A mea

Capitolul 2

Hades

Tocmai am ieșit dintr-o ședință importantă. Aștept cu sufletul la gură să ajung la apartamentul meu din centrul orașului și să mă trântesc în pat. Am dus o adevărată lupta cu rușii zilele astea,iar toată perioada aceasta e plină de afaceri, majoritatea fiind a lui tata.

Mi-am parcat Lamborghini-ul în centru, și am pornit inițial spre un restaurant. Nu am apucat să iau astăzi micul dejun și deja e 11:35, în schimb, sunt treaz de la 4:30 si am băut patru cafele și am fumat aproximativ șase țigări. Stiu ca nu sunt benefice, dar sunt singurele care mă scapă de toate grijile și frustrările pe care le am.

Fiind preocupat cu gândurile mele, nu observ din prima mică împiedicată ce se îndreaptă sper mine. Inițial, credeam ca o să treacă pe lângă mine, dar nu mai avea mult și trecea prin mine. Am prins-o înainte să pupe asfaltul. Aș fi ras de pomină dacă era un prieten de al meu, dar știți cum e, femeile sunt slabe. Femeile trebuie satisfăcute și crescute în puf, cel puțin asta ar spune alții. Dacă mă întrebați pe mine, o femeie trebuie iubită și respectată, să fie protejată și să se simtă în largul ei indiferent de locul sau situația în care se află. O femeie nu trebuie protejată doar pentru ca e femeie, ci pentru ca e femeia ta. Femeia poate să fie mult mai dură și mai puternică decât un bărbat dacă vrea, iar eu la viața mea, am întâlnit multe astfel de femei.

Fata din fața mea nu pare să aibă mai mult de douăzeci și puțin de ani. Icnește de durere în fața mea iar pe urmă îmi pică fisa. Cafeaua fierbinte. La câtă durere am simțit în douăzeci și cinci de ani, puțină cafea e ca o așchie pentru mine, dar observ ca pe micuței ființe din fața mea, cafeaua o afectează de parcă tocmai i-a fost sfâșiată carnea de un glonț. Aia e durere, dar nici după aia nu mai omor, de multe ori am simțit acea durere.

Își dezlipește rochia de pe abdomen iar eu îi urmăresc atent fiecare mișcare pe care o execută. Fata asta e prea grațioasă. Se comportă de parcă ar fi o prințesă. Curiozitatea mă lovește brusc: Cum o cheamă? Câți ani are?

Începe să îmi examineze atent brațele, se holba la tatuajele mele de parcă nu mi-ai văzuse niciodată vreun tatuaj. Adevărul e ca am o mulțime de tatuaje pe corp. Până și eu mă mir ca mai am loc de tatuaje noi. Mereu am fost pasionat de acestea, iar acum sunt acoperit de ele din cap până în picioare. Am fost criticat de multe ori din cauza aspectului, dar pentru mine gura lumii nu există. Mi se pare banal să critici pe cineva după aspect.

-Scuzele mele, domnișoară. Spun, iar aceasta se uită atent la mine.

-Eu îmi cer scuze...am vărsat aproape toată cafeaua pe dumneavoastră.

-Din fericire e în regulă, nu am de lucru astăzi.

Am avut de lucru toată ziua.

-Aș fi vrut să spun același lucru, dar nu pot.

Curiozitatea mă lovește din nou. Ciudat. Nu am mai pățit să fiu interesat de viața altei persoane. Nu sunt o fire curioasă. Chiar evit conversațiile care sunt de genul:"Care e culoarea ta preferată? Câte ani ai? Cum te cheamă?" dar de data asta parcă e diferit. Eu mă comport diferit. Fata din fața mea e diferită.

-Aveați de lucru? O întreb, fiindcă nu îmi mai pot ține curiozitatea în mine.

- Se poate spune și așa. Dar acum trebuie să mă schimb.

În mintea mi-a apărut pe loc o idee. Știu ca o sa par un tip tupeist sau obsedat în ochii ei dacă îi spun ideea, dar în vocabularul meu nu există cuvintele "tupeu" și "rușine". Mereu am făcut totul din instinct, fără să mă gândesc la consecințe sau la alte variante. Asta i se datorează și tatălui meu. La vârsta de paisprezece ani aveam un număr formidabil de crime. 36 la număr. Nu se compara cu cel de acum bineînțeles, dar pentru un copil de nici măcar cincisprezece ani era ceva. Nu făceam nimic din plăcere, dar nu aveam de ales. Era viața mea în joc. Mi-a pus pistolul în mână și mi-a spus să aleg. Nu toți avem o viață perfectă, ce pot spune mai mult?

-Stiu un magazin cu rochii foarte aproape, dacă vreți vă pot duce cu mașina sau să vă însoțesc pe jos până acolo, spun, dar ea se uită la mine de parcă i-am făcut cu totul altă propunere.

-Nu e nevoie. Locul unde merg nu necesită o înfățișare prea formala.

Se lasă greu, ceea ce ador la femei. Nu sunt genul de bărbat care vrea lângă el o femeie care să îmi execute fiecare comandă. Cel puțin nu o să vreau, deocamdată nu am gânduri serioase în legătură cu relațiile. Tot ce știe însă, e faptul ca nu vreau una toxică. Nu vreau una în care partenera mea să fie la picioarele mele. Vreau să își spună punctele de vedere în legătură cu absolut orice. Indiferent de situația în care vom fi.

-Insist, domnișoară. Spun din nou.

Fata se uită la ceas iar pe urmă se uită spre mine cu ochiii aceia superbi.

-Fie, vin cu dumneavoastră, dar prefer să o iau la pas.

Nu mă așteptam să vină cu mașina. Până la urmă, sunt un străin.

-Cum dorește domnișoara.

În câteva minute ajungem la magazin. După alte cinsprezece minute în care misterioasa fată a tot probat haine, s-a hotărât ce rochie voia.

Era o rochiță până pe la genunchi. Albastră și cu floricele albe, iar hormonii explodează în mine. Fata asta are un corp de care nu te-ai plictisi niciodată. Hades, personalitatea. Conștiința de doi bani. Oricât de mult încerc să îmi țin gândirea de bărbat sub stăpânire, nu pot. Fata din fața mea arată prea bine ca să mă pot obține.

Plătesc rochia și ne îndreptăm ambii spre ieșire.

Ieșim afară, ne luăm la revedere, iar fata pleacă grăbită. Mă uit după ea, dar sunt trezit la realitate când îmi aud telefonul cum suna. Mă uit pe ecran și văd ca bunul mei prieten, Aaron, e cel mare mă sună. Nu de mult am plecat de la sediu, iar el ma sună?

-Ce s-a întâmplat? îi întreb din scurt.

-Haide înapoi, acum! îi aud, iar din vocea lui am dedus ca era cat se poate de panicat.

-Ce e, Aaron?

-Rușii! răspunde scurt.

Ruși în jos, ruși în sus. Nu mai scăpăm de rușii ăștia niciodată.

-Vin cat pot de repede, tu stai calm.

Închid apelul și mă grăbesc spre mașină. Toate planurile mele au fost date peste cap. Chiar era necesar Dumnezeule să fiu primul din familie și să moștenesc mizeria asta de afacere? Trebuia să mă nasc într-o familie de mafioți? E o povară, dar nu pot să renunț la asta. Tata ar fi capabil să îmi găurească fruntea cu un glonț. Îmi place adrenalina pe care o trăiesc zilnic, dar uneori mai am nevoie de câte o pauză. Partea rea la activitatea mea, e faptul ca oricine fugă de mine. De frica. Pe de o parte îi înțeleg. Cum poți să stai cu cineva care are sute de crime făcute?

Nici nu realizat când ajung în fața sediului. Tata l-a ascuns de ochii curiosilor. Se afla în adâncul unei păduri. Cel puțin acest sediu. Are zeci doar în acest oraș, mai are și îl alte țări.

Intru pe ușă și îmi măresc ochiii. Pe jos eram cadavre iar pe fundal se auzeau focuri de arme. O luăm de la început. Îmi scot pistolul și îl încarc, iar pe urmă mă îndrept spre locul de unde se auzeau împușcăturile. E un măcel aici! În urmă cu o oră am terminat o ședință aici și totul era liniștit, iar acum e un război. Dar cum dracu au intrat aici? Totul e securizat. Singura variantă e aia în care cineva din mafia tatei lucrează și pentru rușii.

Sunt în spatele peretelui de unde se tot aude bum, bum, bum.

Să înceapă distracția!