JOCUL VULPILOR. Cronicile Taberei Kazdin volumul 2

Capitolul 38

Zgomotul paharelor care se izbesc unul de altul îmi pătrunde până în creier.

Ildris ajunge la fereastră înaintea mea, dar chiar și așa, știu deja ce s-a auzit.

Clădirea Laboratoarelor e năpădită de fum, fum alb.

- Atenție! strigă Ildris mult prea calm. A avut loc...

O iau la fugă spre ieșire mânat de cea mai pură groază pe care am simțit-o vreodată.

Ava e înăuntru. Ava e prinsă înăuntru!!

Îmi vine în minte chipul ei palid și trist, iar inima mi se strânge în piept.

Te rog, Ava, te rog, te rog, te rog.

Te rog fii în viață.

Aerul rece îmi taie fața în timp ce alerg prin zăpadă către Laboratoare.

- Levi!! îl aud pe Ildris, de undeva din spate. Levi, așteaptă, nu e sigur...

Deschid scările care coboară spre subsol, trăgându-mi o margine a bluzei peste față, fiidcă fumul e tot mai înecăcios.

Miroase a sulf, a cărbune și a praf.

În Laboratoare covorul gros a luat foc, iar mesele sunt împrăștiate haotic. Probabil au sărit în perete la forța impactului.

Aud cioburile sfărâmându-se sub bocancii mei în timp ce calc îngrozit peste covorul în flăcări, încercând să zăresc ceva prin fumul gros.

- Ava! AVA!!!

Mă repezesc la ferestre obligat de fumul care îmi sugrumă gâtul. Zei mari, o să moară sufocată dacă n-o găsesc în câteva clipe...

- Ava! repet din nou, orbecăind prin fum spre secțiunea C. AVA!

Mă împiedic de ceva tare și îmi dau seama cu groază că e un dulap masiv de sub care se ițește un braț subțire. Zei mari, Ava!!!

Apuc dulapul cu disperare, și cioburile vitrinei îmi intră în palme provocându-mi o durere tăioasă.

Nu am timp să mă gândesc la asta.

Părul Avei e năclăit de sânge, și când o ridic, atârnă inconștientă în brațele mele.

Aud voci deasupra, recruți grăbiți care deschid larg ușile ca să scoată fumul toxic din încăpere.

Pășesc pe scări cu încetineală, sfâșiat între dorința de a alerga mai repede, și cea de a o transporta cât mai lin, fără să-i agravez leziunile.

Ava are cioburi peste tot, îi sângerează fața, iar mie îmi vine să urlu.

E numai vina mea. Numai și numai vina mea...

Nu trebuia s-o las singură. Era atât de obosită, de neatentă... trebuia să mă gândesc. Trebuia să-mi dau seama!

- Levi! șoptește Ildris de undeva, venind în grabă spre mine. O, zeilor mari! Dă-mi-o mie...

O strâng în brațe cu o disperare irațională, gata să mă lupt cu vărul meu până la ultima suflare.

- Nu! NU! N-o atinge, Ildris!!

- Trebuie s-o duc la Infirmierie. Iar tu sângerezi și...

- O duc eu!

Pornesc spre Infirmierie flancat de Ildris și de Viktor, care e atât de șocat încât nu poate rosti niciun cuvânt.

În urma noastră se aude vocea răspicată a lui Yusef, care ordonă eliberarea laboratoarelor și stingerea focului.

Te rog, Ava, te rog respiră.