Lacrima-ți spală
albastrul din ochi
și curge printre pleoape,
alunecând în picături
ce cad
pe bolta de sticlă
a lumii.
Mâinile mă dor
căci țin pe palme
globul universului tău,
pătat în albastru,
fragil,
încredințat neantului,
însă nu mă lasă
ochiul tău tulbure
să-i dau drumul.
Nu pot a lăsa să cadă
totul
în nimic,
chiar dacă mă arde
să simt
albastrul tău în palme.
