În Brațele Pericolului

Capitolul 18

— Nu poți face asta! Strig, ridicându-mă de pe scaun și privind în jos la Xander, șocată.

El inspiră adânc și își trece mâinile prin păr, lăsându-și capul în palme, fără să mai spună nimic.

— O să vă las să discutați câteva momente, iar când mă întorc sper să putem să ne punem de acord, ne spune domnul Davis, dregându-și vocea și ieșind din biroul dânsului, unde nori negri de furtună par să se adune.

— Nu o să te întorci acolo, Xander, este mult prea periculos și care este garanția ta că Panella te va primi cu brațele deschise? Continui să-l întreb pe Xander, lăsând tonalitatea din vocea mea puțin mai jos.

— Nu am nici o garanție, murmură abia auzibil, avându-și capul în palme. Dar trebuie să fac asta, continuă, accentuând cuvântul trebuie, ridicându-și acum capul din palme și privindu-mă, așteptându-se să înțeleg.

Dar nu înțeleg, iar non-șalanța cu care îmi vorbește, mă enervează și mai tare, ca și cum nu e nimic, ca și cum nu i-ar păsa că se aruncă într-o cușcă cu lei unde poate fi sfâșiat oricând.

— Nimic nu trebuie în viața asta, totul este o alegere, iar tu alegi asta? Poți fi omorât acolo, Xander! țip din nou, agitându-mă și mai tare.

— Și ce vrei să fac, Skyler?! Izbucnește la rândul său, ridicându-se de pe scaun. Să merg la poliție?! Aceeași poliție care m-ar aresta pe mine într-o secundă înainte ca măcar să-i spun numele întreg al lui Panella? Sau să aștept să apară cadavrul lui Trevor frumos împachetat la ușa mea?! Nu există nici o altă alegere!

Apucă scaunul pe care tocmai a stat și îl izbește de perete, respirând zgomotos și cu greutate. Eu izbucnes în plâns și mă trântesc pe scaunul meu, punându-mi capul în mâini și suspinând zgomotos. Îi simt palma cum îmi mângâie părul și îl simt îngenuchind în fața mea, dar pur și simplu nu mă pot stăpâni. El îmi trage capul din mâini și mi-l pune la pieptul său, îmbrățișându-mă și murmurând în părul meu un "totul o să fie bine" pe care nu pot să îl mai cred.

— Ai încredere în mine, Skyler, te rog, șoptește, în glas putând să simt durerea ce îl macină pe interior, o durere ce poate fi mai mare ca mea.

— Nu vreau să mă părăsești din nou, îi confesez frica mea printre suspinde, ridicându-mi privirea spre el.

Ceva se schimbă în privirea lui, o emoție atât de puternică își face apariția acolo încât nici nu pot să o deslușesc. După câteva secunde în care doar ne privim, fiecare cu propria tornadă de emoții revărsându-se în ochii noștri, el înjură printre dinți și se năpustește asupra buzelor mele.

Mă sărută, aici și acum. Un sărut ca nici unul de până acum, un sărut plin de pasiune, promisiuni și toată aceea emoție din privire pe care nu am putut să i-o ghicesc.

Buzele noastre se mișcă în tandem, iar el îmi cuprinde ceafa cu palma, apropiindu-mă și mai mult de gura lui, lucru ce pare a fi imposibil. Eu îmi trec mâinile prin părul lui și îl trag cu putere, revărsându-mi toată furia în acest sărut. Își strecoară limba printre buzele mele, iar eu i-o accept, adâncind sărutul, limbile noastre ducând acum o luptă pentru putere. Mă las pradă lui, până când nu voi mai putea să respir.

— Sper că totul s-a rezolv- Oh!

Suntem întrerupți de domnul Davis care intră în birou fără să bănuiască ceea ce îl așteaptă. Un yin și un yang, contopindu-se.

Noi ne despărțim din sărut, iar Xander se ridică, dar neluându-și privirea de pe mine.

— Totul este bine, îi răspunde domnului Davis, apoi se duce și ia scaunul de lângă perete, care printr-o minune a supraviețuit și se așează din nou lângă mine, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

— Pot vedea asta, răspunde domnul Davis, iar eu roșesc și îmi dau părul peste față.

Mă simt de parcă am cincisprezece ani și tocmai am fost prinsă de directorul școlii făcându-mi de cap cu băiatul rău.

Domnul Davis se așează în spatele biroului și își împreunează mâinile pe el, privindu-ne cât se poate de serios.

— Să înțeleg că ați ajuns la o înțelegere, ne spune, iar eu înghit în sec deoarece încă nu știu.Îi arunc o privire lui Xander, iar el se uită la mine, prin ochii lui văzând un singur și sincer mesaj: "Ai încredere în mine."

Încuviințez tacit și mă întorc spre domnul Davis.

— Din moment ce nu există altă soluție..., îi răspund, cuvintele abia ieșindu-mi printre buze. Xander mă prinde de mână și mi-o strânge încurajator.

— Chiar nu este, dar sunt convins că totul va ieși un succes, am plănuit totul până la cel mai mic detaliu, ne spune și ia dintr-un sertar al biroului un dosar pe care îl deschide în fața noastră.

În următoarea oră nu facem decât să discutăm și să punem la punct acest plan. Xander avea să-i dea întâlnire lui Panella săptămâna viitoare și să-i spună că vrea să se întoarcă înapoi în organizația lui, că a realizat că viața era mult mai ușoară atunci când era mâna lui dreaptă și că este dispus să-și ia înapoi locul lângă Panella, dacă, îi dă drumul lui Trevor și uită de această răzbunare a lui.

Nu știu exact dacă Panella va mușca momeala, iar asta mă înspăimântă cel mai tare. Dacă Panella are capacitatea de a-și da seama că Xander îl joacă, atunci îl va omorâ atunci și acolo, iar acest gând mă înfioară pur și simplu. Dacă Xander pățește ceva...

Însă el m-a asigurat că totul va fi în regulă, că Panella are mult mai multă nevoie de el și că toată această vânătoare este modul lui de a-l face pe Xander să se întoarcă în lumea lui.

Iar după asta, urmează a doua parte a planului care nu îmi place deloc. Xander va trebui să dispară de lângă mine, va trebui să își petreacă următoarele luni ca fiind mâna dreaptă a lui Panella, să se infiltreze în organizația lui, să adune dovezi și să-l desconspire. Cum va face asta, încă nu știm.

— Toate la timpul potrivit. Deocamdată trebuie să fim siguri că Panella te crede și te acceptă înapoi, iar de acolo... vom vedea, ne spune domnul Davis după ce ne-a explicat fiecare parte a planului, mai puțin finalul, ceea ce nu îmi oferă încredere deloc.

— Nu știu ce să zic... Ești sigur de asta? Îl întreb din nou pe Xander, când de fapt aș vrea să urlu din nou să nu facă asta, să nu se aventureze într-un necunoscut periculos, dar știu că nu pot să îi cer asta, nu când prietenul lui este în pericol cu fiecare secundă care trece.

— Sunt sigur, îmi răspunde, întorcându-se spre mine. Aș face orice să știu că l-am prins pe nenorocitul ăsta și că pot să fiu cu tine fără să mă uit tot timpul peste umăr.

Trag aer adânc în piept și îmi închid ochii absorbind fiecare cuvânt din răspunsul lui. Și eu vreau să fiu cu tine. Vreau să-i spun, dar suntem întrerupți de sunetul telefonului său care îl anunță că a primit un mesaj.

Cred că e timpul să ne întâlnim.

Asta dacă îți mai vrei prietenul în viață.

Citesc mesajul peste umărul lui și înmărmuresc. Este clar de la Panella și este clar că trebuie să punem planul în funcțiune mult mai repede decât ne-am așteptat.