În Brațele Pericolului

Capitolul 28

Xander plănuiește să-l omoare pe Panella în seara asta.

Din momentul în care Trevor mi-a spus asta, am știut că nu mă pot preface că nu îmi pasă. Așa că, încă o dată, am lăsat orice urmă de rațiune să-mi dispară din corp și am ales cu inima. Întotdeauna când vine vorba de Xander mi-am lăsat inima să ghideze și chiar dacă, de fiecare dată s-a terminat cu lacrimi și suspine, nu am regretat nici un moment alegerile făcute. Pentru că am trăit și am simțit viața pompându-mi prin vene în fiecare moment în care am fost împreună, de la cel mai bun până la cel mai tragic.

Iar acum, stând aici, într-un depozit părăsit de la marginea orașului, privindu-i chipul bărbatului pe care îl iubesc pătat de sângele altuia, ar trebui să simt teamă, să vreau să fug în cealaltă direcție și, deși, creierul îmi spune asta, inima îmi ghidează pașii, unul câte unul, spre el.

— Xander...

Șoptesc cu ochii înlăcrimați, privindu-l fix și încercând să-mi stăpânesc plânsul. Este aici, lângă mine, la doar zece pași distanță, pe care îi fac unul câte unul, apropiindu-mă de el, încercând să nu mă uit în direcția lui Panella, ce zace acum pe acel scaun, doar un corp fără suflet.

— Suntem liberi, iubito.

Îmi șoptește înapoi, într-o stare ușor euforică, parcă privind prin mine, fiind pierdut într-o lume a viselor îndeplinite, lăsând să-i scape printre degete pistolul cu care tocmai a luat viața unui alt om, dacă îl pot numi așa, pentru că nu sunt sigură că pot.

Panella a fost un criminal în toată regula, un mafiot și un manipulator ce a privit ceilalți oameni ca pe niște simple marionete ce jucau în jurul lui un rol mai mare sau mai mic, depinde de cât de importanți erau pentru el.

Iar Xander a fost marioneta lui principală, creată și manipulată după propria lui voință, iar să-l aud acum spunând că este liber, mă face să vreau să-l îmbrățișez atât de tare, încât să-mi țină sufletul în loc din a se face bucățele.

Dar nu apuc să fac asta pentru că imediat se aud trei bușituri puternice în ușile de fier ale depozitului, semn că trebuie să plecăm cât mai repede de aici, potrivit lui Trevor, care ne-a așteptat afară în tot acest timp, fiimd sigur că nu suntem prinși de poliție sau mai rău.

— Trebuie să plecăm, Xander, acum, îi spun, accentuând ultimul cuvânt, iar el pare că își revine rapid din transă, revenind cu picioarele pe pământ.

Își ia pistolul de jos și îl îndeasă la spate, după care mă prinde de mână și mă trage spre ieșire.

— Xander, stai, Panella... încerc să-i atrag atenția spre cadavrul incriminatoriu din mijlocul camerei, dar el mă întrerupe.

— Lasă-l acolo, Skyler. Face parte din plan, îmi răspunde și îi mai aruncă o privire trupului neînsuflețit al celui mai mare dușman al său.

După care impinge ușile și ieșim, dând nas în nas cu Trevor, ce ne așteaptă nerăbdător. Între ei are loc un schimb de priviri destul de ciudate, dar nu se spun cuvinte, așa că nu am nici o idee despre ce este vorba și nici nu am timp să descos situația acum, fiind nevoiți să plecăm cât mai repede de aici, în depărtare auzindu-se alarma sirenelor de poliție.

Intrăm cu toții în camioneta lui Trevor, Xander explicând că lăsarea mașinii lui Panella la locul crimei face, din nou, parte din plan.

Tăcerea se lasă între noi tot drumul către casă. Iar, deși, liniștea este asurzitoare, înăuntrul meu mocnește un foc. Nu-mi vine să cred că este aici, lângă mine, și dintr-o dată vreau să-mi exteriorizez sentimentele într-un fel sau altul. Să-l lovesc și să-mi revărs frustrarea ce s-a strâns înăuntrul meu cât timp a fost plecat, apoi să-l trag mai aproape și să-l sărut pentru a-mi istovi dorul.