Capitol 2

256 22 13
                                    

Lore2523-aici ai următorul capitol sper să-ți placă.

Urc la etaj și intru în dormitor și când am intrat ceva m-a surprins sau mai bine spus cineva.

Pe jos era un băiat.Îl pun pe Dustin în pat și mă întorc la acel băiat și văd că s-a trezit,deoarece s-a ridicat în fund având ochii încă închiși și capul aplecat fapt datorită căruia nu l-am văzut prea bine.

Îmi dă senzația că i-ar fi frică de mine,apoi îmi dau seamă că e curva de care îmi zicea bețivul ăla,nu știu de ce,dar băiatul ăsta nu pare a fi unul care umblă după mai mulți Alpha.Când dau să mă apropii de el,se dă în spate.

-Hey,ești bine?spun cu blândețe.

-Te rog,lasă-mă în pace,mai terorizat,nu mai vreau!spune și începe să plângă zgomotos.

-Cred că mă confunzi eu nu te-am văzut niciodată în viața mea.spun calm.

Atunci îl văd că se uită prima dată la mine,trebuie să recunosc e FRUMOS,dar obrazul stâng era roșu,iar ochii îi erau roșii din cauza plânsului.

-Îmi pare rău,te rog nu mă lovi.spune acesta și își lasă capul în jos din nou parcă așteptând o palmă.

-Nu-i nimic și nu o să te lovesc.zic și îmi pun mana pe obrazul său roșu.
Cine ți-a făcut asta?întreb eu în continuare.

-El.Și văd că își îndreaptă măna spre Dustin care doarme pe pat.

- Dacă vrei poți să îmi povestești ce s-a întamplat și promit că nu o să te lovesc.spun și îl trag în brațele mele,sunt surprins atunci când îmi răspunde la îmbrățișare.

-Dustin e sufletul meu pereche,dar el își bate joc de mine.Azi când am mers de dimineață să îmi fac rutină el a intrat dintr-o dată în baie,eu știind ce urmează am inceput să plâng.După care îmi trage o palmă care mă face să cad pe jos apoi începe să mă sărute dar eu ma zbat.Apoi m-a luat ca pe un sac de cartofi si m-dus în dormitor și ...

Îl văd cum începe din nou să plângă zgomotos.Eu îl strâng în brațe șoptindu-i că totul va fi bine.

- Nu trebuie să continui știu deja ce s-a întâmplat. Eu amintindu-mi ce mi-a spus Dustin despre el.

-De unde știi?întreabă el curios.

-De la Dustin.Încă nu știu cum te chemă,scumpete.Când spun asta el se face roșu,iar eu chicotesc de faptul că și-a ascuns capul în pieptul meu.

-Mă cheamă Luca.Acesta auzindu-se înfundat din cauza poziției noastre.

-Blake.

-Cu toate că mi-e frică să întreb,ce știi despre mine de la Dustin?intrebă el cu o oarecare ezitare.

-Păi mi-a spun că ești o curvă și că stă cu tine pentru că ești bun în pat și aspect,dar nu îmi pari genul de Omega care să umble după mai mulți Alpha.spun iar acesta mă privește trist.

-Asta crede el despre mine,ce mi-aș dori să pot să îmi aleg alt suflet pereche,dar știu că este imposibil.

Îl iau pe sus și îmi pun mâinile pe fundul lui pentru susținere iar el începe să se zbată și țipând că nu mai vrea și că il dor toate.Prima dată m-am speriat,dar mi-am dat seama că micuțul ăsta a suferit mult din cauza idiotului de Dustin.

- Luca, sunt eu Blake și stai liniștit că nu vreau să îți fac nimic.spun și îl mângâi pe cap el calmându-se.Nu ai cumva vreo camera liberă pentru că Dustin a ocupat tot patul.

-Ba da.Camera de alturi este a mea.Pot să te rog ceva.

-Desigur,scumpete.spun si începe să se facă roșu din nou.

-Poți să mă duci tu acolo deoarece simt că mă doare tot corpul.

-Imediat,dulceață.

Și cu asta fiind spuse m-am dus în camera alăturată și l-am pus în pat,dar când am dat să plec acestă mă prinde ce mânecă bluzei pe care o port.M-am întors spre el acesta privindu-mă cu regret.

-Poți să stai aici măcar până când adorm.Când am auzit asta am rămas surprins,dar am luat un scaunul de la birou și m-am pus lângă el.
Și am așteptat să adoarmă.

Apoi am mers la bețivul ală și am văzut că e bine mersi.Iar de aici am plecat și m-am dus la apartamentul meu cu gândul la Luca.

Sper să vă placă.Dacă aveți idei pentru următorul capitol nu ezitați să îmi scrieți în secțiunea de comentarii.

Suflete pereche(BxB)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum