JOCUL VULPILOR. Cronicile Taberei Kazdin volumul 2

Capitolul 30

Mă trezesc buimac și amețit, încercând să-mi dau seama de ce mă doare spatele atât de rău.

Ah, da.

Am dormit pe canapea. Și, ori m-am lungit eu, ori s-a scurtat canapeaua, dar toată noaptea mi-au atârnat picioarele pe covor.

Arcurile scârțâie când mă ridic în șezut.

Abberney.

Privirea îmi cade pe fata care doarme pe burtă în mijlocul patului, cu părul roșu împrăștiat pe perne.

Poartă o bluză de-a mea care i s-a ridicat peste șolduri, lăsând la vedere formele ei acoperite doar de niște ciorapi negri.

Măi să fie, Abigail Abberney.

Va trebui să fac o baie rece în dimineața asta, dacă vreau să mă pot concentra. Fata asta mă pune greu la încercare cu picioarele ei lungi și cu ciorapii aceia subțiri.

Bine măcar că n-am dormit în același pat. Domnișoara Abby are principii foarte ferme legate de împărțirea așternuturilor ei. Ale mele, adică.

Mă strecor în baie fără zgomot, pornind robinetul cu apă rece.

Am întârziat probabil la micul dejun, pentru că aseară am adormit foarte târziu, și numai după două ore de certuri cu domnița mea.

Abigail Abberney mă scoate din minți cu reacțiile ei. În Tabără aș fi putut băga mâna în foc că mă place cât de cât. Cred că pot să-mi dau seama și eu când o fată mă place, și cu toate astea... zei, se poartă de parcă i-am ucis pisica.

I-am greșit cu ceva, nu înțeleg cu ce, și se pare că nu poate să treacă peste asta. Sau poate nu sunt destul de bun pentru ea. Abberney a fost tot timpul o elevă strălucită, participa la toate concursurile, lua toate premiile. Fată de Cosilier Regal, ce să zic.

Nu ne putem învârti cu toții în cercuri atât de înalte. Poate familia Lacoste e prea jos pe scara socială ca să atragă atenția unei fete de bogătan.

Și totuși, uneori se uită la mine... de ce zeilor se uită așa la mine, dacă nu mă suportă?

Îmi șterg fața energic cu prosopul, căutând în grabă un piaptăn. Mda. A dispărut ca de-obicei, înghițit de o forță mai puternică decât mine.

Niciodată nu găsesc piaptănul când am nevoie de el. Morala fiind, nu te mai pieptăna.

Îmi trec degetele prin păr în fugă, după care mă schimb cu hainele de zi și ies din baie la fel de încet.

Nu vreau s-o trezesc pe frumoasa adormită. E cu fața la cearșaf, literalmente.

Înainte să plec îmi permit două minute de holbat obsesiv, pentru că așa sunt eu.
Ador pistruii de pe fața lui Abby, părul ei ca o cascadă roșie și mătăsoasă.

Hai, că numai poetic n-ai fost, Viktor Lacoste. Mișcă-ți picioarele!

Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă s-ar trezi și m-ar prinde holbându-mă la ea ca un maniac. Nimic plăcut, în orice caz.

Când cobor la bucătărie, Alteța Sa mă așteaptă proaspăt și ferchezuit, în ciuda faptului că probabil a pierdut vremea toată noaptea.

- Tu nu dormi niciodată? îl întreb oftând, în timp ce-mi trag un scaun. La ce oră te-ai întors?

Ildris ridică din umeri plictisit.

- Nu mai știu.

Îmi torn cafea în ceașca goală, în timp ce una dintre fetele de la bucătărie se învârte pe lângă masă, aducând tacâmuri.