JOCUL VULPILOR. Cronicile Taberei Kazdin volumul 2

Capitolul 31

- Nu te pune cu mine, Abigail! Nu știi ce sunt în stare să fac!

Tăișul ascuțit îmi crestează pielea, făcându-mă să țip.

- Nu mă atinge!!

- Abberney.

- NU!

- Abigail. Abby!

Mă zbat în întuneric, încercând să scap din strânsoarea puternică a tatei.

- Lasă-mă în pace!!

Mă izbește mirosul subtil de lămâie și de piele, un parfum bărbătesc discret care îmi liniștește nervii întinși.

Îl recunosc în ciuda întunericului din cameră, numai după bătăile inimii.

- Abberney, șoptește din nou, trecându-și degetele prin părul meu.

Mă întind spre el și întâlnesc piele, multă piele goală, ușor asudată.

Omul ăsta nu doarme niciodată cu bluza pe el?

- Viktor.

E mult mai ușor să-l ating în întuneric, când nu trebuie să-i înfrunt privirea aceea superbă și albastră.

- Cred că ai febră, spune el încet. Ai început să țipi.

Mă ridic în șezut, sprijinindu-mă de tăblia patului.

Sunt udă leoarcă și îmi simt corpul ca o flacără.

- Poți să-mi aduci niște apă?

Salteaua se înclină ușor când se rostogolește într-o parte.
Câteva clipe mai târziu o lampă micuță se aprinde pe noptieră, făcând puțină lumină în cameră.

Viktor se îndreaptă spre măsuță căutând un pahar curat.

Îl privesc cum toarnă apă din carafă. Lumina galbenă îi cade pe spatele gol, atât de neted și de musculos.

Ador Lupii de Noapte, pentru că antrenamentele intense își spun cuvântul. Până și eu am făcut mici mușchi la brațe și la picioare, ceea ce nu credeam vreodată.

Îmi scot bluza strâmtă peste cap, tocmai când Viktor se întoarce cu paharul în mână.

Privirea lui coboară lung peste maioul meu alb, și aproape că oftează.

- Ce? Nu te poți controla când vezi o fată care își scoate bluza? îl iau peste picior. Credeam că ai văzut destule în Tabără.

El râde încet, întinzându-mi paharul cu apă.

- Aici nu suntem în Tabără, domnișoară. Suntem în camera mea și în patul meu.

- Poți să te întorci pe canapea dacă te simți mai bine acolo.

- Nu, mulțumesc. Voi accepta oferta ta milostivă de a împărți patul meu cu mine. Încă mă dor toate oasele după noaptea trecută. A trebuit să cumpăr o alifie ieri dimineață.

Beau puțină apă și îi înapoiez paharul, ștergându-mă cu dosul palmei.

- Unde e? Aș putea să te masez.

- Ce să fie?

- Alifia. Vreau să te ajut. Și-așa îți datorez o grămadă de...

- Nu-mi datorezi nimic.

- Mi-ai dat camera ta.

- Asta-i o cameră matrimonială.

- Și ai pierdut ultimele seri ca să stai cu mine.