Cade lumina în ploi
și mângâie bolta orbitei mele
arzându-mi dosul ochiului
bolnav,
orbit
căci s-a uitat prea mult în sus
la cei ce judecă cu soarele în mâini.
Deasupra lor e noapte.
Lacrima se scurge
sub pleoapa
de acele pedepsei înțepată,
alunecând timid în văzul lor,
a celor ce o condamnă
si râd de ea căci e neputincioasă.
Dedesubtul lor e soare.
Pot eu oare să-mi țin ochiul deschis
sub ploaia de judecată
ce se varsă asupra mea,
fără să-mi pierd licărirea din ochi
căci oricât de orb ar fi ochiul meu,
lumina mea ii sperie.
În jurul lor e teamă.
