Straniu e cât de absurd
alunecă frunzele,
când le desprinde timpul
înstrăinându-le de originea lor.
Straniu e cum își pierd
scopul,
sensul,
metamorfozate de banalitatea
solului,
din purtători de verde
în cenușă.
Straniu e cum foșnesc
atomii striviți
sub apăsarea
efemerității,
când minutul e minut,
secunda e secundă
clipa e doar o clipă.
Straniu e că suntem frunze.
