... După discuţia avută cu dl Ispas, mă simţeam eliberat, mă simţeam energic, din mine părea să izvorască o sursă de energie secretă. Rămânea, poate, singurul atu pe care îl aveam la îndemână pentru a-mi atinge scopul. Soţia abia aştepta să afle cum a decurs discuţia dintre mine şi directorul general, mai ales că urma să aibă şi ea rolul ei bine definit. Mergând spre zona mea de lucru, am apelat-o pe soţia mea: ...
– Bună, draga mea.
– Bună, dragul meu... ce veşti ai?
– Directorul este înnebunit după tine. Ar fi vrut să te fută în acea seară, dar se gândea că nu este bine, fiind şi eu acasă.
– Ooo... bun aşa!... Şi?
– Până la urmă i-am zis direct că vreau să mă susţină la întâlnirea acţionarilor...
– Ce vrea la schimb?
– El nu a cerut nimic. Eu m-am oferit să-i ofer ceva.
– Ce anume?
– Pe tine, draga mea. Tu şi el, o noapte împreună.
– Mmhhh... dacă asta ajută să obţii postul de director executiv, o facem.
– El spune că decizia nu-i aparţine, ci la acţionari, dar i-am sugerat că ar putea să pună o vorbă bună la câţiva dintre ei... şi poate se leagă ceva.
– Daaa... Bravo!
– Atât pentru acum, vorbim când ajung acasă. Pup guriţa dulce!
– Şi eu te sărut, iubitule!
La muncă îmi era gândul doar la concursul pentru a fi director executiv. Îndoiala se instala uşor. Poate nu era suficient ce am făcut pentru a obţine postul. Puteam să mă încred în dl Ispas că va pune o vorbă bună pentru mine? Şi dacă nu era suficient, ce mai puteam să fac? Realizasem că, pentru astfel situaţie, nu-mi făcusem prea mulţi prieteni în cadrul firmei care să mă susţină. Şi totuşi, ce puteam face pentru a câştiga concursul?
Cine ar putea să influenţeze cel mai bine o decizie a dlui Ispas? În cine are el cea mai mare încredere? În propria secretară, Adina. La ce poveşti s-au auzit prin firmă, era de neconceput ca secretara să nu fi trecut prin patul dlui director. Tinerică este, frumuşică este, se îmbracă destul de provocator uneori... cine ştie ce s-a întâmplat în biroul lui, în spatele uşilor închise? Adina putea fi un aliat, dar cum să o abordez? Până să mă aflu în această situaţie, nu am schimbat prea multe cuvinte între noi.
Trebuia să mă fac remarcat în ochii ei. A doua zi, la prima oră, am trecut special pe la biroul ei să întreb de dl Ispas. Ştiam cam pe la ce oră vine el de obicei, dar era un pretext ca să întreţin o discuţie cu ea.
– Bună Adina...
– Bună Laurenţiu, ce faci?
– Uite, am trecut pe la dl Director, îl găsesc?
– Încă nu a ajuns, mai întârzie. Ştii că nu vine atât de devreme...
– Da, aşa este. Am sperat să-l pot găsi. Nu-i nimic, trec mai târziu.
– Da, sigur va fi mai târziu... îmi spuse ea zâmbind.
– Ştii, arăţi diferit azi. Este ceva special la tine. Îmi place cum te-ai îmbrăcat, te face mai suplă, deşi, arăţi foarte bine.
– Eeei... mulţumesc... zise ea, în timp ce-şi trecea mâna prin păr, lăsând privirea în jos... Sunt aşa mai tot timpul.
– Cred că, fiind concentrat la muncă, nu te-am apreciat la întreaga ta valoare. Arăţi superb, ăsta-i adevărul.
