| povestiri | poezii | eseuri
Dragă cititorule, îți pun în față un experiment, o carte fără început, mijloc sau final. Poveștile din această colecție sunt scurte, idei pe care nu le-am dus nicăieri; pe unele nici nu-mi amintesc să le fi scris (...
Pietrele printre care m-am întins mi-au devenit pat, iar pământul – plapumă.
Deasupra mea bate vântul, aducând cu sine regrete. Le cerne printre ramurile copacilor până se pierd. În spatele ochilor mei închiși se derulează amintiri, despre ce a fost, despre ce ar fi putut să fie și mă gândesc – cu ce mă gândesc, de fapt? Din mine n-a mai rămas nimic, nimic – și totuși, mă gândesc la câte n-am apucat să fac.
Zilele trec. Simt căldura soarelui, apoi argintul lunii prelingându-se peste mine și, într-un final, ceva cade din cer și-mi amorțește puțina simțire care mi-a rămas. Sunt frunze uscate, cred. Mă acoperă, mă sufocă, îmi întunecă bezna. Se face frig și, pentru un timp, am impresia că așa o să se termine. S-a terminat, de fapt, demult, dar ăsta e sfârșitul. Adorm, alinată de înghețul mai puternic decât jarul sufletului meu ce dispare. Nici nu-mi dau seama când se topește gheața. Numai că, la un moment dat, din dreptul inimii mele răsare o floare.
Și în acel moment, știu.
Nu voi muri niciodată.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Mă simt de parcă mă întorc la era mea de CPVM cu un capitol atât de scurt lol (hmm, oare de ce vorbesc atât de mult despre cpvm în ultima vreme? sigur nu o rescriu deja de aproape 3 luni *cough cough*) Anyways!! Păreri? Am scris și rescris chestiuța asta de prea multe ori ca s-o mai pot vedea în mod obiectiv, tot ce pot spune e că s-a născut sub formă de poezie, dar apoi mi-am dat seama că poezia nu e de mine (shocker!), așa că... am ajuns aici:)
