În Brațele Pericolului

Capitolul 30

Îmi petrec restul zilei la cafenea cu o stare de anxietate ce se accentuează pe măsură ce trec orele și nu primesc nimic de la Xander. Nici un mesaj, nici un apel, nimic după ce m-a lăsat în fața cafenelei și mi-a spus că ne vedem diseară, iar asta mă îngrijorează din ce în ce mai tare, pentru că, știindu-l pe Xander, ceea ce pune la cale nu poate fi deloc bun. Și totuși... nu cumva mă îngrijorez degeaba? Nu eu am spus că trebuie să-i ofer încrederea mea sută la sută? Și ce fac acum? Mă învârt în spirala toxică a neîncrederii și trebuie să mă opresc.

— Te gândești la bărbatul tău misterios? Mă întreabă Millie, în timp ce șterge una dintre mesele din cafenea.

Tocmai ce am închis și am rămas doar noi două și Mike, care spală ceștile de cafea în spatele barului, Josh lipsind astăzi din cauză că a trebuit să meargă cu fetița lui la doctor, fiind răcită, sărăcuța de ea.

Eu mă opresc din măturat și îmi ridic privirea spre ea, uimită de întrebarea ei.

— Ce tot spui acolo? Bărbat misterios? O întreb, indignată.

— Bărbatul tău misterios, îmi răspunde, pe același ton vesel în timp ce strânge o altă masă, ștergând-o cu o lejeritate adolescentină pe care uneori îmi e dor să o am, nu că eu aș fi fost o adolescentă normală.

— De ce presupui că am un bărbat misterios? O întreb, curioasă să-i aflu răspunsul.

— Emani o anumită aură...

Îmi răspunde, iar eu îmi dau ochii peste cap la răspunsul ei, în timp ce Mike râde din spatele tejghelei, semn că este foarte atent la conversația noastră.

— Ce-i așa amuzant? Îl întreb, ridicând o sprânceană și sprijinindu-mă de coada măturiii.

— Tu ești amuzantă. Cum te fâstâcești încercând să eviți în a da un răspuns când cu toții vedem că plutești pe un norișor de când ai pășit de dimineață în cafenea, și nu este un norișor de cafea.

Întregul lui răspuns mă lasă mută. Se știe că Mike este un tip foarte direct, dar să fii ținta lui este foarte intimidant, iar eu ar trebui să-l intimidez pe el, doar sunt șefa.

Sunt pregătită să-i dau un răspuns pe măsură, când clopoțelul ușii de la intrare răsună, semn că cineva tocmai a intrat în cafenea. Mă întorc pregătită să-i spun că am închis, dar îmi înghit cuvintele când îl văd pe Xander, stând la intrare, privindu-mă fix.

Inspir adânc și las mătura să-mi scape din mână, nepăsându-mi, îndreptându-mă spre el. Nu e ca și cum nu ne-am văzut cu câteva ore mai devreme, dar acum, fiecare moment alături de Xander este atât de prețios încât trebuie să profit la maxim, pentru toate zilele în care i-am simțit lipsa.

— Hei, îi spun când mă apropii de el. Am așteptat să mă suni, unde ai fost?

Îl iau direct la întrebări, neputând să-mi stăpânesc curiozitatea, însă el se apleacă și mă sărută apăsat, înainte de a-mi adresa orice cuvânt, iar eu nu mă plâng și prelungesc sărutul până când îmi amintesc că avem spectatori.

— Hei, îmi răspunde, când ne despărțim, zâmbindu-mi cald. Nu am avut timp, fiind ocupat cu surpriza, îmi răspunde și îmi face cu ochiul.

Eu îmi îngust privirea, gata să-i dau replica, dar sunt întreruptă.

— Nu o să ne faci cunoștință, Skyler? Mă întreabă Mike, ieșind din spatele tejghelei, ajungând acum lângă noi.

— Oh, da, scuze. Xander, ei sunt angajații și prietenii mei, Millie și Mike. El este Xander, iubitul meu.