Yuki ~pauză~

Alexy.

Îi căzu faţa lui Vincent când îmi auzii "mica" întrebare. Lăsând capul în pământ spune uşor nervos.

-Tu chiar crezi că aş fii putut să fac aşa ceva?! * spune cu un ton mai răstit *

- ...

Nu spun nimic. Nu am curajul. Tot ce-mi amintesc e acel păr roşcat inconfundabil. Un roşu sângeriu cu tente purpurii. Şi totuşi, faţa celui care m-a atacat nu am văzut-o. Nu mi-am putut mişca capul nici măcar puţin. Pierdusem mult prea mult sânge. Numai când mă gândesc simt din nou acea lamă rece pe corp. Am rămas cu un semn pe umăr şi pe o parte din spate. Un trandafir destul de mare.

Vincent îşi ia părul în mâini şi se aşează jos pe micuţa canapea.

-Te rog...Crede-mă! Chiar dacă ne mai certam nu aş fi putut face aşa ceva persoanei iubite mie. Te iubesc!

Fix când vroiam să spun ceva el mi-a închis gura cu replica lui.

-Şi eu, de aceea refuz să cred că tu m-ai atacat! *spun într-o singură secundă*

Pentru un moment nu am băgat de seamă ce-am zis mai devreme, dar când am realizat mi-am acoperit gura, înroşindu-mă în obraji. L-am surprins deoarece pe faţa lui a apărut o expresie ciudată mai apoi urmată de un zâmbet şiret pe care cât de curând o să-l fac o fundiţă.

Vincent începe să râdă amuzat de faţa mea roşie. Se apropie încet, dar sigur să mă îmbrăţişează. Nu mă opun. Răspund fericită la îmbrăţişare. Chiar dacă l-am respins mai devreme, acum mă bucur că sunt cu el şi nu cu altcineva.

-Hei...Vincent. Am o mică întrebare...Când am dispărut cum ai reacţionat? *spun încet*

-Oribil. Nu ai vrea să-ţi imaginezi cât de urât am făcut când ai dispărut. Nici pe părinţii tău nu-i puteam întreba deoarece erau de negăsit. Dispăruseră. Doar fratele tău era prin oraş şi l-am putut contacta în acel moment. Era şocat.

-Şi, Onii-chan e bine? * spun cu o faţă de copil *

-Da. *spune mângâindu-mă pe cap* Dar nu ştie de tine. Alicia Reve a fost dată dispărută.

-Înţeleg. Acum mergem înauntru?

-Bine! *spune zâmbind* Chiar. Dacă eşti curioasă cine te-a atacat să şti că a fost Shiuhey Guren, fratele meu mai mare, cu numele real Alexy Nightorai.

-De ce?

-Nu ştiu. Doar că după incident a fost de negăsit. Mă voi răzbuna. Ne...Ai un semne lăsat de el. Vreo urmăpe piele.

-Da, un trandafir.

-Ciudat.

Chiar uitasem că Vincent are un frate şi că ar putea fii el cel care m-a atacat, dar era o persoană atât de bună şi se comporta foarte frumos cu toată lumea, mai ales cu mine. Gelozie? Nu. Nu cred. Ei doi se înţelegeau perfect. Şi Alexy nu dădea vreun semn că m-ar plăcea. Era ca un frate pentru mine.

-Alicia. Nu, Yuki. Cine te-a muşcat? *spune îngrijorat*

-Subaru. O să-l bat mai târziu când am timp.

-Dar, dacă eşti un vampir de ce nu ţi s-a vindecat rana. Nu te hrăneşti?

-Nu. Eu nu pot accepta sângele uman. Mai beau, dar foarte rar de la Karlheinz.

-Înţeleg. Apropo. De când ai venit afară ai ochii roşii. Se pare că ţi-e sete. Mă poţi muşca. Aşa te poţi revanşa pentru că şi eu te muşcam înainte. *spune amuzat*

-Nee. Îl muşc pe Karl. Doar trebuie să-i mai amintesc cum e.

-Bine. *spune râzând* Vii înauntru?

Vincent îmi întinde mâna iar eu o accept. Cum intrăm lumea amuţeşte. Oare am privirea chiar aşa de înfricoşătoare când am ochii roşii? În fine. Îl pup pe obraz pe Vincent şi merg spre locul meu de lângă Karl.

-Hmm...Te-ai împăcat cu Vincent. *spune plictisit*

-Da, adică nu eram certaţi, doar distanţaţi de anumite împrejurări.

Se pare că lui Karl nu îi convine. În fine. Observ o figură ce stătea în uşă şi se holba la mine curioasă. Nu cred. Era Alexy! Îmi iau o pozitie serioasă şi elegantă şi zâmbesc viclean.

-Se pare că lucrurile vor deveni interesante! *zic şi zâmbesc viclean*

Acesta a fost capitolul 7. Sper să vă placă! ^_^