În Brațele Pericolului

Capitolul 16

Drumul spre apartamentul lui Trevor este așternut în tăcere, tăcere ce domnește între noi încă din momentul în care domnul Davis a părăsit apartamentul și ne-a lăsat fără cuvinte. Mi-am făcut un mic bagaj, fiind conștientă că nu voi mai putea locui o perioadă aici, oricât m-ar enerva să îi dau dreptate lui Xander.

L-am lăsat pe Xander să mă aștepte în bucătărie, știind că are nevoie să fie singur cu gândurile lui, sau poate asta a fost doar o scuză pentru a-mi lua eu răgazul de a procesa tot ceea ce am aflat astăzi.

Zack a lucrat pentru capul mafiei din New York. Probabil ca polițist îi acoperea toate delictele și îl făcea să iasă basma curată, dar de ce? Ce avea el de câștigat din asta? Bani? Protecție? Urăsc să nu știu, mai ales când simt că am fost victimă colaterală în tot acest război.

După ce mi-am strâns rucsacul, arunc o ultimă privire spre dormitorul meu micuț, dormitor ce se află în apartamentul în care mi-am reconstruit viața de una singură timp de cinci ani, și totuși, simt că nu aparțin acestui loc. Că a fost doar un lăcaș provizoriu pentru sufletul meu cât timp am încercat să-l repar, dar acum nu mai trebuie să fac asta. Nu mai contează nimic, pentru că oricât aș încerca să neg, sufletul meu e fericit acolo unde este Xander, doar mintea mai trebuie să accepte asta.

— Sunt gata, îi spun lui Xander în momentul când mă reîntorc în bucătărie. El își ridică ochii din telefon, unde probabil îi spunea lui Trevor că ne întoarcem la el, și se ridică de la masă, venind spre mine, luându-mi bagajul din mână, fără nici un alt cuvânt.

Și nu a mai spus nimic tot drumul. Am stat unul lângă celălalt, pierduți fiecare în versiunea lui de poveste, construindu-și propriul fir narativ despre ce avea să se întâmple.

Când ajungem pe strada din Brooklyn unde are Trevor apartamentul și Xander oprește motorul, scoțând cheia din igniție, simt cum bula tăcerii se spulberă. Se întoarce spre mine și printr-un gest surprinzător, îmi prinde mâna într-a lui, înainte ca eu să deschid portiera pentru a ieși.

— Vreau să știi că am încredere în tine, îmi confesează privindu-mă cât se poate de pătrunzător, dar dacă vrei să pleci, poți s-o faci, o să-ți găsesc un loc sigur unde să locuiești și poți lăsa toate astea în urmă, Skyler, continuă să-mi spună, având toată atenția asupra mea, putând observa cum crede tot ceea ce spune, fără nici un joc, fără nici o luptă de putere.

Eu îmi pun mâna cealaltă peste a lui și îi întorc aceeași privire pătrunzătoare.

— Nu plec nicăieri, și dacă aș vrea, sufletul nu mă lasă, vreau să adaug, dar nu o fac, spunând altceva în schimb, ceva ce cred la fel de tare. Și eu am încredere în tine, de data asta, pe bune.

Văd cum îl afectează cuvintele mele, făcându-l să-și închidă ochii și să-mi ridice mâna la gura lui, sărutând-o. Nu se mai spun alte cuvinte între noi după aceea, dar simt cum lucrurile s-au schimbat între noi substanțial după această conversație. Atmosfera e mai liniștită, tensiunea s-a evaporat, iar inima mea surâde.

**

A doua zi dimineață mă trezesc la auzul alarmei telefonului meu. Deschid ochii și casc, aruncând o privire în jurul meu, observând că locul de lângă mine este gol și rece. Imediat încep să îmi aduc aminte toate cele ce s-au întâmplat ieri și mă ridic în capul oaselor, mormăind.

Aseară, când am ajuns la apartamentul lui Trevor, i-am lăsat pe ei doi să vorbească, iar eu m-am dus să fac un duș și m-am pus direct în pat, dorind să-mi trag sufletul pentru o secundă. Se pare că am adormit deși era doar 7 seara. Nu l-am simțit pe Xander venind în cameră, dar pot vedea că a dormit lângă mine, însă, probabil, a plecat dis-de-dimineață, din nou.

Îmi înșfac telefonul de pe noptieră și observ că am un mesaj de la Connor.

Pregătită pentru astăzi, frumoaso? Vin să te iau la 11:30.

Îmi mut privirea spre data și ora de pe ecran. 22 mai, ora 9:14. Astăzi este ziua ultimului examen de la facultate!

Mă ridic imediat din pat și îl sun pe Connor.

— Oooo, s-a trezit dulceața! Bună dimineața, îmi răspunde Connor, după câteva secunde, probabil fiind deja cu telefonul în mână, dând scroll pe social media, ca influencer-ul obsedat ce este.

— Bună dimineața, Connor, te-am sunat să-ți spun că nu este nevoie să vii să mă iei de acasă, o să vin cu un taxi, îi spun, simțindu-mă prost că îl mint, dar neavând altă soluție. Nu ar face față adevărului și nu aș vrea să îl pun în pericol nici măcar pentru o secundă.

— Nu fii prostuță, asta e tradiția noastră, o să fiu la tine cel târziu la 12:45, insistă, iar eu îmi duc o mână la tâmplă, știind cât este de insistent și cât de mult vrea ca lucrurile să meargă cum vrea el. Și da, într-adevăr, aceasta a fost tradiția noastră timp de cinci ani, să mergem împreună la facultate, dar pentru nici o tradiție din lume nu o să-l las pe Connor să vină la apartamentul lui Trevor.

— Connor, nu sunt acasă, mă rezum în a-i spune, punând accent pe cuvântul acasă, sperând să mă fac înțeleasă.

— Oooo, cineva a avut parte de acțiune azi-noapte, bine atunci, înțeleg, ne vedem la facultate, dar aștept toate detaliile, îmi răspunde pe un ton jucăuș, iar eu îmi duc degetele la tâmple, masându-le.

Și dacă ai știi ce fel de acțiune.

După ce îi promit că îi voi spune totul despre noaptea trecută, deși nu am nimic de spus, îi închid lui Connor și mă pregătesc de mers la facultate pentru a da acest ultim examen pentru care nu sunt deloc pregătită, dar de care abia aștept să scap.

Când ies din dormitor, gata îmbrăcată și machiată, sunt pregătită să-l întreb pe Trevor dacă mă poate duce el până la facultate, dar dau de un apartament gol. Nici Trevor nu este acasă.

Se pare că voi face un taximetrist foarte fericit astăzi.

**

După ce am ajuns la facultate și am trecut printr-un șir lung de întrebări de-ale lui Connor la care a trebuit să mint cu nerușinare despre așa zisa mea aventură de-o noapte, pot să răsuflu ușurată când în sfârșit ies din sala de examene după 3 ore, mulțumită de ceea ce am scris și recunoscătoare pentru memoria mea fotografică.

A fost ultimul examen, săptămâna viitoare se vor afișa rezultatele, iar după aceea se vor înmâna diplomele. Voi fi oficial o jurnalistă cu acte în regulă și voi putea începe să-mi construiesc un viitor ca și femeie de carieră. Când mă gândesc la viitor, mintea mea pur și simplu nu poate percepe unul în care voi fi cu adevărat fericită. E ca și cum, după toate ce mi s-au întâmplat în viață, după fiecare turnură de situație pe care am întâmpinat-o în momentele în care credeam că sunt fericită, mintea mea a creat un blocaj. Nu pot percepe un viitor în care nu mă lupt pentru supraviețuire și ceea ce mă înspăimântă cel mai tare este incertitudinea cu care vine acel viitor.

Înghit în sec și ies din campusul universității îndreptându-mă spre stația de autobuz. Încerc să îl sun pe Xander, dar nu răspunde și o stare de neliniște mă acaparează. Vreau să îl sun pe Trevor, dar realizez că nu am numărul lui și starea de neliniște se amplifică.

Tot drumul spre apartamentul lui Trevor nu pot să nu-mi fac o mie de scenarii despre ce s-ar fi putut întâmpla pentru ca ei să fie atât de absenți, iar fiecare dintre aceste scenarii duce spre Panella.

Când mă dau jos din autobuz, încep să alerg spre blocul lui Trevor, simțind cum pulsul mi se accelerează. Simt că ceva este în neregulă. Ceva s-a întâmplat. Dau să descui ușa apartamentului, dar imediat văd că este deja descuiată. Intru încet în apartament , dar nu dau de nimeni, însă aud apa de la robinetul din baie curgând.

Mă apropii de ușă și ciocăn, ușor reticentă.

— Xander, tu ești? Întreb, șoptind, simțind cum încep să respir din ce în ce mai greoi.

— Skyler, la naiba, mormăie el și imediat răsuflu ușurată.

Deschid ușa fără să mai îmi pese de nimic și îmi ridic privirea spre el, iar ceea ce văd mă lasă fără cuvinte. Xander la bustul gol, ștergându-și sângele de pe abdomen cu un prosop umed, arătând cât se poate de răvășit.