Ryder și cu mine fugim de o săptămână.
Nu știu dacă ar trebui să-i spun așa, pentru că încă nu avem nicio idee dacă poliția a aflat ceva.
Din acea prima noapte, s-a înrăutățit.
S-a întors târziu, plin de sânge în prima noapte.
Am fost cu adevărat uluită. Dacă fugim pentru ca el să facă exact același lucru, de ce să continuăm?
Dar n-am spus nimic.
I-am curățat mizeria și m-am culcat.
Și asta am făcut în fiecare seară săptămâna aceasta.
Mi-am dat seama că acesta nu este doar un hobby bolnav pentru el. Nu este ceva întâmplător. Este o obsesie. Este legat de cine este el ca persoană.
Este fericit? Sărbătorește ucigând.
Este trist? Ucide.
Este supărat? Același lucru.
M-am obișnuit în acest moment. Uneori mă gândesc la cine am fost înainte de a fi luată și nici nu-mi amintesc de fata aceea. Parcă nici măcar nu eram eu. M-am învăluit complet în lumea lui. Și cred că greșesc la fel de mult ca el, deoarece îl ajut și îl accept.
Am încercat să nu mă gândesc la viețile luate la început, dar acum? Totul este doar amorțit. Totul face parte din rutina zilnică cu care m-am obișnuit.
Pe deasupra, m-am obișnuit să pună din nou mâinile pe mine. Nu ar trebui să-l învinuiesc și încerc să nu o fac. Știu că este stresat și a plecat să ne țină împreună. El face asta pentru mine. Pur și simplu nu pot spune că nu doare când fac totul pentru a-l face fericit, doar ca să se încheie cu o palmă pe față.
Se pare că se cufundă mai adânc în capul lui și nu știu cum să-l scot. Mă sperie nopțile în care îl văd mergând înainte și înapoi, vorbind cu vocile pe care le aude. Dar nu pot face nimic. Nu pot face niciodată nimic.
________________________________
"-La naiba! Taci din gură!"
El țipă din nou.
Și stau în tăcere, uitându-l cum își lovește capul încercând să liniștească vocile. A rămas inconștient de trei ori și tot ce am putut face a fost să-i leagăn capul și să aștept să se trezească.
Văzându-l așa îmi vine să plâng. Mi-aș dori să pot lua această povară de la el. Voiam să știu ce îi spuneau. Nu înțeleg de ce unii oameni sunt nevoiți să sufere așa.
Îmi ridic privirea, văzând o grămadă de sticlă pe podea. A distrus toată camera asta. Întotdeauna mă tem că cineva va suna poliția, dar este prea pierdut în mintea lui ca să-i pese.
Îl văd cum se scufundă pe podea, ținându-și capul în timp ce țipă de agonie.
Simt că inima începe să mă doară. Să-l văd așa mă îndepărtează. Tot ce vreau să fac este să ajut. Vreau să-i îndepărtez durerea. Și acest bărbat, are multă durere. El țipă de parcă întregul său corp ar fi fost mototolit și rupt. Sună epuizat.
Umerii i se prăbușesc, în timp ce se ghemuiește pe el însuși.
"- Stop."
...
"- Vă rog."
...
"- Nu mai pot suporta"
...
Nu mai pot. Chiar dacă mă bate, trebuie să încerc și să ajut.
Mă apropii încet de el, înainte să mă așez lângă el și să-mi încolăcesc brațele în jurul lui.
CITEȘTI
His Obsession
Storie d'amore"- Uhm... Domnule? Pot să vă ajut?" mormăi în timp ce mă uit la el. El izbucnește într-un rânjet uriaș, genul de rânjet pe care îl vezi la copiii mici când își primesc jucăria preferată. El se întinde spre mine și încep să fac pași în spate încercân...
