ALEASA LUI 🔞

CAPITOLUL 16 Zara

- Hei Patrick!
- Ciao raza de soare ce faci?
Daca un lucru bun s a intamplat in ultimele saptamani este acela ca am primit un telefon, insfarsit pot vorbi cu mama oricand imi doresc, si cu Patrick de asemenea.
- Bine acum doar ce m am ridicat din pat .
Chicotesc
- Somnoroasa ca de obicei? Chicoteste si el
- Ceva de genul....
- Am sa iti dau o veste minunata!!!
Aproape ca imi sparge timpanul tipand
- Am fost admis la NY University!!!!!
Vocea lui plina de bucurie ma face si pe mine sa tip de incantare
- Poftim????? Nu cred!!!! E minunat Patrick!!!
- Daaaa stiu, nici eu nu ma asteptam sa intru la o facultate atat de buna, sincer!
- Ooooof sunt atat de fericita pentru tine!
- Multumesc, ar trebuii sa ne vedem si sa sarbatorim, stiu ca esti in Boston la matusa ta, insa nu e chiar atat de departe de NY poate ne putem vedea??
Aah da era sa uit, la naiba, l am mintit pe bunul meu prieten, evident nu puteam sa ii spun unde sunt, dupa ce ca am disparut asa pe neasteptate ce mai era sa ii spun, ca am fost cumparata de un bogatan care ma tine la el in casa si ma santajeaza ca sa nu plec? Aah nu, nu am cum sa ii spun asta vreodata, asa ca am mintit cu faptul ca am venit la matusa mea din Boston si ca raman la ea peste vara ca sa lucrez intr o cafenea si sa strang bani pentru facultate.... Nu sunt deloc mandra de mine, defapt imi vine sa mor gandindu ma ca am ajuns sa imi mint singurul prieten.
- Aah da... o sa vedem cum facem.
Spun cu jumatate de gura.
- Heeei, tu nu mi ai spus, unde ai intrat, pariez ca la toate facultatile la care ai aplicat, avand in vedere notele pe care le ai luat la examene.
Intrebarea lui ma darama la propriu. Si acum ce spun? Nu ii pot spune adevarul, insa cuvintele lui ma readuc la realitate si imi reamintesc ca sunt nevoita sa renunt la visurile mele de a merge la universitate si a mi face un viitor bun....
- Aaahh eu, eu........ nu am intrat niciunde.
Cuvintele avea ca imi ies din gura
- Cee? Cum adica, e imposibil asa ceva!
- Nu am aplicat la nici o facultate. Imi fac curaj si mint in continuare. Am decis sa imi iau un an de pauza inainte sa ma inscriu.
- Esti nebuna!!!!!! Nu cred asa ceva, Zaraaaaa asta e cel mai mare vis al tau, de cand ne cunoastem imi povestesti in continu despre ziua in care vei merge insfarsit la facultate, iar acum imi spui ca ai luat un an de pauza?? Ce e asta??
Vocea lui suna exasperata si sincer ingrijorata.
- Da stiu... este visul meu si il voi indeplini, insa anul asta am ales sa muncesc pentru a strange niste banuti.
- Peosti! Ma intrerupe el revoltat. La notele pe care le ai vei intra cu bursa completa, nu ai nevoie de bani!
Ma doare cea ce urmeaza sa spun, insa acum nu mai e cale de intoarcere, e oribil ce fac insa trebuie sa joc si cartea asta.
- Stiu, insa mama e bolnava si are nevoie de ajutor.....
Spun cu glasul frant.
- Ooh Zara, nu am stiut, imi pare rau, este bine?
Ii simt regretul in glas
- Da, da e bine, nu e nimic foarte grav insa va avea nevoie de cateva ture de tratament care costa destul de mult, asa ca avem nevoie de bani, insa dupa ce toate astea se termina ma pot intoarce la facultate.
- Inteleg acum..... imi pare atat de rau, daca pot sa te ajut cu ceva, orice, spune mi te rog!
- Multumesc Patrick, insa sunt bine, vom trece peste asta.
Mai continuam sa palavragim cateva minute pana cand in final ne luam la revedere.
Am sufletul sfasiat in mii de bucati, ultimele luni au fost ingrozitoare, simt ca intreaga lume e impotriva mea, nimic nu merge bine, nu mai am o viata a mea, nu o mai am pe mama langa mine, sunt intr un loc strain, prizoniera intr un palat, visele imi sunt spulberata si sunt nevoita sa imi mint singurul prieten pe care l am avut vreodata, totul este atat de ingrozitor.....
Ma arunc din nou pe pat si privesc in gol tavanul, cand linistea imi este intrerupta de un ciocanit in usa .
- Da....
Rostesc neinteresata de cine este pe partea cealalta.
Insa interesul imi reapare brusc cand usa se deschide.
- Hei.
- Hei...
Nu pot sa cred, ce cauta aici, nu a mai intrat in camera mea de luni bune.
Il privesc din cap pana in picioare, arata la fel de bine ca intot deauna " la naiba cu asta" .
Nu imi pot lua privirea de la el, cu toate ca ma asteptam ca reactia mea sa fie diferita, dupa atatea saptamani in care ne am evitat....
Dupa discutia aprinsa din acea seara, am simtit de parca a renuntat la mine, intr un fel, daca pana atunci facea tot posibilul sa imi stea cat mai mult prin preajma, brusc a incetat sa o mai faca, nu il vedeam zile intregi, uneori ne mai intalneam la cine dar era destul de dureros pentru amandoi.
In primele doua saptamani dupa cearta, am plans in continu, zi si noapte, il uram atat de mult, eram plina de furie, frica, frustrare, durere, atatea sentimente care se amestecau, nu puteam sa le controlez, nu puteam sa fac nici un pas fara sa ma doara intregul corp, durerea sufleteasca devenise fizica, imi venea sa imi smulg tot parul din cap si sa ma urc pe pereti, a fost teribil. Apoi incet acele sentimente sau risipit am inceput sa respir din nou, nu mai plangeam zi de zi, insa in locul lor nu a mai ramas nimic, m am simtit pentru multa vreme un zombie umblator si atat, singurul lucru care ma facea sa simt ca inca mai traiam erau discutile telefonice cu mama, care imi povestea despre cat de bine se simte departe de tata, cu toate ca era dispusa sa renunte la absolut tot daca i as fi spus ca nu ma simt bine, evident ca nu i am spus cum stau lucrurile defapt, am mintit, asa cum tot fac de ceva vreme, i am spus ca sunt bine, i am spus despre cat de frumoasa e casa in care stau, si despre cat de frumos se comporta toata lumea cu mine.......
Fostul atelier de arta al mamei lui Mike, m a ajuatat mult sa imi pastrez cumpatul si speranta, a fost locul meu de refugiu in toate aceste zile.
In orice caz, mai pot spune ca si Peter mi a fost sprijin in perioada asta, a pierdut multe ore povestind cu mine si jucand jocuri de societate, am vazut o parte a lui pe care nu o cunosteam, a fost asa cum nu vezi in fiecare zi la cineva precum el, ma invatat chiar cum sa joc si sah..... Incele din urma timpul a trecut si spre final am inceput sa imi reapara sentimentele, insa de data asta nu mai erau sentimente de furie ci era ceva nou, imi lipsea, imi lipsea el, nu mai eram nervoasa pe el, cu toate ca pararea mea despre el nu s a schimbat, sentimentele negative au disparut, probabil ca tot acest timp petrecut fara el m au facut sa uit ce simt defapt pentru acest om. A inceput sa imi lipseasca sa il gasesc dimineata in living sau in bucatarie, sa intre in camera mea si sa ma caute, sa luam cina impreuna si sa ma simt libera sa ii spun tot ce imi trece prin minte, sa ma atinga, sa ii simt parfumul...... Cred ca si guratate, si timpul petrecut prea mult cu Peter, m au facut sa inebunesc, caci altfel nu imi explic....
Iar acum, dupa atata timp, dupa atata suferita, uite l din nou in camera mea, cautandu ma pe mine, atat de aproape de mine.....
Inima incepe sa imi bata tare si nu stiu cum sa reactionez, doar stau acolo nemiscata si astept sa spuna ceva.
- As vrea sa vorbim daca poti.
- Da sigur!
Rostesc eu mult prea repede.
Zambeste in coltul gurii si continua.
- Situatia e delicata si s ar putea sa nu te bucure insa nu avem de ales.
- Eu sau tu nu avem de ales?
Il intrerup eu, ridica scurt din sprancene sfidator si isi continua fraza, prefacandu se ca nu a auzit nimic.
- Sambata voi organiza o petrecere aici, acasa, vor fi invitate diferite persoane, prieteni si cunostite, oameni importanti si mai putin importanti, oameni printre care parintii mei si membri consiliului care insista sa te cunoasca.
Incep sa inteleg ce vrea sa zica, insa cu inima in dinti tac si il las sa termine.
- Va trebuii sa pretindem ca suntem un cuplu indragostit si fericiti, deoarece parerea lor despre relatia noastra este vitala pentru cariera si viitorul fiemei.
Dupa cateva momente de liniste imi adun vorbele:
- Am si eu ceva de sups in asta?
- Nu prea..... Esti aici acum cu mine, pentru ca am nevoie de tine pentru aceste lucruri
- Adica m ai cumparat si m ai adus aici pentru ca ai nevoie sa dai bine in fata tipilor astia?
Vocea imi este franta, insa nu pentru ca sunt furioasa ci mai degraba dezamagita.
- Nu, nu asta am vrut sa spun, adica da am nevoie de tine sa dau bine, insa nu vreau doar asta, nu vreau sa ne prefacem ca suntem un cuplu, chiar vreau sa fim unul real, sti bine asta, insa acum am nevoie de tine sa ma ajuti cu aceasta petrecere.....
- Un barbat care vrea o relatie serioasa nu isi cumpara o partenera pentru asta!
Cuvintele mele il dor, o vad, o simt, chiar daca el incearca sa para de nepatruns.
- Asa este, insa nu imi pare rau ca te am adus in casa in modul in care te am adus, chiar ma bucur ca esti aici....
- Sentimenul nu e reciproc.....
Imcerc sa cred ceea ce spun insa nu prea pot sa o fac iar el simte asta. Omul asta imi simte fiecare cuvand fiecare sentiment de parca ar traii in mintea mea.
Se apropie usor de pat si se aseaza langa mine. Inima mi o ia din nou razna, e atat de aproape, as vrea atat de mult sa ma stranga in bratele acelea puternice, insa spre dezamagirea mea nu o face.
Imi atinge cu un deget obrajul facandu ma sa il privesc direct in ochi, incep sa cred ca a fost o gresala, caci abdomenul mi se strange si picioarele imi tremura.
- Fetito, stiu ca ne aflam in situatia asta urata, insa mi a fost atat de dor de tine....
As vrea acum sa spun ca si mie mi a fost, si sa il imbratisez, insa nu ma pot lasa prada acestor sentimente deserte, care probabil sunt doar rezultatul sptamanilor in care ne am evitat constant.
Nu ii raspund nimic, si pot sa jur ca vad o urma de dezamagire in privirea lui, dar o ascunde foarte bine.
- Te rog fa asta pentru mine, iar dupa aceea vom vedea ce va fi.....
Rosteste usor de parca ar vrea sa spuna mai multe.
- Ce va fi, Mike?
- M am gandit la ceva......spune cu vocea ragusita si privirea in pamant. Vei fi de acord sa pretinzi sau sa incerci sa fim un cuplu fericit care se iubeste in fata persoanelor din afara casei, timp de un an, iar daca in acest an nu te vei indragosti cu adevarat de mine, si daca nu vei avea deloc semtimente pozitive pentru mine.....vocea ii tremura tot mai tare. Te voi lasa sa pleci unde doresti tu.
Mi se opreste brusc respiratia, nu stiu daca sa sar in sus de fericire sau poate doar am auzit gresit, omul asta e dispus sa ma lase sa plec?? Nu imi vine sa cred asa ceva.
- O sa ma lasi sa plec?
- Doar daca vei dori asta, insa eu sincer sper ca intr un an de zile sa te fac sa simti pentru mine ceea ce si eu simt pentru tine.
Simt cum ma intosesc si intregul corp imi e strabatut de impulsuri electrice, cuvintele lui au atata putere asupra mea... Dar nu, nu ma pot lasa dusa de vorbele lui, trebuie sa fiu tare, trebuie sa plec de aici.
- Ok
Raspund tare si apasat de parca tocmai am incheiat cea mai buna afacere din viata mea
- Ok??
- Da, am sa pretind ce vrei tu sa pretind in fata oamenilor tai, insa anul viitor pe vremea asta am sa fiu departe de tine!
Continua sa ma fixeze cu privira pastrandu si inexpresivitatea pe chip.
- Fetito, am sa fac tot posibilul ca sa nu iti doresti sa mai pleci vreodata de langa mine.
Ma atinge din nou cu degetul pe obraz, iar eu aproape ca ma topesc acolo langa el, " de ce dracu sunt atat de slaba!?"