Yuki ~pauză~

Pregătirea.

~Din perspectiva lui Yuki~

Fug uşor panicată şi nervoasă spre conac. Îmediat cum intru în curte şiroaiele de lacrimi încep să-mi curgă pe obrajii rozalii. Înaintez rapid printre tufişurile imense cu trandafiri albaştrii ca cerul nopţii şi printre cei de un alb pur şi intru în foişorul din marmură albă. Acolo era micul meu refugiu. Încep să plâng foarte tare de parcă eram o cascadă, dar silenţios. Nu vreau ca cineva să mă vadă, mai ales unul din tripleţi, cum ar fii Ayato. Ar începe să râdă de mine ca un nebun şi nesimţit ce e. Asta mi-ar mai lipsi. În timp ce boceam pe canapeaua rece aud o voce cunoscută mie, dar nedorită în acest moment.

Subaru! De ce tocmai el? Ce crud e universul...

-Yuki! Hai la masă! * strigă ca nebunul *

În câteva secunde era lângă mine. Rapid îmi şterg lacrimile şi încep să râd.

-Hei! Ce e amuzant? Râzi de mine?

-Nu... Doar că, m-am gândit că atunci când mai strigat mai devreme părea o reclamă la mâncare pentru pisici, iar eu eram pisica. * zic râzând *

-Probabil. * spune zâmbint * În fine. Vino odată până nu vine Reiji să ne bată.

-Glumeşti, nu? Probabilitatea ca Reiji să mă bată e ca aceea ca Shu să urce scările de bună voie ca să mă supravegheze. Că venii vorba, unde sunt tripleţi?

-Kanato mănâncă tort, Ayato e cu Yui iar Raito scrie poezii care, probabil, au în ele toate fanteziile sale.

-Ciudat mai e Raito.

-Nu. E doar pervers. Chiar, * spune uitându-se atent la mine * cunva ai plâns?

-Da, probleme? * spun uitându-mă urât *

-Nu, dar obrajii tăi sunt foarte roşii şi pielea ţi s-a uscat.

-Detalii, detalii. Hai să mergem până nu vine Reiji.

-Bine. Oricum, să ştii că poţi să-mi spui mai târziu de ce plâgeai.

-De nimic. Şi dacă era să plâng din cauza a ceva sau a cuiva până acum uitasem. Tipic mie, nu? * spun zâmbind *

Subaru nu a mai zis nimic. Doar s-a oprit şi s-a întors spre mine. Printr-o mişcare rapidă m-a prins de talie şi de mâini, mai apoi ca să mă mişte. Nu mai simţeam durerea muşcăturii. Era un lucru obişnuit pentru mine. Îl las să continue până am spus mai mult şoptit că o să leşin şi o să-l muşc când o să mă trezesc de nu va mai putea să-şi mişte gâtul.

-Off...Mi-ai murdărit rochea. Baka! * spun plictisită *

-Fără reacţie, eşti ca o păpuşă.

-Adică?

-Nu faci nimic. Nici măcar o reacţie când te-am muşcat pentru prima oară. Nu te doare? * spune surprins *

-Nu, dar o să te doară pe tine dacă nu se mai curătă pata de sânge după rochie.

Imediat fug în casă să mă schimb şi să încerc să scot acea pată imensă. Coborând jos îl observ pe Shu tolănit ca un motan leneş pe canapea. Cu o mişcare rapidă dărăm canapeaua cu tot cu el. Adormit se ridică şi vine spre mine vrând să se răzbune cred. Îl ignor şi mă aşez în locul lui pentru a mă relaxa. Era aşa de confortabil până Reiji strică totul chemându-ne la masă.

După ce am terminat de mâncat am mai râmas în sufragerie unde l-am aşteptat pe Karl, chiar dacă s-ar putea să nu vină acasă în seara asta. Aud uşa de la intrare şi fug spre Karl.

-Mincinosule! Ai zis că vei face o petrecere, dar ai anulat-o!

-Ba nu. E în seara asta. Pregăteşte-te pentru că invitaţii vor sosii imediat.

Vrând să plece îl surprind îmbrăţişându-l.

-Vincent. * spun surprinzându-l * L-am văzut azi şi am vorbit cu el. Dar am minţit şi nici măcar nu am putut reacţiona! De ce? * spun suspinând *

-Vei înţelege mai târziu, acum te rog să te pregăteşti pentru petrecere.

Karl pleacă imediat după ce mă mângâie pe cap şi-mi zâmbeşte protector.

Urc la etaj unde se afla camera mea, mai apoi ca să-mi deschid şifonierul spunând:

-Aşa. Acum cu ce să mă îmbrac? * spun zâmbind *

Sper să vă placă capitolul! Şi vă mulţumesc pentru că-mi citiţi povestea. :3