Se sfarmă pe foaie
în cioburi
un gând,
lăsat să cadă în colțul paginii,
de-o mână strivită,
îndurerată.
Un gând nebun
ce nu s-a vrut a fi scris,
rostit,
înțeles,
ci doar simțit cum scrijelește foaia
cu muchiile-i ascuțite,
făcând-o să plângă.
Un gând de sticlă
ce s-a spart prea ușor
sub greutatea însemnătații sale,
nematerializat în vorbe,
doar simțire,
imposibil de atins cu vârful degetului
căci taie adânc în carnea novicelui
ce nu-l pricepe
sau percepe,
nici măcar ca durere,
nici măcar ca senzație,
nici măcar puțin.
Un gând atât de simplu
care arde
în focul nebuniei celui care l-a frânt
bucată cu bucată din mintea lui.
Un gând nebun.
