Yuki ~pauză~

Vincent.

Îmi căzu un bolovan de două tone în cap atunci când îi privesc faţa tipului de care m-am ciocnit. Acel păr de un roşu sângeriu. Acei ochi de un albastru deschis cu tente verzui. Chiar dacă e doar un necunoscut am un sentiment că îl cunosc de multă vreme. Parcă e o parte a momentelor mele fericite. Dar... Un sentiment răzbunător îmi încolţeşte în inimă. E cel din amintirea mea, cel care râdea de suferinţa mea, cel care m-a ucis şi cel care mi-a distrus ultima mea fărâmă de umanitate. Scrâşnesc din dinţi nervoasă, fără ca el să mă observe. Ştiu bine cine e. Mi-am amintit într-un moment totul. Mama, tata, fratele meu mai mare, inclusiv prima mea iubire, care stă acum nepăsătoare în faţa mea.

Îl urăsc şi totuşi... nu-l urăsc. Sunt prinsă într-o pânză de păianjen ca un fluture ce-şi aşteaptă sfârşitul neputincios.

-Nu cred...

Spune tipul din faţa mea. Nici măcar nu vreau să mă obosesc să-mi amintesc numele lui. Până la urmă o să mi-l spună el.

-Alicia! Chiar eşti tu? Eşti în viaţa! *spune tipul*

Fără să ezite mă trage de mână într-o îmbrăţişare de urs. Aproape nu mai puteam să respir. Fără să vreau mâinile mi se mişcă singure vrând să răspundă la îmbrătişare, dar le opresc smucindu-mă din braţele lui.

-Cine naiba eşti?! Şi de ce mă îmbrătişezi?

Mă doare să spun asta, dar nu vreau ca el să mă recunoască.

-Dar, tu eşti Alicia, nu? Alicia Rene.

-Îmi pare rău, dar nu am auzit acel nume în viaţa mea. Numele meu e Yuki Sakamaki.

Pe faţa lui apăru un zâmbet trist.

-Îmi cer scuze pentru neînţelegere. Deci tu eşti fiica lui Karlheinz. Eu sunt Akashi Guren.

-Guren-san, eu sunt fiica adoptivă a lui Karl.

-Stai, aşa e. El nu are o fiică naturală. Te rog să nu-mi zici Guren-san. Spune-mi

Vincent. *zâmbeşte*

Fără nici o îndoială. El e Vincent. Zâmbesc uşor superior şi încerc să zic ceva, dar sunt întreruptă. Vincent părea că gândeşte cu voce tare.

-În sfârşit. După doi ani am reîntâlnit-o, iar ea s-a dovedit a fii altcineva.

- *tuşeşte* Îmi pare rău că-ţi întrerup gânditul cu voce tare, dar am o mică întrebare. De unde vine numele Vincent? *zâmbesc*

-A. Păi numele meu real e Vincent Nightorai. Încântat de cunoştintă Alicia R-, pardon, Yuki Sakamaki. * zâmbeşte ruşinat *

Chiar dacă l-am minţit spunând că nu sunt Alicia iar el ma crezut, el nu vroia să ezite să-mi spună Alicia. Îmi ia mâna şi o sărută uşor. Ruşinată am încercat să-mi retrag mâna din palma sa, dar mi-am amintit cuvintele lui Karl: "Nici măcar o dată când mâna îţi e sărutată să o retragi. E nepoliticos şi e un gest urât pentru o fată. Arată-ţi mereu dăvada de eleganţă şi superioritate acelei persoane."

Acum că stau bine să mă gândesc când l-am întâlnit prima oară pe Vincent am făcut acelaş gest copilăresc. Phiu... Bine că nu am făcut-o. Va crede că sunt o copilă. Zâmbesc uşor, dar apoi îmi amintesc că el m-ar fii recunoscut după acel mic gest.

Vincent sparge tăcerea imediat cum îşi termină gestul.

-Se pare că Karlheinz te-a reeducat, pardon, educat bine. Nu ştiu de ce, dar simt că ne cunoaştem de mai mult timp. Sau poate e din cauză că semeni perfesc cu fosta mea iubită.

-De ce cu fosta? * spun fără să gândesc*

-Deoarece ea a fost atacată acum doi ani. Nici măcar nu am putut s-o apăr.

Dacă aş fii fost cu ea în acel moment... * spune melancolic *

Dacă ar fii fost cu mine? Dar el m-a atacat!

Uşor nervoasă îmi cer scuze şi îi spun că trebuie să plec.

~Din perspectiva lui Vincent~

-Alicia, idioat-o. Nu pot fii păcălit aşa uşor. Ai câteva gesturi ce-ţi scapă.

Încep să răd ca un tâmpit şi îmi bag mâinile în buzunare. Întorcând privirea către conacul impunător din faţa mea spun câteva cuvinte mai mult şoptite.

-Chiar dacă nu mă crezi, după atâta timp,eu tot pe tine te iubesc!

Şi apoi mă fac nevăzut pe următoarea stradă din faţa mea.

Sper să vă placă capitolut. :3 ^_^

Ps. Vă rog să-mi scuzaţi micile greşeli! :)