... Următoarea zi, în drum spre muncă, mă simţeam foarte fericit, energic. Eram de părere că nimic din ce se putea întâmpla în timpul programului de lucru, nu putea să-mi schimbe starea de euforie prin care treceam. Mai mult de atât, abia aşteptam să mă prezint în faţa secretarei cu ideea soţiei mele. Sigur nu i-aş fi propus din prima sexul în trei... ea, eu şi soţia mea. Cel mai bine era să aflu când este disponibilă să ne vedem la un hotel, pentru un dezmăţ total... ca apoi, să amintesc despre un... menage a trois. ...
Până să ajung la birou, primisem două mail-uri foarte importante. A trebuit să merg direct la calculatorul meu să le rezolv. La prima vedere părea că voi expedia rapid câte un răspuns la fiecare, dar mi-a luat mai mult timp decât am prevăzut. Între timp au mai apărut şi alte mici urgenţe. Când terminasem cu ele, era deja 10.30. Ratasem primul obiectiv al dimineţii, să merg direct la Adina şi să vorbim, până să apară ceilalţi colegi.
O mică pauză aveam nevoie după micul maraton de mail-uri pe care le dădusem încă de la prima oră. M-am ridicat de pe scaun şi m-am dus spre Adina. M-a văzut de la distanţă, venind spre ea pe culoarul generos al holului. Dintr-o dată, mi-a făcut semn cu mâna să vin mai repede. Nu ştiam de unde atâta grabă. Abia mi-a spus bună, apoi a ţinut neapărat să-mi livreze noutăţile.
– Bună... Ştii cine este în birou la dl Director?
– Nu, nu am idee. Cine este?
– Tipul cu care concurezi pentru postul de director executiv. Am auzit că râvneşti foarte mult după acest post.
– Cine ţi-a spus, dl Ispas?
– Da. Am auzit o discuţie despre tine, vorbea cu cineva la telefon, nu am idee cu cine. Asta până să vină acest tip.
– Bănuiesc că l-ai văzut, nu-i aşa?
– Bineînţeles! Cine altcineva l-ar fi poftit să intre în biroul şefului, dacă nu eu?!
– Înţeleg! Ce părere ai de tip, pare ceva de capul lui, crezi că am şanse să obţin voturile majoritare ale acţionarilor?
– Nu ştiu ce să spun. Nu ştiu cât de mult îl duce capul, însă, este destul de prezentabil. Are o prestanţă, o să-l vezi şi tu... Să nu uit, de asta m-ai îngrămădit... ştii tu!... în biroul şefului? Scopul tău era să ajungi la dl director prin mine?
– Aş putea să te mint, dar nu o fac. Este adevărat că mi-ar fi prins bine câteva informaţii direct de la sursă, dar nici o clipă nu mă gândisem să facem sex...
-... Şşttt... mai încet! Vrei să ne audă cineva?!
– Nu este nimeni prin preajmă!
– Şi dacă era, ce te făceai?
– Bine, Adina, am greşit. Nu te supăra acum. Să revin... nu planificasem să facem sex când m-am hotărât să vin să vorbesc cu tine prima dată. Aşa s-a întâmplat, totul a fost spontan. Până la urmă, eşti o femeie foarte frumoasă... arată-mi mie pe unul din firma asta care nu şi-ar dori să te fută, exact pe scaunul ăsta!... i-am zis eu şoptit.
– Bine, bine... te iert... doar de data asta!
– Adina. Încă de la prima oră aveam de gând să vin la tine ca să vorbim ceva, dar am avut câteva urgenţe şi abia m-am eliberat.
– Despre ce să vorbim?
– Fii atentă!
– Atât de tare mi-a plăcut ce am făcut amândoi, încât i-am spus şi soţiei...
– Eşti nebun!? Vrei să creezi probleme?
– Nuuu... soţia mea vrea să te cunoască...
– Pe mine? De ce şi-ar dori să facă asta?