În Brațele Pericolului

Capitolul 29

Atmosfera din biroul domnului Davis este complet diferită față de ultima dată când am fost aici. În ciuda privirii ucigașe pe care ne-o oferă mie și lui Xander, în timp ce stăm pe aceleași două scaune din fața lui, nu mai simt aceeași încărcătură de altădată. Circumstanțele s-au schimbat și deși, este posibil să intrăm într-o încurcătură și mai mare cu omorârea lui Panella, simt că nu va fi așa. Simt că în ciuda tuturor, de data asta, noi vom triumfa. Împreună.

— M-am săturat de voi doi! Sunteți ca un ghimpe în coaste, mârâie domnul Davis la noi, voind să pară intimidant, însă eu încerc să îmi stăpânesc râsul ce amenință să iasă.

— Ți-am dat ceea ce ai vrut, nu-i așa? Pe Panella. Îi răspunde Xander, zâmbindu-i satisfăcut, ca și cum nu are nici un motiv pentru care să reacționeze așa.

— Mort! Ce să fac eu cu el mort?! Strigă domnul Davis, masându-și tâmplele de frustrare.

— Dar, domnule Davis, intervin eu, încercând să-l îmbunez, cu Panella mort, nu se duce organizația lui de râpă? Oamenii lui nu mai au un lider, sunt vulnerabili și predispuși la a se turna unul pe celălalt pentru a scăpa nepedepsiți, continui, punând lucrurile într-o nouă perspectivă, una în care Xander nu va trebui să meargă la închisoare din nou.

El oftează și se rezeamă cu spatele de scaun, mutându-și privirea de la mine la Xander, oprindu-se pentru un moment asupra mâinilor noastre împreunate. Simt că ar vrea să spună ceva despre asta, dar se abține, dându-și seama că nu îl interesează personal, ceea ce este bine, pentru că nu aș ști ce să spun. Suntem eu și Xander din nou împreună? Am fost vreodată? Sau poate întrebarea corectă este, am fost vreodată cu adevărat despărțiți?

Simt că nu am avut niciodată o relație propriu zisă, însă sufletele noastre au fost mereu conectate, într-un fel sau altul.

— Presupun că ai dreptate, Skyler. Și chiar dacă nu ai avea, nu mai este problema voastră. FBI se ocupă acum de acest caz, ne spune, iar asta îl intrigă pe Xander.

— Cine cred ei că l-au omorât pe Panella? Îl întreabă Xander, făcându-mă să-mi țin respirația în anticiparea răspunsului.

— Din câte am putut să aflu, ei cred că unul din oamenii lui Jeffreson l-a urmărit pe Panella după plecarea lui de la vilă și l-a omorât la comanda lui Jeffreson pentru a nu fi nevoit să-și împartă profitul din afacere. Un motiv destul de plauzibil și ca să fiu sincer, nici nu cred că îi interesează mai mult de atât. Pentru ei este important să ajungă la capătul firului afacerii cu droguri ce se întinde pe mai multe state.

La auzul răspunsului său, răsuflu ușurată. Poate că, până la urmă, în schema lucrurilor mari, Xander nu este atât de important, iar asta mă bucură, pentru că, în definitiv, este important pentru mine.

— Dar Jeffreson știe că eu am fost acolo, m-a văzut. Știe că eu am plecat cu Panella, iar dacă nu e un idiot, a pus lucrurile cap la cap și și-a dat seama, continuă Xander, pe același ton serios, dar totuși distant, de parcă ar vorbi despre altcineva și nu despre posibilitatea ca el, însuși, să fie prins, iar atunci îmi dau seama că a planificat totul atât de bine, încât nu-și face nici o grijă, iar eu mă frământ aici, când aș putea pur și simplu să am încredere în el, cum ar fi trebuit să fac dintotdeauna.

Am trecut prin atâtea în viața mea, încât încrederea în alți oameni a dispărut încetul cu încetul, până când a devenit imposibil s-o mai regăsesc. Și îmi dau seama acum că nu ar trebui să pedepsesc oamenii din prezentul meu pentru ceea ce mi-au făcut cei din trecut.

Micuța Skyler Quinn, cea care a fugit de acasă la vârsta de șaptesprezece ani și a luptat încrâncenată cu neîncredere și furie împotriva vieții, ar trebui să se retragă acum, și să facă loc adultei Skyler, cea care a crescut și are posibilitatea de a-și oferi încrederea omului iubit, pentru că este matură și stabilă acum și știe că dragostea trebuie oferită necondiționat.