JOCUL VULPILOR. Cronicile Taberei Kazdin volumul 2

Capitolul 28

Îmi privesc oripilată mâinile pătate de sânge.

- Ivy!! Nu, nu Ivy. Viktor!! Treci încoace, ticălosule!

Lângă mine Levi zâmbește crispat, apăsându-și rana de la coapsă.

- Zău, Ava, o să aduci pe capul meu tot festivalul dacă mai urli așa. Și chiar nu vreau să fiu văzut în această stare jalnică. Chiar aș prefera să nu-i spui nimic lui Ildris...

- Ai nerozit și tu? Asta contează acum, să nu afle ceilalți?

- Bine-nțeles! N-am fost atât de stânjenit în viața mea. Am încasat un glonț în coapsă, fix prin tatuajul tatei! Acum cusătura aia se potrivește de minune.

- Pară-ți bine! spune Viktor rânjind de deasupra noastră. Am înțeles că voia să dea la... bijuterii. Era păcat de Malezia să rămână fără moștenitori.

- Trebuie să-l ducem la Castel! îi explic agitată. Poți să-l iei pe sus? Ivy, fă rost de o trăsură!

- Stai, stai! protestează Levi, în timp ce Viktor îl ridică rânjind. Nu la Castel! Mergem la han!

- Nu găsești niciun medic la han în timpul festivalului, așa că mergem la Castel!

- Haide, mireaso! spune vărul meu încântat. Nu te-am luat de mult în brațe. Greu mai ești! Pari tu așa, slab, dar cântărești cât un bou.

- Măcar nu sunt unul, spune Levi sec. Spre deosebire de alte persoane.

- Vrei să-ți dau drumul peste pod?

- Taci, Viktor!! strig la el. Încerc să mă concentrez!! Unde a dispărut Ivy?

- După trăsură, îmi amintește Levi zâmbind strâmb.

Scrutez întunericul neliniștită, în timp ce Viktor îl cară pe Levi spre trăsuri continuând să îi spună că are oase de fier și tot așa.

- Ava!!

Ivy ne fluieră asurzitor din marginea Pieței Mari.

- Aici, Viktor!

- Voi doi mergeți mai repede cu altă trăsură și cereți un medic! Noi vom veni mai încet, pentru că Levi e rănit. Pune-l pe banchetă, Viktor! Ai grijă!! Spre Castel! îi strig domnului de pe capră, înghesuindu-mă înăuntru pe bancheta cealaltă. Avem un rănit înăuntru, vrem să mergem cât mai lin!

- Zei mari, Ava, te comporți de parcă sunt mort.

- Ești rănit! Scuză-mă că mă îngrijorez, după ce propriul meu tată te-a împușcat. Ești plin de sânge!

- Sunt în regulă. Mai mult mă îngrijorează agitația ta. Respiră, prințeso!

Mă las pe spătarul banchetei fără vlagă, privindu-mi mâinile care încă tremură incontrolabil.

- Nu-mi vine să cred. Nu-mi vine să cred că te-a împușcat!

- Păi, nu m-a împușcat pur și simplu. A fost o cursă cu zece gloanțe, și eu n-am fost destul de rapid ca să le evit.

Simt că mi se prăbușește cerul în cap.

- Vrei să spui că a tras de zece ori asupra ta?!

- Mda, poți să spui și așa.

O să-l omor pe tata!! Zei, nu credeam vreodată că ajung să spun asta, dar îmi doresc atât de mult să iau o pușcă și să-i găuresc amândouă coapsele, ca să nu mai poată merge pentru câteva luni bune.

Tatăl meu ar trebui închis într-o casă de nebuni, și abia acum îmi dau seama de asta.

- Îmi pare rău. Dacă știam că ajunge azi!