Yuki ~pauză~

Petrecerea.

-După 30 de minute-

Off...Încă mă mai holbez la rochiile aşezate pe pat. Ce să aleg? Momentan îmi voi lua pe mine o cămaşă albă. Hmm. Ştiu! Îmi voi lua rochiţa aceea alb cu crem şi negru, dar e cam scurtă. Eh, soarta. Până o să mă plictisesc voi sta cu acea rochie pe mine, apoi o să-mi iau pantaloni scurţi şi o cămaşă elegantă.

Zâmbesc uşor apoi mă îndrept spre baie pentru a-mi face un duş, nu foarte rapid deoarece am stat ceva timp acolo. După aceea mi-am uscat părul şi am început să mă îmbrac. Mi-am făcut părul bucle, nu că ar fii prea drept, dar după ce îl spăl devine "sălbatic". Nu am de gând să port tocuri deoarece sunt prea înaltă şi nu prea merg bine cu ele. Mai bine zis, nu am nici măcar un pic de echilibru. Dechid uşa de la cameră şi cobor jos. Lumea a început deja să apară. Fără să vreau mă ciocnesc de Ayato. Un zâmbet viclean îi apare pe faţă şi spune amuzat:

-Hmm...Se pare că surioara mea poartă astfel de rochii. * zâmbeşte *

-Nu te bucura prea tare. Nu o să stau toată seara îmbrăcată aşa. Şi ştiu şi eu că e oribilă rochia. E mult prea scurtă. *spun nervoasă*

-Oi!* De ce eşti aşa agitată? E doar o petrecere stupidă unde vor venii câţiva nobili vampiri şi familiile lor.

-E o petrecere stupidă, dar...

-Dar ce?

-Nu contează. În fine. Unde e Karl?

-Tata? Păi vorbea cu un roşcat.

-Roşcat?!

Îmediat gândul mi-a fugit la Vincent când am auzit cuvâtul roşcat.

-Da...Apropo, ai văzut-o pe Yui? * spune plictisit *

-Era în camera ei. Cred că se schimbă acum.

-Perfect! *spune şi pleacă zâmbind viclean*

Săraca Yui. Se pare că nici în seara asta nu va scăpa. Îmi duc mâna spre gât. Mi-am pus mai devreme un bandaj cât mai puţin evident deoarece mi-au rămas două găurele pe gât. O să îl bat pe Subaru mai târziu pentru asta.

Mă îndrept uşor spre Karl care părea că are o discuţie amuzantă de timp ce râdea. Mă strecor în spatele lui şi încep să ascult ce vorbesc cei doi.

-Yuki. *spune Karl* De ce te strecori să asculţi ce vorbim? Credeam că ţi-am zis că nu e frumos.

-Gomene.* Dar eram foarte curioasă. Râdeai!

Pe Karl îl bufneşte râsul iar roşcatul de lângă el s-a dovedit a fii Vincent.

-Vincent?

Spun eu ruşinată deoarece amândoi au râs de mine deoarece am avut o reacţie foarte stupidă mai devreme.

-Da? *spune zâmbind Vincent*

-Îmi pare rău că am fugit ca un copil mic acum o oră după ce am vorbit. * spun încă ruşinată*

-Nu-i nimic. Probabil te-am speriat puţin. * spune punându-mi mâna pe faţă *

Mă dau câţiva paşi în spate. Fără să vreau corpul începe să-mi tremure. Stai. Doar nu-mi e frică de el?! Vincent se abţine să se mai apropie de mine.

-Scuze... * spun lăsând capul în pământ *

-Îmi pare rău. *spune Karl făcând o expresie ruşinoasă * A avut o experienţă urâtă acum doi ani şi a rămas cu o mică teamă.

-Nu-i nimic! Şi eu am păţit ceva de genul. Îmi cer şi eu scuze pentru îndrăzneala mea.

Imediat cum termină ce avea de spus, Vincent a vrut să plece, dar l-am prins de mână şi i-am spus încet.

-Să vii în grădina cu trandafiri mai târziu. Trebuie să discutăm ceva.

Apoi plec şi eu spre scaunele familiei Sakamaki.

Karlheinz a început să spună ceva plictisitor, ca un discurs pe care nu prea l-am înţeles. Aproape am adormit din cauza plictiselii. Peste vreo oră am mers să mă schimb. Mi-am luat pe mine cămaşa albă şi pantalorii scurţi, ţinuta simplă fiind completată de un sacou negru elgenat şi o pereche de cizme albe.

Am coborât jos şi am mers în grădină ignorând toate persoanele care se holbau la mine. Urăsc ca lumea să se holbeze la mine! Merg rapid printre trandafirii albaştri şi cei albi spre micul foişor din piatră albă. Acolo mă aştepta Vincent răbdător.

Fără teamă spun:

-Vincent. Deja ţi-ai dat seama cine sunt, nu? * spun tremurând * Înainte ca tu să răspunzi te rog să mai aştepţi să-ţi spun ceva. De ce? De ce ai făcut-o? De ce m-ai omorât? * spun cu lacrimi în ochi *

oi = hei.

gomene = scuze.

Ştiu că sunt mult prea scurte capitolele, dar sper să vă placă! ^_^