dau cu zarul
să pot afla
la câți pași depărtare
pot asista
la cursul vieții mele,
narator
ținut de limbă
de mâna destinului,
obligat să-și privească
declinul,
fără drept de contestație,
redus la puterea
imprevizibilului,
mă las în voia
curentului
ce mă rotește
cu susul în jos
și totuși
pare că viața
are mai mult sens
când o privești
cu capul în jos.