din ceruri,
alunecă lumina
în lacrimi,
se frânge în așchii
lovindu-se
de marginile existenței
și cade
asupra colțurilor întunecate
ce n-au știut
cum s-o reflecte.
o absorb și o conțin,
o îmbrățișează în întunericul lor
și-o despletesc.
lumina ce putea fi dispersată,
acum se pierde
captivă într-un gând necrozat,
lăsând întregul
învăluit de noapte.
bezna nesfârșită a minții
condamnă imaginația
la sentința supremă,
transformând griul de odinioară
în negru pur.
