JOCUL VULPILOR. Cronicile Taberei Kazdin volumul 2

Capitolul 23

Îmi trag rochia elegantă de pe mine aproape cu furie, în timp ce lacrimile fierbinți îmi înțeapă ochii.

Atât de prostuță, atât de naivă!!

Mă înfășor în halatul gros de interior și mă las fără putere pe marginea patului, permițându-mi în sfârșit să bocesc în liniște după speranțele mele spulberate într-o secundă.

Ar fi trebuit să știu.

Și totuși, când toată lumea îți spune că un băiat te place, începi să crezi și tu același lucru.

Dar Levi e incorigibil. Nu poate să se limiteze la o singură cucerire, pur și simplu nu poate. Genetica lui îl obligă să fie tot timpul în căutare de noi senzații.

Îmi deschid jurnalul cu lacrimile încă șiroind pe față.

Sunt atât de... n-am fost niciodată atât de dezamăgită de mine. Credeam că sunt mai isteață. N-ar fi trebuit să-mi închipui nicio secundă că există ceva între mine și Levi... pentru că nu există.

Tocmai l-am văzut la masa Copoilor, cu Georgianna Callum în brațe.

Simt că se frânge ceva înăuntrul meu de fiecare dată când închid ochii și revăd imaginea aceea. Acum două zile eram împreună în Observator și-

- Ava?

Bătaie în ușă mă sperie atât de tare încât stiloul îmi alunecă, făcând o mâzgălitură urâtă.

- Ava, știu că ești acolo!

Îmi șterg repede lacrimile, pentru că vocea lui Levi pare foarte nerăbdătoare. Și chiar dacă sunt încuiată cu cheia, știu că are suficiente trucuri ca să reușească să intre.

- Ce vrei, Levi? întreb pe un ton cât mai normal, apropiindu-mă de ușă. Sunt pregătită de culcare!

- Poți să deschizi puțin?

Iau o gură mare de aer, alungând lacrimile care vor să-mi sugrume vocea.

- Nu. E sâmbătă seara și tu nu ai voie pe palierul fetelor. Du-te înapoi până nu te vede cineva!

Bravo.

Sunt chiar mândră de mine.

Am o voce destul de normală. Tremură puțin, dar nu se simte că am plâns, ceea ce mă consolează foarte mult. Nu vreau să mă umilesc în fața lui Levilian.

- Ai vrut să vorbești cu mine? răsună vocea lui de partea cealaltă a ușii.

- NU! Nu.

- Ava.

- Noapte bună, Levi, mi-e somn!

Mă îndepărtez de lângă ușă și trec în baie, dând drumul la robinetul cu apă al lavoarului.

N-are decât să stea acolo cât vrea, pentru că eu oricum nu-l mai aud.

Mă holbez la figura din oglindă și la dârele negre pe care mi le-au lăsat lacrimile. Nu trebuia să mă dau pe gene în seara asta.

Încep să-mi tamponez cu grijă fața, ștergând urmele de pudră și mizeria lăsată de lacrimi.

M-am umflat îngrozitor la față, și ăsta-i unul dintre motivele pentru care plâng foarte rar. E foarte greu să-mi revin, iar o prințesă nu-și permite să stea închisă în cameră două ore până când îi dispar vinișoarele roșii de pe orbite.

Apa rece îmi răcorește obrajii fierbinți și uscați.

Aud o bătaie în ușa băii, și simt că-mi paralizează toate membrele. Levi a reușit să intre.