M-am trezit auzind sunetul apei. Am oftat în interior, gândindu-mă că apartamentul meu trebuie să aibă o altă scurgere. Ei bine, asta a fost până când am simțit betonul rece mușcându-mi pielea, împreună cu mirosul de putregai umed. Ochii mi s-au deschis fulgerător, scanând împrejurimile. Dar, spre ghinionul meu, era negru absolut. Nu puteam vedea nimic. Corpul meu începe să tremure în timp ce creierul meu se străduiește să rămână calm.
"- Uhm..Domnule, pot să vă ajut?" Am bolborosit.
Amintirea îmi zboară prin minte. Frica îmi furnică simțurile. Omul acela de la cafenea. Sentimentul copleșitor de groază mă consumă. Ce vrea acest om? Aici voi avea ultima suflare? Ce am făcut pentru a provoca asta? Încep să-mi retrag toate acțiunile.
E vina mea.
Am plecat spre casă, singură, noaptea târziu. Am mers pe aleea aceea. Am înghețat, nu am fugit. M-am făcut o pradă ușoară. Asta am fost pentru acest om? Pradă? Nu o ființă umană. Amintirea știrilor mă îngrozește mai rău. Voi fi a cincea fată? Lacrimile îmi curg din ochii. Știu că s-ar putea să nu însemn mare lucru pentru nimeni, dar mă străduiam să mă îmbunătățesc. Voiam să ajut oamenii. Oare aceasta este karma pentru trecutul meu? Merit asta?
Atâtea gânduri îmi înnebunesc creierul.
Poate că nu pot să văd, dar trebuie să fie ceva ce pot face. Încep să apăs în jur pe cimentul rece, întinzând mâinile în fața mea încercând să găsesc pereții. Dar nu simt nimic. Încercând să stau în picioare, picioarele mele cedează și m-am lovit puternic de cimentul înghețat. Abia atunci îmi dau seama de metalul din jurul gleznei mele.
Am lăsat lacrimile să curgă liber pe fața mea. Ridicându-mi genunchii și înfășurându-mi brațele în jurul lor. Trebuie să fie ceva ce pot face, dar ce? Nu văd, nu pot merge. În mijlocul gândurilor, îi aud vocea. O voce care mă face să îngheț.
"- Layla, iubirea mea. Nu-ți fie frică"
Aud un clic, iar camera este inundată de lumină. Îmi ridic încet capul și el stă acolo. A fost aici tot timpul, stând cu mine în întuneric.
"- Ce...vrei?"
Abia reușesc să vorbesc.
Se uită la mine, făcându-și încet drum înainte. Întinde mâna să mă atingă, în timp ce eu mă trag repede. Văd furia fulgerând peste trăsăturile lui, înainte să le înlocuiască cu o mască de calmitate.
"- Draga mea, vreau sa am grija de tine. Te-am adus acasă ca să putem fi în sfârșit împreună"
Mă uit la el șocată. În sfârșit să fim împreună? L-am întâlnit o dată pe acest om! Trebuie să observe confuzia mea, așa că, continua.
"- Te urmăresc de luni de zile, draga mea Layla. Era timpul să fim împreună."
Îmi solicit creierul încercând să-mi amintesc dacă l-am mai văzut pe acest om înainte de noaptea trecută. Dar nu-ți amintești nimic. Chiar nu l-am mai văzut până acum. Mă confundă cu altcineva?
"- Eu... cred că te înșeli... domnule... nu te cunosc."
Îmi zâmbește blând.
"- Layla mea, poate că nu mă cunoști, dar eu te cunosc. A trebuit să aștept momentul perfect pentru a ne întâlni."
Layla mea? Omul acesta crede că îi aparțin?
Îmi șterg lacrimile care încă curgeau pe față.
"- Nu ai niciun motiv să plângi, am de gând să am grijă de tine de acum". Spune, de parcă toate acestea ar fi normal și în regulă.
CITEȘTI
His Obsession
Romance"- Uhm... Domnule? Pot să vă ajut?" mormăi în timp ce mă uit la el. El izbucnește într-un rânjet uriaș, genul de rânjet pe care îl vezi la copiii mici când își primesc jucăria preferată. El se întinde spre mine și încep să fac pași în spate încercân...
