JOCUL VULPILOR. Cronicile Taberei Kazdin volumul 2

Capitolul 16

Îl urăsc pe Yusef. Îmi urăsc menstruația, și urăsc tabăra asta și... tot.

Mă târăsc cu greu până la măsuța de ceai, numai ca să-mi iau bolul cu fursecuri și ceaiul, după care mă vâr înapoi în cuibul de pături pe care mi l-am făcut pe fotoliu.

Dechid o filă nouă a carnetului, holbându-mă la titlul pe care l-am scris adineauri.

Stagiul Nouă: STRATEGIE.

Sarcină: Levilian.

Plan de acțiune:

Nu există plan de acțiune.

Mă reîntorc de azi dimineață la aceeași problemă, și de fiecare dată sunt tot mai conștientă că trebuia să refuz cererea lui Yusef. În final oricum o să cad stagiul, pentru că Levi miroase chestiile astea de la kilometri distanță.

Poate ar trebui să-i întreb pe băieți. Pe Aldrich, de exemplu. Să-l întreb ce l-a cucerit la Poppy... sau pe Lucas. Lucas e genul lui Levi, pe Lucas al trebui să-l întreb.

Mă ridic fără chef, simțind cum curge tot sângele din mine când încep să umblu.

Să mai spună cineva că e ușor să fii femeie!

Îmi trag pe mine o rochie neagră și largă care mă înghite cu totul. Azi n-am chef să fiu elegantă. Nu mă ajută nici fața. Am niște cearcăne de parcă n-am dormit o lună, și sunt galbenă ca ceara.

Aș putea să mă dau cu pudră, dar n-am suficientă energie pentru asta. Îmi pun totuși un fard roșu pe buze, fiindcă n-am încotro. O Vulpe adevărată poartă întotdeauna un strop de roșu.

Mă îndrept spre Butoi înarmată cu carnetul meu credincios și cu o mină de cărbune îndesată în buzunarul paltonului.

Cu puțin noroc băieții or să-mi dea niște ponturi. Nu pot să fac nimic dacă n-am un plan scris pe foaie. Eu nu mă pot concentra decât dacă pun totul în scris.

Pe drum îmi tot repet că puteam sta frumușel la căldură... acum e prea târziu. Odată ce m-am îmbrăcat și am ieșit, trebuie să fac treaba până la capăt.

La Butoi e muzică și zgomot ca de fiecare dată, ceea ce-mi provoacă o durere ușoară de cap. Sper să nu se transforme într-o migrenă adevărată.

Merg ață spre Lupii de Noapte, aruncându-mă fără energie pe un scaun liber de lângă vărul meu.

- Bună seara, prințeso! Arăți ca o moartă foarte drăguță.

- Mulțumesc. Tu arăți ca un viu foarte urât. Unde e Aldrich?

Viktor rânjește bine dispus.

- E sâmbătă, scumpete. Și omul are cameră personală... îmi închipui că se bucură de beneficiile vieții de cuplu cu Poppy. Se auzeau niște sunete suspecte sub camera lui. Ceva mobile rupte, ceva.

Oftez adânc.

- Nu era nevoie să intri în detalii, puteai doar să spui că lipsește.

- A, bine. Aldrich lipsește.

- Ești un bleg. Ce te atrage cel mai mult la o fată?

El clipește uimit.

- Pe mine? Sufletul!

- Sufletul! repet suspicioasă.

- Da. Un suflet cald, preferabil în spatele unor sâni foarte mari.