Febril în iulie (boy x boy)

ღ Capitolul 16 ღ

Îmi mușcasem unghia, privind spre caietul din fața mea și ascultând melodia din fundal. Era o idee stupidă, dar era cam singurul mod în care puteam să mă descarc fără să le spun altora tot ce aveam în minte. Nici măcar copiii nu mai țin jurnale în ziua de azi, însă eu voiam neapărat să scriu tot ce simțeam —pentru că nu aveam de gând să spun nimănui. Nu puteam. Erau niște gânduri prea personale.

Evident că începusem cu noaptea în care Kai mă adusese acasă după ce mi se pusese ceva în băutură. Scrisesem rapid toate emoțiile și senzațiile prin care trecusem atunci în speranța că poate m-ar ajuta să nu mă mai gândesc la asta. Era al naibii de jenant. 

Nu aveam de gând să recitesc paginile vreodată, ci voiam doar să scap de gândurile care îmi bântuiau mintea. 

Două bătăi în ușă mă făcuseră să închid rapid caietul și să-mi pun cotul peste el. Îmi limpezisem glasul și privisem într-acolo:

— Da?

Ușa fusese deschisă, iar Kai își arătase fața. Înainte să vorbească se uitase lung către caietul din fața mea, însă nu pomenise nimic de el. 

— O să fiu la cinematograf, mă anunțase el. Sună-mă dacă ai nevoie de mine. 

— Cu cine? întrebasem.

— Singur.

Făcusem ochii pe jumătate, căci mi se părea că făcea mișto de mine.

— Mergi singur la film? spusesem, ridicând o sprânceană. 

Zâmbise ușor ca și cum îl amuzase întrebarea mea.

— Filmez o coregrafie. Cunosc pe cineva care lucrează acolo și m-a lăsat să închiriez toată sala. 

Nu îmi prea venea să cred nimic din ce spunea. Alesesem totuși să nu insist cu întrebări inutile și dădusem din cap, arătându-i că înțelesesem. 

— Ok. Ai grijă, îi spusesem.

Fără să vreau, o spusesem pe un ton puțin cam rece și după ce realizasem îi zâmbisem ca să nu-și facă vreo idee greșită. Nu eram supărat sau ceva, doar că îmi suna a vrăjeală. 

În scurt timp plecase, iar eu începusem să-mi scriu dubiile pe care le aveam în legătură cu această coregrafie pe care susținea că voia s-o filmeze. Îmi sprijinisem apoi obrazul în palmă și bătusem cu pixul în masă de mai multe ori, gândindu-mă la tot felul de posibilități. Nu știam dacă avea motive să mă mintă, dar adevărul era că mintea îmi zbura departe. Voiam să știu dacă într-adevăr se dusese să filmeze. 

Aruncasem o privire spre fereastră și văzusem că deja se întuneca. Afară urma să se răcorească, iar toată căldura avea să se adune în casă. Era un motiv destul de bun să ies. 

Poate puțin mai rapid decât plănuisem, închisesem caietul și mă îndreptasem spre baie, făcând un duș. Deja știam ce haine voiam să-mi iau și o făcusem cât mai repede, căci nu voiam să întârzii prea mult. Știam cât de disperat păream în momentul de față, dar preferam să știu exact cum stau lucrurile decât să trăiesc cu impresii și alte interpretări. Nu răneam pe nimeni dacă făceam o mică plimbare până la cinematograf și aruncam o privire. 

Peste aproximativ un sfert de oră mă văzusem în fața centrului comercial și mă îndreptasem către primul etaj. Scările rulante erau mult prea lente, așa că urcasem câte o treaptă în grabă, simțind un mic deranj în piept. Eram puțin emoționat, căci nu știam la ce să mă aștept. Cumva, undeva în adâncul minții mele pesimiste mă așteptam să-l văd pe brunet cu cineva. Nu că nu ar avea dreptul... dar nu prea cred că avea cum să-mi pice bine.