îi spusesem, rotindu-mi ușor ochii.

— Corectează-mă dacă mă înșel. Toate reacțiile tale îmi arată că ești pasiv, iar Nicholas nu e diferit deloc. 

Inspirasem cu gândul de a-i răspunde, însă îmi dispăruse orice idee. Tăcusem pentru câteva clipe, aruncând un ochi la fereastră, după care rostisem încet:

— Nu era cazul de vreo relație. 

— Îți pare rău? mă întrebase.

— Nu tocmai. Mă simt mai degrabă ușurat. 

Nu era o minciună. Mă simțeam mai bine să știu că Niki îmi era prieten decât să-mi fi fost partener. Eram conștient de cel puțin trei motive solide pentru care ar fi fost foarte complicat și nu aveam nevoie de alte greutăți în viață. 

Brusc îl văzusem și pe șaten privind fereastra —mai exact reflexia mea. 

— Mă bucur să știu asta, spusese.

— Pari să știi destul de multe. Câte ți-a mai spus Barbara? întrebasem, făcându-l să zâmbească oarecum amuzat. Și parcă spuneai că nu m-ai adus aici ca să mă simt inconfortabil, așa că nu înțeleg ce te amuză, mijisem eu ochii.

Pentru o clipă lăsase capul în jos, zâmbind în continuare. Mă privise apoi cu drag și oftase scurt.

— Nu ți s-a aprins niciun beculeț când m-ai cunoscut? mă întrebase.

Începusem să-mi simt fața încălzindu-se și mă încruntasem ușor. 

— Ce încerci să insinuezi? Ce beculeț? 

Neilkohen încerca din răsputeri să-și oprească zâmbetul, însă nu reușea. 

— Crezi că încerc să insinuez ceva? La ce crezi că mă refer? întrebase, luând altă gură de vin.