Yuki ~pauză~

Baka!

Mă uit extrem de furioasă la Haku care rânjea ca un idiot la mine. Alexy mai avea puţin şi se tăvălea pe jos de la atâta râs iar eu vroiam să intru în pământ de ruşine. Haku mă ţinea de talie, iar acum îi pot observa mai bine trăsăturile. Era un băiat frumos, dar păcat că are această personalitate, să zicem, nebunatică.

-Să şti că eu sunt tu, deci personalitatea mea e şi a ta, tu om încăpăţânat.

-Fuu. Deci, de ce eşti aici? spun acum indiferentă.

-Auch. Aşa bipolară. Schimbi stările ca pe şosete, spune el chicotind. În fine. Tu m-ai eliberat acum, hm, 2 secunde. Şi ca să nu mă mai întrebi cine sunt, eu sunt tu, demonul tău. Hakuren Ayanami. Aşa numitul Haku sau superbul, tânărul şi...

-Modestul, continui eu. Haku se strâmbă şi continuă.

-Hayami. Karl se cutremură la auzul numelui ceea ce mă face curioasă, dar mândră de numele lui. Mă face să mă simt eu puternică. După ce termin ceea ce gândeam aud un mic chicot din partea lui Haku, apoi zâmbesc şi eu ştrengar.

-Clar bipolară, spune şi Alexy la rândul lui râzând pe sub mustăţi.

-Karl. Spun revenind persoana rece de mai devreme, de data asta Haku alăturândumi-se. De ce m-ai minţit? Sunt vampir cică. Asta e o minciună gogonată! Alexy şi Vincent se îneacă cu aerul şi înjură în bărbie că n-au fost mai silenţioşi. Fraţii ăştia. Prea asemănători, prea ca la ţară.

-Minciună, uşor de spus aşa, mai degrabă, o marionetă. Spune rânjind. Sângele începe să-mi clocotească în vene fiind furioasă. Oh, nu. Ochii mă ard. Cred că devin roşii şi ei. Mă las controlată de veninul din mine. Nu-i adevărat ce a zis Alexy, sunt un demon, nu un înger cum mi-a zis el. Sunt un monstru! Îmi vine greaţă gândindu-mă la sângele ce am fost obligată să-l consum. Îmi duc mâna la gură când mă gândesc cât lichid roşu mi-a fost secat din corp şi cât am fost înconjurată de el în ultimii doi ani. Eram doar o fată normală ce n-avea habar de asta. Fraţii. De la ei s-a pornit totul. Nu, e vina mea. Eu am fost credulă. Dacă mă limitam şi eu la un colţ în care să fiu doar eu, curcubee, lupul meu imaginar mega flocos şi unicorni cu coarne de ciocolată eram acum mult mai bine.

-Te urăsc! spun sec, apoi le întorc spatele celor doi viitori "duşmani" ca să le zic aşa. Îi arunc o privere urâtă lu' Vincent, cu un mesaj prin priviri prin care îl rog să-şi revină sau n-o să mai vorbesc cu el. Mda, certurile în cuplu. Cu toate că îi apreciez pe Alexy, doar că eu îl consider mai mult un frate mai mare. Nici pe fraţii Sakamaki nu-i urăsc, doar că Reiji, păi e copia fidelă a lui Karl. Asta urăsc la el. PRea, omu perfecţiune. Încerc să urc la etaj ca şi cum nimic nu s-ar fii întâmplat, şi vreau să vină cuminte şi Haku după mine, dar se pare că vrea răzbunare pentru că am fost folisiţi în jocul lui Karl. Deci el e partea mea întunecată din mine. Interesant. Îl voi lăsa să facă ce vrea, dar doar ca amuzament, am să privesc totul de pe un scaun. Aşa şi fac. Iau primul scaun pe care îl văd şi mă aşez confortabil pe el. Alpha, umm, Ian cred că-l chema, se uită furios la mine, se pare că i-am luat scaunul. 

-Nu-mi pasă că e scaunul tău, îi spun sec şi-i zâmbesc. Acum, please, dă-te din faţa mea. Nu văd bătaia. Din colţ apare Alexy cu un castron cu popcorn, numa bun. Am şi ce ronţăii, continui eu cu gura până la urechi. Şi, începe. Haku îi leveşte pe Kark în faţă, apoi Karl ripostează fix când credeam că va cădea cu un picior în burtă ceea ce mă face să icnesc şi să cad de pe jos, odată cu Haku. Ce naiba?! strig dintr-o dată când simt un nou junghi in stomac. Haku se uita curios la mine, apoi la rana lui deschisă care parcă nu-l afecta, dar pe mine simţeam că mă sfâşie. 

-Deci aşa funcţionează treaba. Eu sunt demon, tu om. Are logică să te doară. Noroc că te vindeci repede, dar e păcat că suntem atât de "legaţi" între noi. O legătură vie ce te poate omorâ. La naiba... spune Haku după ce vine spre mine şi mă adună de pe jos. 

-Baka! De ce naiba nu mi-ai specificat asta?! zbier ca o descreierată la el. Dacă pe tine nu te doare asta înseamnă că eu trebuie să lupt. Şi tocmai când îmi luasem un loc bun de ronţăit şi urmărit, spun bosumflându-mă ca un copil mic. 

Deci, umm, merg în faţa lu' Karl şi mă uit lung la el gândindu-mă cum aş putea să-l atac. Cum, cum, cum...Un pumn? Un picior în bută? Ce să fac... După ceva timp de gândire, Karl nu prea-mi mai acorda atenţie aşa că, cu un zâmbet diavolesc i-am dat un şut la sursa fiilor săi dragi. 

Elcade, bineînţeles după o secundă joc, iar eu încep să râd ca nebuna în timp ce băieţii erau ceva gen, auch, poor Karl, poor. 

-Am câştigat! spun şi zâmbesc atât de inocent că aveam corniţe pe cap. 

N/A.

Acesta a fost capitolul 17. :3 Sper să vă placă şi să vă amuze. :)))