Capitolul 35

1K 115 30
                                    

- DEȘTEPTAREA!

Mă holbez câteva clipe la tavanul dureros de alb, întrebându-mă dacă pot să fac asta.

Să mă îmbrac, să intru în coloană și să mă aliniez pe Platou lângă băiatul care ar fi fericit să nu mă mai vadă până la moarte.

Nu ai de ales. Kazdin nu-i un loc în care să alegi dacă vrei să te prezinți la Înviorare sau nu. Cel puțin, nu fără să fii pedepsit.

Ridică-te, Ava. Ridică-te. RIDICĂ-TE!

Și totuși rămân fără vlagă sub pătură, imună la tropăitul de pe coridor și la zgomotul de afară.

Am nevoie de un ceas de liniște înainte să dau piept cu realitate.

Îmi fac mai întâi toaleta, apoi fierb o cafea tare la bucătărie, îmi umplu cana cu capac, și abia apoi plec spre sala de curs.

Până la ora asta s-au terminat exercițiile de înviorare și probabil îi voi găsi în Laboratoare, pentru că avem Chimie.

Când intru, lecția e deja începută, și Yusef mă îngheață în prag cu o singură privire.

- HARLOW!

Îmi șterg palmele transpirate de pantalonii cafenii.

- Bună dimineața, domnule Instructor.

- Dimineață era când ne-am trezit noi, acum un ceas! Dar bănuiesc că dumneavoastră nu simțiți nevoia să respectați programul zilei!

Îmi mențin privirea la vârful bocancilor bine lustruiți.

- Îmi cer scuze, domnule Instructor.

- Îmi cer scuze și eu că vei lucra suplimentar la Cazane toată săptămâna. Treci în bancă!

Îmi țin răsuflarea când intru pe culoar, așezându-mă la locul meu.

Aici mă așteaptă un alt șoc: nu Levi e pe scaunul de lângă mine, ci Abriella Ilfour.

- Ah, și să nu uit! adaugă Yusef sec. Mi-am dat seama că am făcut o eroare la organizarea perechilor, așa că am remediat-o. D'Amarys va lucra cu Guyevre, iar tu cu Ilfour.

- Înțeleg, domnule Instructor.

Și chiar înțeleg.

Levi s-a mișcat mai repede decât mine. Presupun că Ildris l-a rugat pe Yusef să îl schimbe, din nou.

Mă așez în bancă cu o durere surdă în coșul pieptului.

Oh, zei mari.

E chiar în fața mea, luându-mi toată vederea cu umerii lui lați. Pentru tot restul orei mă holbez la ceafa lui Levi, încercând să văd ceea ce scrie Yusef pe tablă.

- Hei! șoptește Ilfour de lângă mine.

Mă întorc spre ea încercând să zâmbesc.

- Hei.

- Bun venit în formație, Low. Mi-ai lipsit.

- Și tu, Four. 

- ...și vreau să vă amintesc că a trecut deja o treime din timpul pe care îl aveați la dispoziție pentru sarcina particulară. Mai aveți încă două săptămâni. Cum stați cu lucrul? Aprill?

- Am început să lucrez, domnule Instructor!

- Bellini?

- Și eu lucrez. Mai trebuie să-mi perfecționez tehnica, dar sper să fiu gata pe săptămâna viitoare.

JOCUL VULPILOR. Cronicile Taberei Kazdin volumul 2Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum